Sar scântei

Capitolul 13

Aiden

E chiar aici în fața mea, iar eu stau ca un nătâng. Doar doi pași ne despart, dar nu pot face nici o mișcare, am mai avut de a face cu multe fete, dar nici un nu era ca ea. Sage e diferită, de multe ori o văzusem prin liceu înainte să termin, dar nu puteam să vorbesc cu ea... Era mereu frumoasă și populară, iar eu am fost doar un prostănac. Bine, acum ori nici odată.

-Sage, ce cauți tu aici la ora asta?

-Bună Aiden, astept un prieten, dar tu ce faci aici? Hmm de când Sage și „Mr Stalker" sunt oare prieteni?!

-Îmi făceam plimbarea de seară. Aparent acel băiat nu vede cât de drăguță ești dacă nu a ajuns încă, am dreptate? Îi spun încercând să par indiferent.

-Și dacă e așa?! mi-o întoarce domnișoara Anderson plină de încredere.

-Dacă e așa... nu ai vrea să mâncăm ceva? Strict cu ocazia zilei tale de naștere, bineînțeles. Îmi zâmbește într-un mod adorabil în semn de răspuns.

-Bine fie, ce părere ai de mâncarea chinezească?

-Perfect!

După aproximativ zece minute de mers pe jos am ajuns la ajuns la Golden Dragon, unul dintre localele din oraș care prepară mâncare chinezească.

-Cu ce vă pot servi? ne întreabă ospătara ușor iritată după ce am studiat meniul de mai bine de zece minute.

-Eu aș dori niște sushi și o apă minerală.

-Și eu la fel, mulțumim. Ospătara pleacă fără ca măcar să ne mai privească. Sage își butonează telefonul preț de câteva minute în așteparea unui mesaj, probabil de la „misteriosul" ei prieten.

-Și cum este noua școală? spun încercând să destind puțin atmosfera.

-Este bine, cred. Dar tot odată e destul de greu pentru că nu mai am nici o lună și termin liceul și e...

-Este ciudat? Să fi obișnuită să primești atenție, iar după să ajungi invizibilă?

-Da putem spune și așa, spune vizibil iritată.

Preț de câteva minute nimeni nu spune nimic iar tăcerea devine apăsătoare. Am fost puțin dobitoc cu ceea ce i-am spus dar acum e prea târziu. Într-un târziu a apărut și ospătara cu mâncarea noastră, la fel de nepăsătoare ca înainte. Am terminat masa, dar Sage tot nu spune nimic, până când dintr-o dată se ridică gata de plecare.

-Mi-a părut bine să te văd Aiden, acum trebuie să plec.

-Sage, stai! A fost urât din partea mea ce am spus înainte.. Aș putea să mă revanșez cumva?

-Poate altădată! își ia genta care încă era așezată pe scaun și iese în grabă din restaurant.

Sage

Nu știu de ce mă așteptam să fie diferit Aiden, la urma urmei și el e doar... un bărbat. Îmi scot căștile și îmi pun rucsacul pe spate, pornind spre casa tatălui meu. Pun căștile în urechi și dau drumul la muzică cu volumul la maxim, știu că nu e bine, dar prea puțin îmi pasă în momentul de față. Nu pot descrie prea bine ce simt în momentul de față. Sunt rănită, dar nici măcar eu nu înțeleg cu adevărat motivul. Nu știu dacă vina i se datorează lui Zayn, sau poate lui „MrStalker", cert e că doare. Nu e o durere fizică, ce ar trece cu ușurință cu o pastilă, nu, asta e o durere a sufletului care nu poate fi tratată decât de trecerea timpului. În căști începe să răsune piesa lui Halsey, „Bad at love", cam așa sunt și eu. Nici odată nu am avut noroc în dragoste. Nu mă aștept să îl întâlnesc pe prințul pe cal alb, nu, asta nu e ceea ce îmi doresc eu. Îmi doresc doar să întâlnesc pe cineva care să mă facă să râd în momentul în care nici să zâmbesc nu aș vrea, să îmi trezească fluturi în stomac de fiecare dată când mă privește, să sară scântei la fiecare atingere, fie ea cât de stângace.

Nici nu realizez că deja am străbătut drumul de la restaurant numai în momentul în care văd mașina tatei parcată în fața casei. Îmi continui drumul liniștită când telefonul meu începe să bâzâie, deblochez ecranul să văd de la cine am primit mesaj.

„MrStalker: Îmi pare foarte rău că nu am reușit să ajung azi, a intervenit o problemă. Sper că nu te-ai supărat."

„MrStalker: Noapte bună, Sage!"

Aș fi tentată să îi răspund acum, să îl iau la rost pentru ce a făcut, că m-a lăsat baltă singură seara într-un parc, puteam păți ceva dacă nu apărea Aiden. El a fost în momentul potrivit la locul potrivit, dar ce căuta Aiden în parc la ora asta? Oboseala pune stăpânire pe mine așa că nici gândii nu prea mai pot logic. Intru în casă și merg direct în camera mea, chiar am nevoie de odihnă, alfel voi arăta ca un adevărat zombie. Îmbrac repede pijamalele mele pufoase și sunt pregătită de somn, totuși, verific pentru ultima dată telefonul înainte de culcare cu gândul de ai răspunde lui „MrStalker", nu ar trebui.. dar sunt prea tentată să o fac.

„Sage.AD: Poate nu mă supăram dacă aveai bunul simț de a-mi da un mesaj înainte că nu vei ajunge. Acum fără glume, era seară deja, iar eu eram singură în parc. Nu sună prea frumos nu-i așa?"

„Sage.AD: Noapte bună, MrStalker..."