Perfect H.S

Capitolul 5. Sfaramat la infinit

-Blythe? Vocea lui Alvaro rasuna, facandu-ma pe mine sa ma retrag din bratele lui Harry.

Incerc sa spun ceva dar vocea mea este slabita si cuvintele nu vor sa iasa. Oricum, nu stiu ce i-as putea spune dupa demonstratia de mai devreme unde am aflat ca fratele meu nu este chiar asa cum credeam.

-Aici. Harry spune cu vocea sa groasa, el departandu-se si mai tare de mine, si lasand raceala sa-mi curpinda corpul.

Imi intorc corpul spre partea de unde a venit sunetul vocii lui Alvaro, imbratisandu-ma cu mainile mele incercand sa mai elimin din frig. Barbia mi se sprijina in propriul piept si imi inchid ochii ascultand sunetul pasilor lenti si apasati ai lui Alvaro.

Intunericul este pretutindeni, inauntrul si inafara mea, vantul bate destul de tare facandu-ma sa ma clatin pe tocurile mele, iar genunchi mai au putin si cedeaza. Singurele sunete din preajma mea sunt sunetele pasilor lui Alvaro si respiratia mea neregulata, lucru care ma face sa cred ca Harry a plecat. Si este normal caci de ce ar vrea domnul perfect sa fie vazut cu domnisoara imperfecta? Chiar nu-l condamn, desi tot un nenorocit este.

Si acum ca ma gandesc mai bine, nu-mi vine sa cred ca idiotul asta ma ajutat din nou. Si chiar mai rau de atat este faptul ca m-am lasat ajutata de el, la dracu, l-am si imbratisat. Pentru ca am fost slaba si am avut nevoie de ajutorul lui si de el.

Seara asta a fost un fiasco total.

-Blythe. Alvaro se plange, apucandu-mi bratul si facadu-ma sa-mi deschid ochii si gura. 

Sta in fata mea, ochii lui fiindu-i incruntati si ascunsi de intuneric si buzele stranse intr-o linie dreapta. Nu-i pot deslusii ochii prea bine deci nu-mi pot da seama ce simte, dar daca este suparat sau furios atunci ar trebui sa fie asa pe el si prietenii lui bogatani fiindca eu nu am nicio vina.

-Du-o acasa, are febra. Ceva imi acopera spatele in timp ce Harry isi preseaza palma de fruntea meu. 

Imi intoarce corpul spre el, si mana lui Alvaro imi da drumul.

Mana mare a lui Harry se opreste pe obrazul meu mangaindu-l, si cealalta imi acopera mai bine trupul cu paltonul sau mare.

-Sa ai grija de paltonul meu. Maine in pauza mare, in spatele scolii, sa vi cu el si sa ai grija sa nu te vada nimeni, nu vreau ca lumea sa creada ca am treaba cu una ca tine. Vocea lui este rigida in timp ce el isi termina propozitia si isi retrage mana de pe fata mea trecand rapid pe langa mine si Alvaro.

Fratele meu isi baga mana in buzunarul sacoului, scotand telefonul si cautand prin contacte. Cel mai probabil numarul lui Sid - el fiind singurul care are masina din grupul nostru- dar nu exclud posbilitatea de a suna la un taxi.

Cum as putea eu stii la ce se gandeste el? Cu toate ca eu sunt cea care a fost aproape de el in tot acest timp, eu l-am ajutat sa treaca peste moartea mamei, eu l-am ajutat cu temele, eu am fost cea care l-a ajutat atunci cand simtea ca nu mai poate si tot eu am fost cea care ia sters mereu lacrimile. Dar cred ca asta nu mai conteaza acum. Poate este vina mea ca am fost prea orbita de suprafata lui si de mine insumi ca sa  vad cum este el cu adevarat.

Alvaro ii da adresa lui Sid, in timp ce eu stau in fata lui uitandu-ma la cer si strangand paltonul lui Harry. Si stiu ca nu ar trebui sa o fac pentru ca este al lui doar ca, drace, mi-e frig. 

-Sid va ajunge aici in cam 20 de minute. A fost cu siguranta foarte nervos cand l-am chemat aici, cred ca dormea, dar apoi i-am spus ca esti cu mine si a fost de acord instantaneu sa vina, deci cred ca inca te place. El chicoteste jucaus si vine mai aproape de mine.