Psychologist - H.S.

Chapter 22

Din perspectiva lui Harry
- Sophia, ce tot ai? Pe bune că a trebuit să ies din casă să vin să văd ce faci pentru că nu ai vrut să îmi raspunzi la telefon? o întreb imediat ce intru pe ușă. Nu-mi răspunde.
Mă așez pe scaunul din fața ei. Aici ne-am cunoscut mai bine, pe scaunul ăsta.
- Soph, am crezut că ai pățit ceva...
- Nu.
- Atunci ce e? M-ai sunat ca să mă ignori?
- Harry! se apropie de mine. Vreau să îi prind mâinile, dar se ferește. Ce tot are?
- Da.
- Vreau să știu mai multe despre trecutul tău.
- Iubito, știi deja totul.
- Ești sigur?
- Ce înseamnă asta? Mă pui la încercare cu ceva? Ți-am spus totul încă de la prima întâlnire.
- Îmi cer scuze... spune ridicându-se de pe scaunul din fața mea.
- Sophia, de ce te comporți așa? vreau să o îmbrățișez, dar iar se ferește.
- Nu contează. Am un pacient, trebuie să pleci. Te simți mai bine, dar încă ai varicelă.
- Iartă-mă, dar m-am speriat. încerc să o îmbrățișez, dar se ferește pentru a treia oară. Ok, Soph. îi spun și plec.
Cobor scările pentru că liftul întârzie prea mult. Fetele de la recepție se uită nedumerite la mine. Le salut și ele dau din cap. Ies pe ușa clădirii. E bine afară! De ce era Sophia atât de tensionată? Poate fetele ei știu.
- Bună, am nevoie de ceva.
- Spuneți! îmi răspunde blonda.
- Cine a venit la Sophia azi? Sunt soțul ei și trebuie să știu.
- Nu a venit nimeni. Dânsa a fost chemată de urgență la clinică din cauza unei fete care a vrut să se omoare.
- Cine a chemat-o?
- Jamie.
Nu pot să cred! Viermele! Urc repede în lift și ajung imediat la ușa biroului ei. Ușa nu e închisă și o aud vorbind cu cineva.
- Nu poți fi sigur. Nu ai cum! aud vocea soției mele.
- Îți aduc dovezi! îi aud vocea lui Jamie. De aceea întârzia liftul, pentru că știa că sunt aici și doar a așteptat să plec.
- Nu există dovezi!
- Mâine, la 10:30 ne vedem în fața blocului meu și o să vezi și tu adevarul! îl aud cum se ridică și mă trag după un perete. Nu sunt un copil mic, dar sunt curios despre ce adevăr e vorba.
O văd pe geamul din peretele biroului ei cum își pune mâna la ochi și oftează. Plec.
Din perspectiva Sophiei
Este gol apartamentul meu când deschid ușa. E doar Derek care nici el nu mă bagă în seamă.
- Harry! îl strig, dar nu răspunde.
Intru în dormitor și găsesc un bilețel pe pat.
"Nu mai putem sta unul aproape de celălat. Nu există încredere între noi."
Știe despre ce e vorba... Harry nu ar face niciodată rău unei ființe, mai ales dacă o iubește. Sunt absurdă și mă simt ca o proastă. I-am înșelat încrederea!
- Harry... reușesc să spun când aud vocea lui în telefon. Vino acasă, iubitule...
- Sophia, nu vreau să ne vedem sau să ne vorbim până când o să știi sigur cu cine te-ai căsătorit. Îmi pare rău, Sophia, dacă ai fost singura persoană de care m-am îndrăgostit după moartea Carlei!
- Iartă-mă! îi spun cât de sincer pot.
- Tu încă nu știi ce s-a întâmplat cu ea? Sau vrei să crezi că nu știi?
- Harry...
- Îmi pare rău, dar nu merit asta, Sophia. Viața a fost dură cu mine, am luat-o mereu de la zero. Nu vreau să înaintez în ceva în care nu există încredere.
- Nu e vorba de asta!
- Atunci? Ai de gând să te duci mâine la prietenul tău acasă să îți arate dovezi legate de adevărul în ceea ce privește moartea Carlei?
- Nu!
- Ba da! Să te duci pentru că și eu sunt curios! îmi închide. Încep să plâng și mă așez pe jos.
După atâția ani, chiar ar strica Harry relația noastră? Sau am stricat-o chiar eu? O să mă duc mâine pentru că vreau să văd ce are Jamie de spus.
Din perspectiva lui Harry
- Frate, ai băut deja trei pahare! îmi spune Niall când îi cer ospătăriței încă un pahar de whisky.
- Rezist.
- E noapte, Harry. Liv nu adoarme fără mine și Elisa abia a ajuns de la serviciu.
- Du-te acasă și stai cu familia ta. îi spun atât de trist pentru că eu nu am o familie.
- Harry... haide! lasă bani pe tejghea și mă ridică. Mă așează în mașină.
- Unde mă duci?
- La Sophia.
- La dracu!
- Nu e momentul.
Pornește și mă duce la femeia pe care o iubesc, dar care mă crede un criminal.
- Ce faci? îl întreb când se dă jos. Pot să merg, știu unde locuiește. îl anunț pe Niall și el oftează.
- Ok. Noapte bună! mă îmbrățișează și eu plec. Îi văd mașina prin lift și știu că o să stea acolo până când vede liftul oprit. Ciocăn.
- Harry... îmi deschide ușa și mă trage în casă. Mă împiedic de ceva, dar Sophia reușește să mă prindă. Pielea ei miroase atât de frumos. Mă ridic în capul oaselor și o îmbrățișez. Buzele ei sunt atât de inofesinve, iar ochii ei mă imploră să o sărut.
Îmi lipesc buzele de gâtul ei gol și o strâng cât mai aproape de mine. Îmi ridică fața cu mâinile și își strivește buzele de ale mele.
- Iartă-mă pentru că m-am îndoit de tine. îmi spune uitându-se în ochii mei, apoi iar ne sărutăm.
- Te vreau, iubito!
- Ești beat!
- Și tot ce vreau ești tu! îi spun și o ridic în brațe. Urc repede scările până în camera noastră. O așez pe pat și o dezbrac repede, la fel și ea pe mine. Buzele ei sunt peste tot corpul meu. O iubesc cu toată ființa mea.
Din perspectiva Sophiei
Stăm în pat cu degetele împreunate. Ne-am iubit și am uitat de tot. Ador momentele astea când el e al meu și eu sunt a lui. Când nimic nu contează. Noaptea este astrul nostru.
- Te iubesc... îl aud.