•Secrete Şi Sacrificii• SHADOWHUNTERS

Capitolul 2

  DORMISE BINE ÎN ACEA NOAPTE și când se trezi, își dorii să mai lenevească puțin. Se întoarse pe o parte, dar nu era un loc bun, așa că se ridică și se întinse. Căscând își dădu picioarele jos din pat, lăsându-le să atârne și ca o piatră ce îi lovi capul, își dădu seama că unde se afla categoric nu era dormitorul ei.

   Se ridică din pat deodată și cănd își văzu geaca — frumos aranjată — pe un scaun, nu mai privi prin jur și se îndreptă spre ea. O luă repede și căută prin buzunare după telefonul care nu se găsea nicăieri. Abia când își scoase mâna dreaptă din buzunarul gecii văzu un tatuaj negru în josul încheieturii.

  — Ce nai....

  — Ce vrei să faci?

  — Aaah! Țipă Stephanie când dădu nas în nas cu persona la care nu s-ar fi așteptat niciodată s-o întâlnească, Isabelle.

  — Scuze, nu am vrut să te sperii. Spuse Isabelle zâmbind.

  — Pero lo hiciste*.

   Devenea enervant uneori când pur și simplu îi ieșeau cuvintele în altă limbă decât engleza, cu toate că pe mătușa ei nu o deranja, când asta era dovada muncii sale.

  — Vorbești spaniolă? Întrebă bruneta luminându-se deodată la față.

   Stephanie doar dădu din cap că da, încă șocată de apariția fetei. Nu o auzise venind.

  — Tu... tu de unde ai apărut? A reușit Sisi să întrebe, uitându-se panicată prin jur dar nefăcând vreun pas.

  — Nu ar trebui să ști asta deja? Doar nu m-a adus barza. A spus fata încă zâmbitoare.

  — Um...nu la asta m-am referit. Nu te-am auzit venind. A lămurit-o Stephanie.

  — Ah, dar am fost tot timpul aici. Când te-am văzut că te ridici să pleci am intervenit.

  — Nu te-am văzut.

  — Ar trebui să fi atentă la ce se întâmplă în jurul tău data viitoare. Cum ți-e umărul? Întrebă Isabelle întinzându-și mâna spre umărul lui Steph, care se îndepărtă.

  — Bine, bine!

   Spuse repede și își aduse așa aminte de ce se întâmplase în seara aceea. Acel bărbat care a intrat în casa ei și care s-a transformat într-o hidoasă creatură care a atacat-o și a rănit-o la umăr.

  — Cum... acel bărbat, care a intrat în casa mea și care s-a transformat în acea, acea, creatură.

  — Demon. Acela nu ere un bărbat. Era un demon metamorf.

   Super, se gândi Stepfanie, demon metamorf, acum totul avea mai multă logică. Nimic ieșit din comun, doar un demon metamorf a intrat în casa ei și a atacat-o.

  — Ce voia de la mine?

  — Cred că de fapt te voia pe tine.

   Excelent, un demon a intrat la ea în casă ca să o răpească. Fascinant.

  — Păi și de ce?

  — Ești specială. Nu ești ca restul mundanilor.

  — Nu m-ai lămurit deloc!

  — Mai bine ia loc și îți spun, OK?

  — Nu. Nu, eu trebuie să plec. Mulțumesc mult că mi-ai salvat viața, cu toate că habar nu am cum de ai știut că sunt în pericol și toate cele..