După 3 ore am ajuns deaspupra Elveției, nu mai aveam mult și ajungeam la buncăr FoxFort.
-Ar trebui sa ajungem în curând la buncăr, a spus Albert.
-Acolo o să ne întâlnim din nou familiile, daca nu cumva i-au mutat din nou.
-Nu i-au mutat, deoarece chiar astazi, de dimineață am primit informații că acolo sunt...a spus Albert.
-Sper sa fie așa cum zici, unchiule, am spus eu.
-Deabea aștept să îmi reîntâlnesc fratele, a spus Victor.
Nu după mult timp, de la sol am observat o lumina roșie apoi am văzut venind spre noi, apoi izbindu-se puternic de una dintre elicile elicopterulului apoi dintr-o dată am inceput sa ne învârtim in cerc iar după 1 minute ne-am izbit puternic de pământ, elicopterul era răsturnat pe o parte, avea geamurile sparte și două elice distruse, se pare că nici unul dintre noi nu era mort, eu am fost primul care a coborât din elicopter, apoi George, apoi Albert.
-Hai Victor odată ! A strigat George.
-Nu pot, a strigat el, mi-am blocat piciorul.
-Baieti rămâneți aici, eu o sa intru după el.
După 5 minute l-a scos pe Victor de acolo, iar când l-a scos de acolo Victor a strigat:
-Ma doare foarte tare piciorul! a strigat el.
-Albert, piciorul lui îi era blocat și tu ii l-ai scos cu forța? L-a întrebat George.
-Da, de ce? A întrebat Albert.
-Cred că piciorul lui e rupt, am spus eu.
-Ce!!? A strigat Victor, nu se poate așa ceva.
-Pe aproape ar trebui sa fie un oraș, și ar trebui sa fie și un doctor care sa îl ajute pe Victor, a spus Albert.
-Dar orașul nu e infectat? A întrebat George.
-Nu, pentru că Armata e peste tot, prin toată țara, asa că zombii nu a putut să intre, a spus Albert.
-Ma ajuta și pe mine cineva?! A strigat Victor din spatele nostru.
-Da, hai sprijină-te de umerele noastre până la spital, a spus George.
După 10 minute am ajuns în oraș unde un soldat ne-am întrebat ce făceam aici, iar Albert i-a povesti de elicopter și de piciorul rupt, apoi a chemat o duba care ne-a dus la spital unde i s-a pus piciorul in ghips la Victor.
CITEȘTI
Apocalipsa Zombii[Vol.1] [Terminat]
Aventuraacesta este o poveste despre o apocalipsa de zombie...