The light within her

Capitolul III

   Era dimineaţă, îmi puteam da seama de asta pentru că razele soarelui intrau pe locul liber dintre perdea şi draperie. M-am ridicat să văd cât e ceasul şi văd că e 7:00. E doar 7:00 mai am... Ce naiba 7:00? O, doamne! La 8 încep orele, mai bine m-aş grăbi. M-am dus în baie, am făcut un duş rece pentru a mă trezi din somn, şi m-am întors în cameră să mă îmbrac, observând că aveam uniforma pe umeraș.

   Ea era formată dintr-o cămașă de tip pollo, albă, iar ca emblemă un vultur, de asemenea o pereche de pantaloni de tip chino având culoarea albastră. Mi-am împletit părul într-o coadă pe care am trecut-o peste umărul drept, iar în partea stângă am lăsat să-mi iasă nişte şuviţe neglijenţe. Pentru ochi am folosit doar puţin eyeliner şi nişte mascară, iar obrajilor le-am împrospătat culoarea cu un blush roz pal. După ce mi-am luat sacoul și geanta am plecat din cameră, în timp ce coboram scările mi-am amintit că eu nu aveam nici cea mai mică unde se afla liceul. 

  Ieșind pe poartă observ o maşină care cred că mă aştepta, de la volan coboarând un bărbat având în jur de 23 de ani, dar arăta destul de bine, adică era șaten, ochii albaștri, îmbrăcat la costum. Părea genul de persoană pe care orice părinte l-ar accepta.

- Domnişoara Miranda? Mă întreabă el cu un zâmbet un pic cam timid.

- Da eu sunt Miranda, şi tu eşti? Îl întreb eu, revenindu-mi din şoc.

- Eu sunt Jason, părinţii dumneavoastră au plecat devreme şi m-au rugat pe mine să vă conduc la liceul dumneavoastră.

- Ok Jason, înainte să pornim te rog spune-mi Miranda şi te rog să nu vorbești cu tine cu aceste apelative de politețe, mai ales dumneavoastră sau domnişoara, mă faci să mă simt bătrână și nu am nici măcar 18 ani, de acord?

- Desigur domni... adică Miranda, îmi spune el cu un zâmbet ştrengăresc.

- Bun, acum că ne-am înţeles putem să plecăm.

  El mi-a deschis uşa ca un gentlemen, s-a urcat la volan şi am pornit spre închisoare, nu mă înţelegeţi greşit poate că învăţ bine şi toate cele, dar la fel ca fiecare adolescent urăsc şcoală.

   După 20 de minute.

   Am ajuns destul de devreme la liceu, era mare, chiar foarte mare. Era format din patru clădiri principale, ceea ce înseamnă prea mulţi băieţi. Am ieşit din maşină, iar Jason mi-a urat noroc, și chiar am nevoie de foarte mult noroc.

   Am început să mă îndrept spre intrarea liceului, sperând să găsesc repede biroul directoarei. Băieţii începuseră să facă un culoar în faţa mea, unii mă priveau dezinteresați, iar alții de parcă nu ar mai fi văzut o fată până acum.

   Când am intrat în liceu m-am trezit pe jos, se pare că cineva alerga şi nu m-a văzut, nici măcar nu a avut bunul simţ să mă ajute să mă ridic sau să îşi ceară scuze. În momentul când am vrut să mă ridic de jos, o mână a apărut în fața mea. Am urmărit-o și am văzut că în fața mea se aflau doi băieți. În timp ce unul m-a ajutat să mă ridic, celălalt mi-a luat geanta și mi-a înmânat-o

  - Scuze pentru cei doi care au dat peste tine. Bobocii aștia nu sunt prea atenți pe unde merg sau aleargă, spune cel care m-a ajutat să mă ridic

 - Nu e nicio problemă, doar că aș fi apreciat și o scuză aruncată în timp ce alergau.

 - Presupun că tu ești noua noastră colegă, Miranda, nu-i așa? 

 - Da, eu sunt. Dar cum ai știut?

 - Nu prea primim elevi noi, mai ales fete, pentru că e o școală de băieți, așă că atunci când am auzit-o din întâmplace pe doamna directoare vorbind de noua colegă, am rămas uimiți și ne-am interesat despre cine e vorba.