•Secrete Şi Sacrificii• SHADOWHUNTERS

Capitolul 3

  — IZZY, SĂ MERGEM! Îi strigă Alec surorii lui.

   După ce hotărâseră să meargă la Stephnie acasă, Isabelle îi anunțase că merge să se "îmbrace", probabil mersese să își ia o geacă pe ea — erau totuși în luna noiembrie, iar bruneta purta un body negru foarte, dar extrem de decoltat — se gândise Steph, dar de când îți lua jumătate de oră să îți iei o amărâtă de geacă?

   Cu toate astea Stephanie nu mai avea deloc răbdare, voia să ajungă mai repede acasă, iar privirile tuturor celor din locul ăla — încă nu îi se spusese unde se află, știa sigur că tot în New York, cel puțin își dorea să fie încă în New York — au fost permanent ațintite spre ea încă de când a ieșit din infirmeria unde dormise, făcand-o pe Steph să își dorească și mai mult să o strângă de gât pe Domnișoara "Body Decoltat" că nu venea mai repede.

   I se făcuse fără să-și dea seama un mic tur al locului, asta pentru că se ținuse ca un cățel după cei doi..să le spună criminali? Adică vânau demoni, salvau lumea dar tot omorau ei ceva și putea să jure că tocmai trecuse pe lângă o cameră întreagă de cuțite și alte obiecte pe care le-ar folosii un criminal să comită, evident, o crimă.

  — Ce îi ia așa de mult? Stă acolo de jumătate de oră! Îl întrebă Steph pe înaltul brunet.

   Se îndepărtau acum de camera lui Isabelle pe niște holuri lungi si foarte încurcate, probabil îndreptându-se spre acea sală principală unde se aflau multe calculatoare și ecrane și unde, de altfel, se aflau și ceilalți locuitori care continuau să o analizeze pe Stephanie insistent.

  — E Isabelle, n-ai cunoscut-o? Răspunse el foarte plictisit de conversație, răspuns care o făcu pe Stephanie să vrea să-l pocnească.

  — Oh, ba da. Ieri! Îi reproșă ea cu dispreț neavând chef de glumele lui, dacă le putea numii așa. Mai luăm multe cotituri? M-aș pierde singură pe holurile astea! Spuse ea mai mult pentru sine când mai luară o cotitură spre dreapta.

  — Dar ce ai căuta singură pe holuri? Întrebă Alec.

  — Păi nu știu, o cale de scăpare? Mă duceți prin toată clădirea asta mai puțin spre ieșire!

  — Tu ești cea care se ține după noi. Adăugă brunetul coborând niște scări.

  — Dăă, în speranța că nu rămân blocată aici pe vecie!

  — Foarte amuzant. Spuse Alec cu un mic zâmbet pe faţă.

  — Nu era o glumă!

  — Mundanii și glumele lor! Spuse Alec oprindu-se la o masă pe care se afla o hârtie.

   O luă, o citii cu atenţie şi după o mototolii încruntat.

  — Vânătorii de umbre și prostia din capul lor! Adăugă Stephanie iar Alec se sprijinii de masă și o privii direct în ochi.

  — Ești și tu un vânător de umbre. Îi spuse acesta privind-o atent.

  — Poate, dar eu măcar nu-s proastă. Îi reproșă ea pe același ton.

   Poate că nu fusese o idee prea bună să îl insulte pe tip, adică se părea că are arc și cu sigurantă îl folosea, dar așteptase să îi spună ce aveau de spus și când în sfârșit putea merge acasă trebui să aștepte jumătate de oră după o "păpușică" să-și pudreze nasul "perfect", ceea ce o făcu să se comporte nasol cu cei din jurul ei.

   Și poate chiar făcuse o greșeală să îl facă pe musculosul și înaltul din fața ei prost.

  — Poftim? Începu el și atunci Stephanie își dădu seama că era de rău.