fluctuez. fug de mine și revin în mine însămi; o gheenă cruntă, cu aceeași pradă şi același prădător— un cerc interminabil și vicios. arunc zarurile și mut pioni ca să îmi pecetluiesc camuflajul. tăinuiesc vorbe către chinul și dezacordul care mă privesc din omul care se ivește când mă așez în fața oglinzii. ce malformație; e o scârbă instabilă, haotică, mistuită de chixuri.
prădătorul râde sardonic, aruncând cu dezastre.
omul din oglindă are lacrimi în ochi și e plin de vânătăi.
de ce mă lovesc pe mine însămi?
cine sunt?!, zbier, dar însuși întunericul gonește și rămân pustiită, cu voci în psihic care mă distrug. nu-i nimic, le spun urlând, nu știu, oricum, să simt altceva!
YOU ARE READING
tragedie și scrisori
Short Story❝şi noi suntem magie vorbind cu sieşi, zgomotoşi şi singuri. sunt împărăteasa tuturor păcatelor mele uitate. sunt încă pierdută? cândva, am fost frumoasă. acum, sunt eu însămi.❞
