Povești de groază

Cap. 27. Renașterea monstrului P1

In fiecare zi se repeta scenariul.

Eu una m-am saturat pana peste cap de asemenea banalitate,parca am varsta de batran ce asteapta doar inevitabila moarte si atat.Ala se bucura in fiecare zi de fiecare secunda petrecuta la soare,aer,caldura si lumina.E in viata! El simte...vreau si eu sa simt ceva....

Eu as vrea sa fac asta dar nu pot.

In dimineata asta am iesit afara cand inca intunericul domnea peste oameni si natura,tocmai in dorinta fierbinte de a mai simti ceva din ce simteam,candva,pana sa se intample tot.Intunericule...tot aici esti?

Inainte de toate astea,eram om.Aveam sentimente.Aveam emotii.Aveam toate simturile trezite.Simteam de la frig pana la cald,tristete si fericire,lacrimi de bucurie sau de suferinta.Eram om.Stiam sa fac diferenta intre bine si rau destul de clar.Imi parea rau sa aud ca cineva sufera.Incercam sa ajut la alinarea suferintelor.Parca ma lasam pe mine insumi pentru altii.

Dar,

Acei altii meritau?Nu.Iar de asta m-am convins singura in ziua in care am fost ucisa cu brutalitate de oameni.Pietre aruncate in mine din orice scuza penibila.Separata de tot ce inseamna omenesc..Daca esti altfel decat se impune,de cine nu stiu,o sa mori.O sa fi ucis fara regrete de toata lumea,care dupa ce isi face pe plac cu tine,apoi te lasa sa agonizezi.Se uita la tine cum te doare,cum iti plangi ranile ce o data incepute sa sangereze,nu se vor mai opri,si rad!Da...rad de tine ...stii cum e.Nu te preface.

Asa am patit si eu.Am fost ucisa si abandonata intr-un pat foarte rece si dur sa zac pana imi dau ultima suflare.Ceva a facut ca eu sa mor doar partial.Pana nu ma razbun sa nu pot adormi linistita pe o perna tare si neplacuta.

Poate pe strada par umana,te uiti la mainile mele si nu vezi nimic.Eu ma uit si vad cum se prelinge incet sangele celor ce mi-au distrus viziunea,usor pe pielea mea.Te uiti la corpul meu si nu iti dai seama de nimic.Eu ma uit si vad ca era patat de ramasitele altora.Te uiti la parul meu si iti pare frumos. Eu si acum simt picaturile de sange impreuna cu cele ale ploii,cum cad pe spate iar mai apoi se scurg pe picioare in jos.Mereu mi-au dat fiori cand ii simteam pe coapse.

Iti par om.Am fost om.

Nu as ezita nicio secunda sa imi infig ghearele lungi si negre,pe care le ingrijesc cu mare meticulozitate pentru a le pastra ascutite,in gatul tau.Sa te vad cum incerci sa ma indepartezi dar in acelasi timp cu bucati din tine.

Ma alungi,dar eu plec cu bucati din tine,fie ca vrei,fie ca nu.Imi place pielea calda...sa simt ceva cald in mainile mele sau la pieptul meu.De-asta vreau sa te rup si sa te am.

Esti aruncat la pamant.Eu incep sa plang langa tine.Vad ca in ochii tai inca mai e speranta ca o sa apuci sa supravietuiesti si o sa spui tuturor ce s-a intampla.Ca o bestie scunda si slaba cu niste gheare de animal salbatic te-a atacat din senin.Cum ai incercat sa te zbati sa scapi si abia ai reusit.Cum ai fost un "supravietuitor".Asta,candva,voiam si eu sa fiu.