Perfect H.S

Capitolul 1. Focul

Oare el simte vinovatia de a simtii fericirea? Cat pare asta de gresit?  Nu. El nu ar face-o. Poate ca ei nu inteleg ce este cu adevarat fericirea. Fericirea nu este acel sentiment copilaresc pe care il simti cand primesti cadoul mult dorit, si nici nu sta in placerea adolescenteasca de a primi o geanta Gucci sau a afla ca o persoana te place. Ea e mai mult de atat. Ea este libertate. E sentimetul ala straniu cand simti o mare gaura in stomac si muschii iti tremura si tu te simti inocent si pentru prima oara liber. 

Uneori as vrea sa am curajul sa ma ridic de pe scaunul galben si rece si sa ma indepartez de masa neagra, lasand in urma mea un zgomot metalic si, primid atentie sa ma duc la el si strigandu-i in fata, sa-i spun tot ce simt cand il privesc. Sa-i spun repulsia si greata ce ma apuca cand ii vad privirea, si sa-i tip ura. Ura si maina pe care o materializez inauntrul meu cu fiecare gest facut de el sau prietenii lui.

Dar eu nu pot. Pentru ca ma simt atat de mica si atat de slaba.

El nici macar nu este asa de frumos. El este rau. Atat de rau. Iar atunci cand esti rau  este practic imposibil sa fi frumos. Caci frumusetea nu inseamna o pereche de blugi stramti si un tricou Armani cu o pereche de conversi noi saptamanal, sau parul matasos si cu volum, frumusetea nu este un corp plin de mushi si tatuaje. Frumusestea este doar in interior. Frumusetea e atunci cand ochii tai emana sinceritate, iar zambetul blandete. Doar imagineazati o persoana cu ochii mari si sinceri, calzi, cu un zambet larg si bland, nu ca e frumoasa? Nici eu nu sunt frumoasa.

Dar el este atat de imperfect.

Din ziua in care l-am vazut cu mama lui la brat plimbandu-se prin unul din multele parcuri  din Vancouver,  zambind de parca asta ar fi fericirea lui  si parand  poate putin prea implinit, am realizat ce viata perfecta are. Cred ca de asta il urasc de atunci. 

Sau poate ca nu de asta. Poate ca urasc viata lui perfecta, nu pe el. Poate ca eu sunt doar invidioasa.

Poate vreau eu o viata perfecta.

 Poate ca sunt invidioasa si geloasa. Iar invidia nu este doar ciuda pe care o port asupra vietii lui. Este mai mult. Este un sentiment chinuitor si obsedant, extrem de dureros. Ma face sa fiu furioasa si rea. Dar mai presus de toate ma face sa ma simt singura si deprimata.

Frumoasa lui iubita se lasa usor in stanga, atingandu-si buzele rosiatice de ale lui. Cu mana stanga el o impinge inapoi pe scaunul ei.

Nemernic nerecunoscator care esti.

 Ea este atat de frumoasa, cu parul ei brunet ca abanosul, cu ochii ei mari albastrii si limpezi. Ea cu corpul si numele ei de zeita. Frumoasa Aleena, asa ii se spune. Fumoasa Aleena.

 Iar eu sunt doar eu, doar  nenorocitata de eu. Eu cu viata mea buna de nimic, cu parul meu blond si unsuros lipit de capul meu prea mic, eu cu hainele mele cumparate la mana a doua.

Nu sunt o tocilara, si eu chiar nu reusesc sa imi amintesc ultima oara cand mi-am scris sau am invatat, dar din nou asta nu este vina mea. Muncesc mult si asta ma oboseste. Viata mea nu este un cliseu total dar o simt devenid unul si asta chiar nu-mi place. Sunt mai plictista si obosita cu fiecare respiratie pe care o emit, si viata mea se risipeste cu fiecare clipa pierduta gandind departe.

- Blythe ce ora ai? Sid ma intreaba iar eu imi mut atentia la el. Parul lui blond, pe care si-l tine mereu putin mai jos de ureche, ii incadreaza fata, el cazandu-i pe de o parte si de alta, in timp ce ochii lui albastrii ca de azur stralucesc diavoleste iar buzele lui subtiri formeaza un ranjet arogant.

-Franceza, Sheadon. Eu zambesc in timp ce apas pe ultimul cuvant, savurand felul in care ranjetul lui se pierde.

El pur si simplu uraste sa ii se spun asa, dar cum eu sunt o mica nenorocita, iubesc sa-l tachinez.

- La fel si Styles. Tania spune mecanic  iar ei chicotesc. Ranjetul reapare pe fata lui Sid si asta este dea dreptul nedrept.

Nu inteleg ce legatura are el cu mine sau cu noi. 

Uneori chiar ma intreb cum a reusit sa-si construiasca lumea sa perfecta. Sa te iubeasca toti si sa ai familia alaturi. Suna placut pentru mine. Dar asta nu este viata mea. E a lui si eu ca o mica curva ce sunt, o vreau.

-Poftim?

-Haide Blythe, am vazut cu totii cum te uitai la el inainte ca Sid sa te intrerupa ca un nesimtit. Nesimtitule. Charlie spune si apoi il loveste pe Sid peste brat, in gluma.

Ei iar isi bat joc de mine. 

Si oricat de afurisita as putea fi, pana si mie mi se pare amuzant.

-Charlisito, Sheadon, baietii mei, lasa-ti-mi fata in pace. Este si ea indragostita.

Si chair cand credeam ca imi ia si mie cineva aparea, Tania distruge tot.

-Doly tu nu ai nimic de spus? Eu murmur chiar daca simt ca nu imi va lua apararea si de data asta, dar totusi sper ca o va face.

Ea mereu o face.

-Oh, crede-ma. Nu ai vrea sa spun ceva acum. Ea isi abtine rasul iar restul pufnesc amuzati.

Ea mi-a taiat, practic, craca de sub picioare.

Ei rad zgomotos si pot simti cateva priviri asupa noastra iar asta este atat de inestetic si neplacut. 

Nu stiu cum dar Sid, neindemanatic, a reusit sa verse apa pe Tania. Este asa amuzant sa vezi fata rosie a Taniei, si pe Sid prefacandu-se ca-i este frica de ea. Sunt dulci.

Eu stiu ca ea il place. Si mie mi-a placut de el. 

Nu stiu ce mi-a placut sau de ce. Nu mai stiu nici macar cand exact. Stiu doar ca iubeam focul ce se aprindea defiecare data cand el vorbea despre ceva ce-i palcea. Poate ca nu mi-a placut de el. Poate ca imi placea doar focul ce il detinea, acel foc ce-i mistuia ochii si inima si nu-l lasa sa fie lafel ca toti. Dar pe parcurs cum focul lui s-a stins, el nu a mai prezentat interes pentru mine. 

Nu cred in iubire sau moarte. Nu poti iubi pe cineva la optsprezece ani si nu exista dragoste la prima vedere. Pentru ca dragostea la prima vedere este de fapt placerea de a te uita la corpul cuiva.