De la ura la iubire

Capitolul 8

Intru in casa, iar parintii mei ma asteapta pe canapea. Me apropii de ei, vazandu-i ingrijorati.
Eu: Ce s-a intamplat?
Tata: Vino! Trebuie sa-ti povestim ceva.
Eu: Ce e?
Mama: Tatal tau a primit o oferta de munca foarte buna, pe care nu o poate refuza.
Eu: Ce bine! Cand incepi?
Tata: In doua zile. Problema e ca...
Eu: Ce e?
Mama: Oferta de munca e in strainatate.
Eu: Ce?
Tata: Stiu ca esti suparata si ca te abandonam, dar avem incredere in tine ca te poti descurca. Facem asta pentru tine, pentru a te putea trimite la facultatea dorita, pentru a avea studiile superioare pe care le doresti atat de mult.
Eu: Voi ramane singura?
Mama:  vorbit cu matusa ta, si mi- a spus ca te poate lua unde lucreaza ea. Lucreaza pentru o familie bogata si a vorbit cu sefa ei si a zis ca poti sta atata timp cat nu te vede nimeni si respecti regulile casei.
Eu: Cat timp veti sta?
Tata: Nu stim. Dar promitem ca vom face tot posibilul sa fim aproape de tine.
Eu: Unde e locul de munca?
Mama: In Anglia.
Eu: Sper sa va descurcati!
Spun si ma retrag in camera mea. Lacrimile incep sa-mi curga. Adorm cu lacrimile in ochi. Urmatoarea zi ma pregatesc si plec la scoala. Ajung in clasa si sunt singura. Ma duc sa deschid geamul si raman uitandu-ma spre curtea scolii. In clasa intra cineva. Ma intorc si il vad pe Federico. Imi reapare aminte cearta noastra de aseara care s-a terminat cu un sarut. Ramanem cateva clipe uitandu-ne unul la altul. Decid sa ies din clasa. Federico se uita dupa mine. Ultima ora avem dirigentie care o facem in gradina scolii. Diriginta vine si se aseaza pe banca langa mine, iar ceilalti colegi pe celelalte banci.
Diriginta: Buna ziua!
Noi: Buna ziua!
Diriginta: Nu va voi tine mult, va voi da drumul devreme. Melania?
Eu: Da?
Diriginta: Am vorbit cu mama ta si mi-a explicat situatia ta actuala. Daca ai nevoie de ajutor imi poti spune.
Eu: Nu e nevoie, va multumesc doamna diriginta.
Diriginta: Esti sigura? Ceea ce urmeaza sa se intample nu e deloc usor. Putem apela la psihologul scolii daca simti ca nu poti face fata.
Eu: Va multumesc, dar nu e nevoie. Daca ma scuzati trebuie sa plec.
Diriginta: Bine. Puteti pleca cu totii. Plec prima si incerc sa ma indepartez cat mai mult posibil de toti. Din urma mea apare Rares.
Rares: Mela!! Opreste-te! Ce se intampla? Ce situatie? Stii ca mie imi poti povesti orice.
Eu: Multumesc, dar nu am nevoie. Spun si plec. Ajung acasa iar acolo se afla matusa mea.
Eu: Buna, matusa.
Matusa: Buna frumoaso! Pregatita?
Eu: Inca nu mi-am facut bagajele.
Matusa: Du-te si fati-le, te astept.
Eu: Bine. Ma duc in camera si incep sa-mi impachetez lucrurile. Ies cu bagajele din camera si imi iau la revedere de la parintii mei.
Luam un taxi si ajungem la casa unde lucreaza matusa mea. Cand cobor din taxi, realizez ca casa este a lui Federico.
Matusa: Vei intra pe usa din spate. Imi face semn spre usa de la bucatarie. Intre timp il vad pe Federico care intra.
Matusa: Domnule? Cand vad ca il striga fug repede in bucatarie pe unde a zis matusa mea sa intru.
Federico: Spune.
Matusa: Vroiam sa va o prezint pe nepoata, dar a fugit. E mai timida.
Federico: Aveti o nepoata?
Matusa: Da. E de o varsta cu dvs.
Federico:Pe bune?
Matusa: Da. Mai mult ca sigur o cunoasteti. Invata la aceeasi scoala ca dvs.
Federico: Cum se numeste?
Matusa: Melania.
Federico: Cum? In ce clasa e?
Matusa: A 11- F, cred.
Federico: Sigur o cunosc, e colega mea de banca. Nu stiam ca dvs. sunteti matusa ei. Ma scuzati dar am teme de facut.
Matusa: Desigur, ma scuzati de deranj.
Federico: Nicio problema! Spune si pleaca. Nu-i vine sa creada ca sunt asa aproape de el, dar in acelasi timp e bucuros. Intre timp matusa mea intra in bucatarie unde ma aflu eu.
Matusa: De ce ai fugit. Vroiam sa-ti prezint fiul acestei familii.
Eu: Il cunosc.
Matusa: Mi-a spus ca sunteti in aceeasi clasa.
Eu: Da. Te superi daca ies sa ma plimb?
Matusa: Dute si relaxeaza-te. Esti prea distrata.
Eu: Multumesc! Spun si ies. Ma plimb prin oras vreo cateva ore apoi decid sa ma intorc. Intru cu grija in gradina, incercand sa evit sa ma intalnesc cu Federico, desi deja a aflat.
Federico: La orele astea se vine acasa? Ma intorc si il vad pe Federico. Surprinsa? Stii ca asta e casa mea. Ce s-a intamplat? Cum de ai ajuns aici?
Eu: Nu e problema ta! Se apropie de mine.
Federico: Atata timp cat te simti rau e problema mea. Nu-mi place sa te vad asa.
Eu: Stai linistit ,nu voi sta mult in casa ta.
Federico: Poti sta cat vrei, imi place sa fii aproape de mine. Asa nu mai sunt nevoit sa te urmaresc.
Eu: Ce? Mai face cativa pasi spre mine astfel incat ajunge la un centimetru distanta de mine.
Federico: Imi place faptul ca esti aici, si mi-ar placea sa ne impacam.
Eu: Cand nu te vei mai comporta ca un copil, poate. Spun si plec. Ma duc in camera si ma culc. Urmatoarea zi ma trezesc cat mai devreme si plec cat mai repede pentru a nu ma intalni cu Federico. Ajung la scoala. Raman in curtea scolii deoarece afara e racoare si e bine. Intre timp apare Alexandru care se pune langa mine.
Alexandru: Ce faci? Esti bine?
Eu: De ce toata lumea ma intreaba acelasi lucru?
Alexandru: Probabil pentru ca se observa ca esti distrata si nu mai esti cea dinainte. Ce s-a intamplat? Poti avea incredere in mine.
Eu: Esti diferit.
Alexandru: Ce?
Eu: Esti diferit fata de prietenii tai, ai reusit sa-mi castigi increderea, m-ai ajutat cu tatal Andreei. Iti multumesc.
Alexandru: Incerci sa schimbi subiectul. Incep sa rad. Te-am facut sa razi!
Eu: Da.
Alexandru: Deci?
Eu: Aveti dreptate. Nu ma simt bine.
Alexandru: De ce?
Eu: Parintii mei au plecat in strainatate iar eu am ramas cu matusa mea.
Alexandru: Nu ai vrea sa mergi la un psiholog. Te-ar putea ajuta mult.
Eu: Nu. Cu timpul voi fi bine. Oricum, multumesc.
Alexandru: Daca ai nevoie de ajutor, ma poti suna. Acum sa mergem, trebuie sa inceapa ora. Mergem in clasa si ne asezam in banca. Ora se termina si mergem cu totii la sport. Dupa ce ma schimb ies afara. Afara se afla Rares.
Rares: Melania?
Eu: Buna.
Rares: Cumva vorbesti cu mine?
Eu: Da, vorbesc cu tine.
Rares: Deci m-ai iertat?
Eu: Da. Am decis sa fac pace cu toata lumea deoarece stiu ca asta va fi o preocupare in minus. Rares ma imbratiseaza, iar Denisa ne vede. Ora incepe si cu toti facem ceva. Ma pun intr-un colt deoarece am obosit. Denisa se aseaza langa mine.
Denisa: Parca tu si Rares erati doar prieteni.
Eu: Ce?
Denisa: V-am vazut afara imbratisandu-va!
Eu: Asa, si? Ce-i cu asta? Nu am voie sa-mi imbratisez prietenul? Ma ridic, iar Denisa ma apuca de brat.
Denisa: Stai departe de Rares. Ma impinge si cad jos. Toti se aduna in jurul nostru. Federico vine si se pune in fata mea.
Federico: Ai inebunit? Cum sa o impingi?
Denisa: Nu te baga! Ma ajuta sa ma ridic.
Federico: Daca o  mai atingi pe Mela, jur ca nu ma ambtin. Nu stiu ce-ti fac. Spune si ma in brate. Ma duce in vestiar si ma aseaza pe banca.
Federico: Esti bine? Te doare ceva?
Eu: Sunt bine. Ma imbratiseaza strans. Imi da drumul si se uita la mine.
Federico: De ce te-a impins?
Eu: Ii place de Rares, si crede ca Rares ma place.
Federico: E adevarat!
Eu: Te rog nu incepe si tu!
Federico: Bine, scuze!
Eu: Si chiar si asa mie nu-mi place de Rares, el doar e prietenul meu.
Federico: Dar de cine iti place?
Eu: Sunt cumva la un interogatoriu, sau ce?
Federico: E asa de greu sa spui ca ma placi? Eu deja am spus-o.
Eu: Nu-mi sta capul la iubire in momentul asta. Spun si dau sa ma ridic.
Federico: Ce faci?
Eu: Vreau sa merg la ora.
Federico: Nu!  O voi suna pe diriginta si o voi ruga sa te invoiasca pentru a merge acasa sa te odihnesti. Federico iese din vestiar si o suna pe diriginta. Dupa cateva minute se intoarce. Ma ia in spate si ma duce la masina. In cateva minute ajungem acasa. Ma duce in camera lui.
Eu: Da-ma jos! Pot sa merg singura! Ma pune in pat, si ma inveleste.
Federico: Calmeaza-te! Ma voi duce pana jos, ma intorc repede. Dupa ceva timp Federico se intoarce cu o tava plina cu mancare.
Eu: Ce...?
Federico: Vei manca!
Eu: Nu mi-e foame!
Federico: Daca nu mananci ma supar.
Eu: Nu-mi pasa!
Federico: Esti sigura?
Eu: Esti prea insistent.
Federico: Nu te las in pace pana nu mananci. Dupa ce ma bate la cap mananc un pic si dupa pun tava pe noptiera. Federico se pune pe pat langa mine si imi pune mana pe frunte.
Eu: Ce faci?
Federico: Verific sa vad daca ai temperatura.
Eu: Nu am nimic. Sunt bine. Trage scaunul aproape de pat si se pune pe el.
Federico: Te pot ruga ceva?
Eu: Ce mai e acum?
Federico: Pot sa te tin de mana cat timp esti aici?
Eu: Ce?
Federico: Te rog!
Eu: Ce ti-a venit?
Federico: Pur si simplu simt nevoia sa fac asta! Imi ia mana si o tine strans. Nu ripostez. Si el se simte rau. Dupa ceva timp adorm.