tragedie și scrisori

lacrimosa

ai cunoscut vreodată vreun trup care să fi fost bântuit?

aici îmi este, întins pe catafalc, mascat de un giulgiu dantelat, iar buzele-mi inerte încumetă sărutul să ţi-l aşterni. aştept. aştept. aştept. ce nesfârşit taciturn de prohod, sorbind nopţile şi scuipând dimineţile, şi toate îţi poartă steagul, ceresc ins. deasupra-mi, dansează fluturi negri cu culmea aripilor peratice. sub mine, pământul murmură în nervi şi trandafiri agonizaţi suspină pe locul hărăzit. îngerii își înfășoară trupurile cu aripile jigărite și rămân omide spânzurate de crengile copacilor negricioși, iar glasurile lor șăgalnice apun în canoane absurde. dumnezeu abdică, apostoli parodiază scriptura, și un oarecare declamă „sunt om, nimic decât om" dănțuind cu picioare de cal. idile parfumate se spintecă în vânt, și pasiuni tumultoase răsar fulminant din pământ. scânteia aureolei celui mai frumos înger luminează în tine din etern, frumusețea mea, păcat mândru, fărădelege cu chip îndrăzneț. lângă mormântu-mi, îmi uzurp groapa ta. închide-mi moarte pecete, nu va dura mult. eventual, o eternitate isprăvită în care mâinile mele sunt peste chipul tău serafic. inima mi-e bolnavă. bolnavă. bolnavă. de tine. de tine. de tine.