An Bisect

338 de zile înainte (i)

Sau

-Clara cum mai eşti?

Pentru prima ora în jumătate de ora îmi ridic privirea şi mă uit la ea. Oare de ce nu înţelege că nu poate să mă ajute cu nimc.

- Sunt bine, îi răspund, dar ce te interesează pe tine de fapt este la ce pas am ajuns? Nu- i aşa?

- Clara ştii foarte bine că ăsta nu este adevărul. Ştii că sunt aici să te ajut, toată lumea vrea să te ajute. Dar tu nu laşi pe nimeni înăuntru.

- Oh serios? o întreb în timp ce mă îndrept de spate că să stăm faţă în faţă.

-Da.

- Hmf, deci nu vrei să ştii dacă am trecut de faza de negare sau dacă nu cumva am ajuns la furie? Pentru că crede-mă pe cuvânt când îţi spun că am trecut de mult de faza de negare. Ştii care îi de fapt problema? Nici măcar nu a fost o faza de negare! Nici măcar nu a fost un moment în care m-am gândit că nu este adevărat! Asta vrei să îţi spun? Vrei să ştii cum sunt permanent în stagiul de furie, cum că încă nu am reuşit să vărs o singură lacrimă cu toate că am acceptat din start ce s-a întâmplat? Sau şi mai bine, vrei să încep să îţi explic detaliat cât de tare doare. Cât îi de sfâşietor să pierzi pe cineva la care ţii atât de mult? Pentru că o să îţi spun. Primele săptămâni au fost oribile, ucigătoare. Singurul lucru pe care l-am putut simţii a fost agonie, care nici măcar nu ma lăsat să plâng. Apoi devine doar dureros. Doare rău de tot şi tot ceea ce poţi face este să stai în pat şi să te gândeşti la prea multe lucruri într-o linişte care treptat devine din ce în ce mai gălăgioasă, mă răstesc la ea şi mă simt gata să explodez.

- Şi atunci care este problema, mă întreabă calmă şi liniştită uitându-se drept în ochii mei, încurajndu-mă să am încredere în ea.

-Îmi este frică! Sunt absolut îngrozită..., șoptesc.

- De ce? Ce anume te sperie aşa de tare?

- Momentul în care am să încep să uit. Îmi este aşa de frică că într-o zi mă voi trezii şi pur şi simplu și nu o să mai doară. Cu toate că pentru unii acesta este unu moment aştepta eu îl detest, îi răpund sinceră cu ochii închişi strânşi de parcă aş încerca să ascund ce simt cu adevărat.

- Tot nu înţeleg? Nu vrei să te vindeci?

- Nu, nu şi dacă înseamnă că o să uit. Pentru că nu vreau să vină ziua în care când lumea o să mă întrebe cum sunt, iar eu să dau pur şi simplu din umeri şi o să spun că a trecut, de parcă toată durearea pe care am simţit-o a fost degeaba . Nu vreau să vină ziua în care o să uit ce am pierdut.

- Şi atunci? Ce vrei? Ce crezi că îi cel mai bine pentru tine?

- Vreau să mai doară, vreau să simt pentru că sunt îngrozită de momentul în care o să fiu goală pe interior.

*********************************************************************

- Da, ador piesa asta, dă-i mai tare, strigă Bella din cealaltă cameră. Lin îi ascultă prounca și cu bolul plin de aluat in mănâ merge la boxe și mărește volumul astfel vocea lui Ed Sheeran răsună puternic în toată casa.

- Obsedată, strig și eu la răndul meu încercănd să acopăr muzica.

-Hey, îmi spune Lin, nu îi obsedată..

- Așa este, apare și Bella din living rănjid, Lin are dreptate.

- Ei doar îi place foarte, foarte,foarte mult de el și îi are toate albumele, deci nu ii obsedată, continuă Lin râzând.