Psychologist - H.S.

Chapter 6

*
Nu am foarte multă treabă la serviciu, dar am un raport de completat și nu îl pot lăsa până pe 3 Ianuarie.
Cobor din mașină, deschid repede ușile, dezactivez alarma și merg spre biroul meu. Îmi pun muzica pe fundal și caut dosarele pentru raport.
Aud un ciocănit și tresar. Cine poate urca până aici când ușa era închisă și nimeni jos?
- Da! strig. Nu se mai aude nimic. Îl apelez repede pe Harry și ies din birou. Țip când mă trântește cineva de perete. 
- Taci sau mori! îmi pune o mâna la gură, iar cu cealaltă îndreaptă un pistol spre tâmpla mea. Aș cunoaște ochii lui oriunde.
- De ce-
- Ți-am zis să taci! împinge pistolul în tâmpla mea. Intră! mă smucește și mă împinge în birou. Mă așează pe canapea și se uită printre draperii ținând pistolul spre mine. Se pare că nimănui nu îi pasă de tine, draga mea! se apropie de mine și îmi atinge fața cu mâinile lui. Îmi strâng buzele și respir din ce în ce mai greu. Noul tău iubit nu ne aude și nu ne vede. Ce zici să profităm de timpul acesta împreună, cum o făceam odată?
- De ce ai venit? îl întreb fără teamă.
- Nu îți e clar? Dacă eu nu sunt fericit, nici tu nu ești fericită! Mă urmărește poliția din cauza ta!
- Mi-ai distrus viața! îl plesnesc peste obraz și el râde.
- Sophia, nu te-ai săturat? zâmbește și îmi dă o palmă. Cad pe canapea și nu mă ridic.
- Omoară-mă! mă ridic și îl împing. Nu îmi e frică de tine sau de jocurile tale nebune!
- E realitatea! strigă cât îl țin plămânii.
- E realitatea ta! E lumea ta închisă! Eu nu mai fac parte din ea! plec de lângă el și simt cum amețesc. Văd peretele găurit de glonțul ce mi-a trecut pe lângă ureche. Nu mai fac niciun pas. Nu mai respir. Închid ochii când îi simt mâinile pe talia mea și buzele pe gâtul meu.
- E lumea noastră... spune continuând să îmi sărute gâtul. Am un gol în stomac. Vine în fața mea și începe să îmi deschidă nasturii cămășii. Închid ochii și tremur. Îmi e frică de el și știe asta. Tremur din toate încheieturile.
- Cum m-ai găsit? fac un pas în spate, dar el mă trage lângă corpul lui pe care l-am adorat odată și pe care îl urăsc acum.
- Simplu. Te-am văzut cu iubițelul în Henderson. Erai așa fericită! Nu puteam lăsa asta să se întâmple.
Picioarele nu mă mai țin, îmi simt capul greu, inima îmi bate mai greu ca niciodată. Închid ochii.
*
Harry's point of view
Încerc să merg cât de repede pot. Trebuie să ajung la ea. Am auzit o parte din conversație. Nu-mi pot da seama cine e. Nu pot gândi! Trebuie să ajung la ea și mai am 10 minute până intru în Las Vegas.
Vreau să ajung la ea. Trebuia să rămân acasă, să merg cu ea, așa cum m-a rugat!
Trag mașina lângă a ei și urc cât pot de repede. Nu e nimeni. Tremur de nervi și izbesc peretele deja găurit.
Ies din clădire. Nu e nimeni pe stradă. Încerc să gândesc. Nu pot! Telefonul ei...
- Zayn! îmi sun fratele care lucrează la FBI.
- Ce ai pățit?
-Sophia! A... a răpit-o!
- Ce? Calmează-te și spune!
- Nu prea e timp... de explicat! mi se stinge vocea și simt cum leșin.
- Harry! Revino-ți! aud vocea lui Zayn și îmi las capul în palme. Inima îmi bate tare. Simt palpitațiile și cum nu mai am aer.
- Vino... îi spun și las telefonul jos.
Amețesc. Mă așez pe bordură. Simt mâinile ei firave cum îmi mângâie obrajii. O strig și nu răspunde. Zâmbesc când îi aud râsul. Își pune mâinile pe gâtul meu. Deschid ochii și o văd pe Clara.
- Mă uiți! îmi spune și simt că mă sufoc de la atingerea ei.
Mă trezesc și îmi pun mâna în cap.
- Frate! Ești bine? îi aud vocea lui Zayn. Îmi șterg obrajii și mă ridic.
- Cât timp a trecut?
- 30 de minute.
- Ai găsit-o?
- Domnule, am localizat fata! intră un bărbat în biroul lui Zayn.
Mă ridic și plecăm. Ajungem la o fabrică părăsită și intru primul.
- Harry! Nu te duce! mă strigă Zayn, dar eu alerg printre pereții dărâmați.
- Sophia! o strig și îmi aud ecoul. Aștept. Zayn intră cu polițiștii în toate camerele. Nu e. 
Urc etajul și e o singură cameră încuiată cu lacătul. Scot pistolul și împușc lacatul.  Trântesc ușa de perete și o văd. Legată de mâini și de picioare, cu gura acoperită. Începe să plângă când mă vede și închide ochii.
- Sunt eu! Sunt aici, iubito... Sunt aici! o îmbrățișez strâns și plângem amândoi.
- Nu e nimeni! intră Zayn.
Îi dau jos peticul de pe gură și îi dezleg mâinile. Mă îmbrățișează și plânge.
- Îmi pare rău! Îmi pare rău! îi spun strângând-o în brațe.
*
Sophia's point of view
După 3 ore în camerele pentru declarații, mă ridic de pe scaun. Îmi simt capul greu. Harry mă ține ca să nu cad.
- Mai aveți treabă cu ea? îl întreabă Harry pe Zayn.
- Acum nu. Mâine va trebui să veniți.
- Ok.
- Harry, ai grijă! Nu e un om oarecare. spune. Plecăm. Mergem la el acasă. Mă duce în brațe de la mașină până în casă.
Ne așezăm pe pat. Mă întind și el mă îmbrățișează. Îi strâng mâinile în jurul meu. Mă doare capul, mă doare rana de la umăr, unde m-a împușcat și mă dor rănile de pe față.
- Soph... cine era? aud vocea lui Harry. Simt că mă sufoc. Mă ridic. Mă trage pe mâna lui. Îmi așez capul pe pieptul lui și încep să plâng. Îmi sărută fruntea.
- Fostul meu logodnic... răspund și Harry nu zice nimic.