Răzbunare Mortală

Capitolul 4:Crede-mă! Sunt un mincinos foarte bun

În dimineața aceea Alisson își părăsi apartamentul în grabă îndreptându-se spre stația de autobuz. În timp ce alerga pe trotuar avea acea senzaţie ca este urmarită de cineva... Desigur avea această senzatie de când părinții ei au murit acum 10 ani și s-a obişnuit cu ea, dar uneori nu putea să se abțină să nu se uite prin jur ca si acum.
-Încep să devin paranoică... Mai bine m-aș grăbi dacă vreau să ajung la ora de anatomie...
Desigur senzația ei nu era doar pură paranoia deoarece Will era mereu cu ochii pe ea și în permanentă alertă.

Când Alisson își deschide dulapul pentru ași lua cărțile pentru oră auzi chicote venind de pe coridor. Nici nu trebuia să se uite pentru a ști al cui era acel chicot piţigăiat și că se îndrepta spre ea acompaniat de sunetul a două perechi de pantofi stiletto.
-Aici erai Alice! Credeam că nu vei veni.
-Da... Ce ne-am face fără președinta comitetului de elevi.
Alisson își închise dulapul, dar nu înainte de a ofta din toți rărunchii. Cele două fete erau prietenele ei, Christal și Ariel. Christal era blondă cu ochii verzi și avea aerul acela de cochetărie tipic fetelor de genul...
(*vreau să menționez că nu am dorit să jignesc pe nimeni cu aceste comentarii... Mie îmi plac foarte mult persoanele blonde cu ochii verzi/albaștrii... Am avut-o ca model, atât pentru înfățișarea cât și pentru comportamentul acestui personaj,pe sora mea mai mică... Fără resentimente)
...cu forme bine definite și de statură medie, iar Ariel avea părul lung, de un roz închis, ochii căprui și aceeaşi fizionomie ca și Christal. Deși nu erau nici măcar rude de sânge semănau foarte mult și se îmbrăcau asemănător,dar Ariel avea un stil mai cuminte,în genul bibliotecarelor din școli, pe când Christal era o adeptă a bluzelor decoltate și a rochiilor mulate.
Și aici se afla Alisson:o fată normală, cu un păr blond, șters și niște ochi albastru safir. În ciuda faptului că era președinta comitetului de elevi și una dintre cele mai bune eleve din școală, nu atrăgea atenția cu nimic.
- Și... Care este noua bârfă?întrebă ea doar ca să schimbe subiectul... Nu prea avea starea necesară de a auzi de comitet în acea dimineaţă.
-Deci trebuie să auzi asta!Christal era aseară la petrecerea Monei și...
-Și totul era roz și frumos până când a apărut băiatul ăsta și Mona a zis că e vărul ei, că va locui cu ea o perioadă și că va învăța la noi în liceu... Și o Doamne e atât de bun!
-Christal... Știm cu toții ce înseamnă la tine bun...
-Adică plin de mușchi și fără creier?zise Alisson cu ironie.
-Exact!
-Ha ha ha... Foarte amuzant... Râdeți voi, râdeți, dar pe băiatul ăsta scrie numele meu și până la sfârșitul semestrului va fi al meu!
- El și toți ceilalți din liceu dinaintea lui... Serios Chris las-o mai moale. O apostrofă Ariel

Când Alisson intră în clasă văzu toate fetele adunate în jurul băncii de la fereastră, râzând și îmbrâncindu-se. Neacordând nici o importanță se așeză in banca de lângă și se pregăti de oră. Clopotelul sună. Fetele se împrăștiară fără tragere de inimă și atunci îl văzu... Avea părul șaten și ochii negrii ca un abis intunecat în care ai vrea să intri și să nu mai ieși. Nu dorea să recunoască dar Christal avusese dreptate. Era frumos încăt, privindu-l, uitai să respiri.
La rândul său, el o privea fix și uimit.
,,Nu se poare... Nu poate fi ea... Ea e moartă... Dar arată la fel ca ea...,,
Se priveau atât de intens încât nu au observat că profesorul intră în clasă. Ca trezită din vis Alisson auzi cum era strigată.
-Domnișoară May!
-Ah... Da!și se ridică zgomotos din bancă, aproape dărâmâd-o.
-Bună dimineața! Ne puteți onora cu prezența dumneavoastră ...dacă nu cerem prea mult bine înțeles.
Toată clasa începu să râdă, iar Alisson se făcu roșie și își dorea să intre în pământ de rușine.
,,Împiedicată asta nu este Alissya... Mă întreb dacă ea chiar este deținătoarea puterii sau cineva își bate joc de mine,, gândi el nervos încă privind-o.
Profesorul reluă:
-Luați loc domnișoară... Și aveți grijă să nu dărâmaţi și școala câd o faceți. Clasă începând de azi aveți un nou coleg. Domnul De Vil va studia aici o perioadă.
Ridică-te și prezintă-te clasei.
-Eu sunt Dante De Vil, sunt din Detroit și voi studia aici până când tatăl meu va rezolva niște probleme de afaceri.
În sală fetele suspinau la unison, numai Alisson își dădu ochii peste cap.
Dante se așeză, iar profesorul își incepu lecția. Alisson observă că Dante o privește insistent și îi spuse iritată:
-Nu te mai holba așa!
-N-am ce face... Ești foarte drăguță.
Alisson roși.
-Serios?
-Credema! Sunt un mincinos foarte bun. zâmbi meschin
Roșeața lui Alisson se intensifică doar că, de această dată se datora furiei. Se abținea cu greu să nu îi strige în față cât de jigodie era. În schimb își îndrepta atenția spre profesor care vorbea fără oprire despre sistemul circulator, lăsându-l pe Dante cu un zâmbet triumfator pe buze.

Alisson avea senzația că acea zi de vineri nu se mai termina. Ajunsă acasă își aruncă rucsacul pe podea și încuie ușa. Aruncă o privire rapidă prin apartamentul pustiu și se îndreaptă spre camera ei.
Se aruncă în pat și se gândea la tot ce se întâmplase azi. Frustrată, își afundă fața în pernă și țipă cu putere. Apoi se întoarse pe spate și se holba la tavanul de un roz pal. Zgomotul mașinilor de pe Wall Street se amesteca cu gândurile ei.
Sătulă de tot haosul din minte își luă Mp3-ul și ascultă pe repeat piesa Ready or Not a lui Bridgit Mendler până adormi.

Will avea încă privirea aţintită asupra ei când auzi o voce cunoscută spunându-i:
-Vai... Ce mare ai crescut...
-Tu...
-Salut Crevețică... Văd că o duci bine... Zise Dante și îi dezvălui zâmbetul său ironic atât de carismatic.
-Ce cauți aici? Cum ai ajuns aici?
-Hmmm... Cred că e de la sine înțeles ce caut aici... Sau mai bine zis pe cine caut. Întrebarea mea este cum de a ajuns o împiedicată deținătoarea puterii și unul ca tine să o păzească. Mă mir că îngerii au avut încredere în tine știind ce ești.
-Nu te voi lăsa să-i faci rău!
-Și cine o să mă oprească? Tu, îngerașul pe jumătate demon? Sau poate... Frățiorul tău mai mare,Cameron? A stai... El nu mă poate opri deoarece a fost ucis acum 3 ani și știm amândoi cine e vinovatul... Nu-i aşa... Crevețică?
Fața lui Will se întunecă și, cu lacrimi în ochi se năpusti asupra lui Dante. Dante asta aștepta și, cu o mișcare fulgerătoare îl înjunghie pe Will în piept.
Privirea lui Will se întunecă. Știa că va muri imediat. Cu ultimele sale puteri șopti:
-Seamănă destul de mult cu Alissya... Nu crezi?
-Fraiera asta nu îi ajunge nici la degetul mic surioarei mele. zise el mârâind printre dinți. Chiar nu știu ce a văzut la tine...
-M-a iubit... Și eu pe ea.
Și zicând asta dispăru într-un nor de lumină.
În jur se asternu liniștea, iar Dante era gata să-și facă următoarea mutare.