"Era noapte iar eu nu vedeam nimic. El era in spatele meu, iar eu eram terorizata ce puteam sa fac?...
Am scapat de el dupa câteva minute bune de alergat. Nu mai vreu sa vad chipul acelui om niciodata."
Au trecut 8 ani. In acesti 8 ani ura pentru Chung a crescut mai mult, am nascut o fetița dreguta de 6 ani pe nume Jiso.⬇
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
- Cum ti-am promis Ane, azi o sa te prezint lui Jiso... O îmbrac bine pe micuta si plecam la cimitir. Jiso: Mami ce cautam noi aici? Eu: Vrei sa o cunosti pe matusa ta puiule? Jiso: Da! Eu: Uite ea e matusa Ane... Jiso: Unde e? Nu o vad... Eu: E acolo... Arătând cu degetul catre mormânt. Jiso: E acolo jos? Eu: Da puiule. Jiso: Asta inseamna ca e moartă? Eu: Da prințesa mea. Trupul ei e acolo jos dar sufletul e acolo sus, ne va veghea de sus si ne va ajuta mereu. Jiso da din cap, as fi vrut ca Ane sa o stranga in brate dar asta nu se poate... Jiso: Mami, bunica si domna Georgiana tot aici isi au casa? Eu: D...da pui... Jiso: Putem merge si la ele? Eu dau din cap si mergem la ele. Toata ziua mi-am pierduto in cimitir, Jiso era vizibil confuza dar nu puteam sa ii spun ca e vina tatălui ei... *Dupa 10 ani* Au trecut 10 ani, Chung era plecat mai mereu la munca deci eu nu eram nevoita sa il văd, Jiso a crescut iar acum are 16 ani, este foarte frumoasă in fiecare zi merge la cimitir si ii duce flori lui Ane, mai trece si pe la Georgiana si mama iar eu o insotesc uneori. -Persectiva Jiso- Ca de fiecare data ma îmbrac si ma duc la matusa mea. Ajung la cimitir, pot spune ca stiu acest traseu cu ochii inchusi. Întru pe poarta cimitirului si ma duc la matusa Ane. Las crini jos si ma asez pe canapeaua rece. - Buna matusa, ti-am adus florile preferate. Scuze dar mama nu a putut veni azi... Mi-as fi dorit sa te strang in brațe, mama mi-a spus ca esti o persoana foarte frumosa cu un suflet bun. Fara sa stiu o lacrimă mi se scurge pe obraz iar o picătură de ploie umeda imi atinge umărul. Cu cat incep sa plang mai tare cu atat ploia devine mai densă. Printre suroiele de lacrimi spun: - Stiu ca tatăl meu te-a omorât. ~~~~~~~***********~~~~~~~ Gara, am terminat cu acesta carte, sper ca va placut. As vrea sa îmi spuneti asta în comentarii si sa imi puneti intrebari despre mine. Ok gata asta o fost carte, am muncit mult la ea si sper ca aperciati. Bye!!!😍😍😍 ( Nu uitati sa lăsați intrebari si sa votati capitolul *daca vreti*)
