Apelul cu nr. privat

Capitolul IX. Al nouălea apel

Ora 15:00. Tocmai am închis apelul trecut foarte brusc, ținând strâns telefonul în mână, așteptând să vibreze din nou. Și a făcut-o.

-Ăm... Raluca?

R: Bună, Marc.

-Hei...

R: De ce ești agitat?

-N-nu sunt.

R: Ba da... și... de ce ai întrebat cine e?

-Păi... mereu suni cu nr. ascuns.

R: Da,dar tu ai întrebat de parcă te mai sună cineva cu nr. ascuns.

-Ăm...nu

R: Ăm nu ce?

-Ăm nu nimic.

R: Ăm nu de ce vorbești așa?

-Ăm nu știu.

R: Ăm hai să terminăm.

-Ăm ok.

R: Deci... Te mai sună cineva?

-Nu

R: Marc!

-Raluca!

R: Marc!

-Da! Ce?

R: Minți.

-Nu.

R: Ba mă minți.

-Păi...

R: Marc, urăsc minciuna. Zi-mi.

-Parcă tu trebuia să îmi spui ceva.

R: Adică?

-Pe cine să te răzbuni și de ce ai nevoie de mine.

R: Tu îmi spui cine te sună și eu îți răspund la întrebări.

-Invers.

R: Ba nu.

-Ok, atunci vorbim altă dată. Pa Raluca!

R: Nuuu! Trebuie să aflu dacă te mai sună cineva.

-Păcat pentru că dacă nu îmi răspunzi la întrebări... eu... nu îți voi spune ce vrei să afli. Așa că...

R: Stai! Dacă îți răspund la cele 2 întrebari, juri că îmi răspunzi și mie la întrebări.

-Okay.

R: Jură!

-Jur!

R: Pff, bine. Întreabă-mă. Doar 2 întrebări.

-Ăm... ok, deci. Pe cine să te răzbuni și de ce?

R: Sunt două întrebări să știi.

-Ba nu!

R: Ba cam da.

-Bine, fie. Zii.

R: Când eram mică, locuiam cu mama mea în Irlanda, tata fiind criminal, mama a vrut să ne ascundem de el. Era un om bolnav care a violat-o și după a vrut să o ucidă, dar a scăpat ca prin urechile acului. Poliția l-a depistat după țipetele mamei, iar el a amenințat-o că nu se va termina aici.

-Oh...

R: Apoi, el a aflat de existența mea și a vrut să mă facă și pe mine o criminală exact ca el. Mama evident nu a vrut și m-a ascuns...

-Și? De ce te-ai oprit?

R: Ăm...a...a f...a fost omorâtă.

-Îmi... îmi pare sincer rău.

R: Nu am nevoie de milă și știi asta!

-Am înțeles...doar că...e așa trist și...

R: Ăm... Da.

-Păi și pe cine vrei să te răzbuni?

R: Pe tatal meu și... pe familia lui.

-Ce?

R: Am aflat că și-a schimbat identitatea, s-a recăsătorit și...

-Și?

R: Are aparent un copil...

-Poate s-a schimbat. Oamenii se schimbă.

R: Nu știu ce să cred despre asta.

-Nu îmi spune că îi vei omorî! Familia lui este nevinovată! Poate ei nici nu știu cine este el cu adevărat! Nu îi omori, nu?

R: Nu! Normal că nu! Adică... am milă de copil și de... soția lui... dar de el nu!

-Pff m-ai mai liniștit. Păi... și ce legătură am eu cu tine și ce ar trebui să fac și de ce mă suni fix pe mine?

R: Este târziu... vorbim mâine.

-Dar voiai să ști ...

R: Vorbim mâine.

-Stai,ce legă...

~Apel terminat~

-...tură are cu mine...

Perfect. A închis. Din nou. Fată de criminal, ajunge criminal. Are logică. Înfiorător de ciudat și bolnav. Mi-a fost prea frică să îi spun că deja este o criminală, din păcate.