Până la ultima suflare

Capitolul 4

Deschid cu un icnet de uimire când îl zăresc pe tata în spatele ușii. Mă uit puțin sceptică la el și cu sprânceana ridicată, aducându-mi aminte vorbele mamei, cum că tata ar aștepta-o acasă.

— Eram prin preajmă și m-am gandit să vin după mama ta. Îmi spune acesta, pășind în casă, iar mintea mea procesează cu greu minciuna mamei. Oftez pentru mine, ducându-mi buricele degetelor spre tâmpla, masând zona și gândindu-mă cu atenție la ce am de gând să spun, ca să nu o dau de gol.

— A plecat mai devreme, trebuia să se uite de o cremă pentru Eva în centrul comercial. Îi spun, aducându-mi aminte că îi zisem mamei zilele trecute să îmi caute o altă cremă de corp pentru fată.

— Oh, bine atunci, o sa trec în altă zi să o văd și pe Eva. Îmi raspunde parcă trist, iar eu rămân pasivă la starea sa, în timp ce îl conduc spre ușă.

Oftez zgomotos în drumul meu spre camera fetei, dezamăgită de mama că a început să mă mintă iar. Au trecut opt ani de când îl înșeală pe tată, dar încă nu se desparte de el. Întodeauna m-am întrebat ce îi leagă înafară de proprii copii. A făcut-o mereu atât de nefericită. El a lăsat o viață să treacă pe lângă ei. O căsnicie în care indiferența domina. Niciodată nu a prețuit-o, de aceea și înțeleg motivul pentru care ea s-a aruncat în brațele altui bărbat. A fost mereu în goana banilor, dar a dat cu piciorul la o femeie pe care mulți bărbați și-ar dori-o în schimbul a tot ce înseamnă avere. Femeia fiind singura lor comoară. La aproape cincizeci si trei de ani, are un corp de invidiat și o frumusețe răpitoare. Un păr lung, castaniu, șuvițat cu amprenta timpului, niște ochi mari, limpezi ca apa, dar în care observi tristețea.

El a fost singurul care a îmbătrânit-o, cel care i-a adus ridurile pe față, cel care i-a furat din strălucire până la noul bărbat din viața ei, care a readus-o cu picioarele pe pământ și i-a arătat cât de frumoasă este defapt viață. Ceea ce ea nu a stiut pâna la el, și chiar dacă are un amant, tata merită să sufere, mai ales pentru cât am îndurat împreună cu sora mea până să plecăm de acasă. Deși Maze habar nu are de existența acestui om în viața mamei, deoarece ea l-a divinizat mereu pe tata chiar și după indiferența cu care ne-a tratat, iar mama nu a avut curajul să-i spună, am ales să țin totul secret pâna va considera ea că a venit momentul potrivit să-i mărturisească.

Îi scriu un mesaj în care o avertizez cu minciuna gogonată pe care i-am turnat-o tatei și îmi târăsc picioarele obosite spre baie, nu înainte de a-mi verifica îngerașul și a o săruta încă o dată pe fruntea fină.
Îmi zăresc chipul în oglinda rotundă de deasupra chiuvetei și ramân cateva minute în fața ei pentru a mă studia. Aratăm atât de rău. Se citea atât de ușor tristețea în ochii mei. Nefericirea. Faptul că nu avea cine în afară de fetița mea, care să îmi aducă zâmbetul pe buze, să mă facă să radiez. Sub ochii negri ca smoala, cearcăne mari îmi dădeau de gol oboseala. Fața îmi era albă ca spuma laptelui, buzele duceau dorul unei alinări, își doreau masajul altor buze  care să le frământe, aspectul lor fiind exfoliat.
Îmi las hainele să îmi cadă de pe corp printr-o mângâiere. Vestimentația fiind singura care îmi atinge trupul chinuit de dorul unei consolări, unor brațe care să-l încălzească și să-l răsfețe. Las jetul de apă să cadă peste mine, să îmi poată spăla agonia în care m-am aruncat singură.

În timp ce îmi pieptăn părul lung, îmi dau seama că nu am știut niciodată să mă bucur. Nu am stiut să fiu optimistă. La fiecare căzătură simțeam că nu mai pot. Mă ridicam chinuită, cu greutate, de parcă încercarea mea mă trăgea tot înapoi. Pluteam pe o apă fără fund, mă lăsam purtată de valuri și speram ca apa să năpustească peste trupul meu înghețat, să mă înghită și să scap. Însă un val de lumină a dat peste mine, m-a trezit la viață și mi-a dat motive să lupt, să sper, să devin o femeie puternică. Eva a devenit raza mea de soare și sunt atât de mândră de fiecare dată când o privesc și o văd zâmbind. De fiecare dată când mă uit la ea, îl văd pe Michael, mă duce cu gândul doar la el și chiar dacă m-a rănit mult, prin ea mi-a dăruit cea mai mare fericire și nu regret deloc ziua aceea. Mi-am asumat. Mi-am dorit să simt totul, să prețuiesc momentul. Să-i rețin pentru ultima oară mirosul care mi-a îmbătat simțurile. Gustul dulce, de neînlocuit. Atingerea pătimasă...M-am lăsat pradă păcatului cu bună știință și aș repeta-o la infinit. M-aș lăsa din nou și din nou în brațele sale călduroase. Acolo mi-aș dărui până și ultima suflare. M-a vrăjit într-un mod știut doar de el, mi-a luat inima și nu a știut să mi-o dea înapoi. De câte ori am încercat să îmi refac viața, să iubesc, să mă las protejată de alte brațe, n-am reușit decât să tânjesc și mai mult după mângâierea sa, care nu se putea compara deloc cu a altor bărbați. Într-un final am renunțat să mai caut, m-am conformat și m-am dăruit Evei când a apărut în viața mea.