Iubirea, dor fără sfârșit

20 1 0
                                    

IUBIREA, DOR FĂRĂ SFÂRȘIT

Iubirea, dor fără sfârșit
Cu nesecatul lui izvor
Prezentă în orice anotimp
Trecut, prezent și viitor

Nu poți scăpa de-a ei chemare
E ca un val ce nu se mai oprește
Ce arde întreaga ta simțire
Atunci când inima iubește

Iubirea, foc și pătimire
Sosește ca un dar divin
Pe care sufletu-l așteaptă
Cu un fior și nesfârșit suspin

Iubirea și dorința, împreună
Înalță inima spre cer
Când dorul arde, n-ai ce-i face
Pătrunzi într-un etern mister

Iubirea, dor fără sfârșit
Văpaie vie și necruțătoare
Nu poți să i te împotrivești
Chiar dacă uneori, iubirea doare...

Alte 200 de poezii frumoaseUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum