Perfect H.S

Capitolul 2. Ajutor

Sta ca de obicei in ultima banca de la perete. In clasa noastra bancile sunt de o persona, mici, gri, cu doua picioare din metal negru, si cu un scaun tot la fel de gri ca banca si in mare masura foarte deranjant- ei bine, mai putin deranjant decat inaltimea nu prea existenta a  bancii- dar tot deranjat.

Il vad stand rezemat de peretele alb-galbui al clasei, cu o mana pe banca si cu una tinadu-si telefonul mare, subtire si negru. Nu stiu ce firma este, si chiar nu imi pasa, tot ce stiu este ca acel telefon ar trebui sa fie al meu. Tricoul lui negru cu marca Louis Vuitton pe piept ar trebui sa fie al meu, acei ochii verzi si patrunzatori ar trebui sa fie ai mei, parintii lui, prietenii lui, casa lui. Tot ce este al lui nu-i apartine de fapt. Eu as aprecia totul mai mult decat o face el. 

Clasa se ridica in picioare odata cu intrarea profesoarei si o salutam, doar Harry sta jos dandu-si ochii peste cap si crezadu-se mai important de cat este el de fapt. 

Profesoara, o femeie inalta, blonda, imbracata cu o salopeta verde, ne spune ceva despre un test si il pot auzi pe el cum rade in batjocura stiind ca mami si tati vor fi acolo sa plateasca daca el nu se descurca. Neorocit, ingamfat si prost. Are medi mai mari ca mine doar pentru ca profita de banii parintilor lui (caci nu sunt banii sai).

Lumea e de rahat.

Societatea in care traim pune accent pe bani, sau lucruri materiale si nesemnificative. E ca si cum un virus a patruns in generatia asta si acum cu totii sutem bolnavi. Unii inca lupta importiva lui, atii nu au luptat niciodata, iar atii pur si simplu nu mai lupta. Si eu doar am obosit sa lupt. Asa este lumea acum, si asa sunt si eu, ce rost ar avea sa incerc sa o schimb sau sa ma schimb pe mine? Sunt egoista si rea, si drace jur ca daca as putea as lua tot ce vreau din ce este al lor si as pastra doar pentru mine. 

-Blythe? Profesoara ma striga si eu deja tremur.

Stiu ca este ceva de rau. Cel mai probabil imi va spune despre notele mele extrem de mici la franceza. Chiar nu inteleg franceza.

-Da? Eu spun.

-Pentru ca notele tale sunt ceva mai mici, te voi lasa sa dai testul alaturi de cel mai bun elev al clasei. Ei bine, cel mai bun la ora mea. Ea chicoteste aranjadu-si ochelarii mai bine.

-Oh, bine.

Eu nici macar nu stiam ca exista un ”cel-mai-bun-la-franceza” si asta datorita ”frecventei” mele la aceasta ora deosebit de neinteresanta. Probabil este Aaron. Aaron este un tocilar imbracat cu blugi largi, cu parul dat cu gel, si cu o camasa scoasa din bataloni. Zau ca mi se face greata. Dar atat timp cat el imi poate asigura trecerea, voi fi fericita sa ma folosesc de el.

-Pai ce mai astepti? Trageti scaunul langa banca lui Harry, nu avem o zi la dispozitie doar ca sa treci tu de la banca ta la banca lui. Haide, ce? Vrei sa pun pe cineva sa te ajute sa treci de banca lui Lesley? Ea spune rapid si in batjocora.

Dar adevarul este ca nu vreau ajutor pentru a cara un scun. Ajutorul pe care il vreau este o palma ca sa ma trezesc in patul mic din camera mea pentru ca asta nu se poate intampla.

Si cand am auzit vocea lui mi-am dat seama ca nu visez.

-Ea nu va sta langa mine. Imi mut capul la el, si ii observ privirea incruntata. Verdele ochilor  sta ascuns sub bretonul parului sau castaniu si buclat. Nu o vreau langa mine.

Ei bine dragul meu, lasa-ma sa-ti spun ceva, nici eu nu ma vreau langa tine.

-Nu-mi pasa ce vrei tu Styles. Profesoara spune dur si atat eu cat si Harry ne ridicam privirile odata. Ce mai astepti Blythe, mutate odata, si tu Harry, trage-ti scaunul ca sa incapa.