Psychologist - H.S.

Chapter 19

Toată treaba asta m-a obosit. Îl iubesc pe Klaus, mai mult ca oricând, dar nu pot nici măcar să compar această iubire cu cea pe care o simt față de Harry. Klaus mi-a fost alături mereu și i-am greșit mult. Eram tânără și fraieră. De câte ori mă certam cu Eduard mă întorceam la Niklaus care mă aștepta bucuros cu brațele deschise și o sărutare.
- Soph? îi aud vocea lui Harry care mă face să tresar. Nu am auzit când ai venit. îmi spune și mă îmbrățișează din spate. Mă întorc imediat și îmi apăs buzele peste ale lui. Zâmbește.
- Ești gata? îl întreb și el îmi arată costumul pe care abia l-a cumpărat.
- Tu?
- Trebuie să mă îmbrac. îi spun.
Din perspectiva lui Harry
Este atât de frumoasă. Simplitatea ei mă face să o iubesc și mai mult. Se dezbracă de rochița colorată pe care a purtat-o azi, în timp ce eu îmi așez cămașa și pantalonii. Zâmbește când îmi las doi nasturi desfăcuți. Își ia rochița roz pal, lungă, de vară. O așez pe pat și o încalț cu săndăluțele ei subțiri.
- Ești pregătită?
- Da! spune și îi prind mâna.
O simt puțin distantă față de mine, dar cred că e doar din cauza emoțiilor. Inelul de logodnă îl am în buzunarul sacoului, ea nu știe de el. Buchetul ei este făcut din flori de lisianthus alb, roz și mov.

Ajungem repede în parc, mergem pe jos ținându-ne de mână. Nu există niciun covor roșu pentru că nu suntem la Hollywood, există doar o alee pavelată, o arcadă plină cu flori naturale și o masă unde își ține primarul tot ce trebuie. Lacul strălucește sub soarele auriu, părul ei este mângâiat de razele soarelui completând imaginea perfecțiunii.
- Bine ați venit! ne urează un domn cam de vârsta mea. Mikaelson, primarul.
- Bine v-am găsit! îi răspund. Lumea se oprește și se uită la noi zâmbind. Martorii noștri sunt soția primarului și vicele capitalei.
- Sunteți gata? ne întreabă, uitându-se în ochii Sophiei care încuviințează din cap. Bun, acum nu se poate glumi în ceea ce privește răspunsul dumneavoastră.
- Nici nu glumeam... șoptește Sophia.
- Domnul Harold Styles, de bunăvoie și nesilit de nimeni, o luați în căsătorie pe domnișoara Sophia Quinn?
- Da! spun tare și hotărât. Lumea aplaudă și Soph zâmbește.
- Domnișoara Sophia Quinn, de bunăvoie și nesilită de nimeni, îl luați în căsătorie pe domnul Harold Styles? o întreabă. Ea se uită în ochii mei, ezită. De ce ezită? Se uită la Mikaelson, apoi iar la mine.
- Da! răspunde hotărâtă, privindu-mă fix în ochi.
- Acestea fiind spuse, dacă cineva dorește să intervină, să o facă acum sau să tacă pentru totdeauna. Primarul se uită prin mulțime și nimeni nu răspunde, așa cum ne așteptam. În aceste condiții, vă declar căsătoriți sub numele de Styles! Îți poți săruta logodnica! îmi spune și eu scot inelul din buzunar.
- Harry... o aud spunând când îl vede. Ochii ei sunt plini de lacrimi, la fel și ai mei.
- Pentru că te-am iubit, te iubesc și te voi iubi mereu, pentru un nou început împreună, pentru noi. spun. Îmi așez palma peste obrazul ei fierbinte și îmi strivesc buzele de ale ei. Lumea care ne privește aplaudă.
- Te iubesc! îmi spune și o iau în brațe.
- Felicitări! ne întrerupe Mikaelson.
- Mulțumim, Klaus!
Îi așez inelul cu degetele tremurânde. Ochii ei sunt plini de iubire, sunt plini de mine, inima îmi bate mai tare decât de obicei. Mikaelson ne înmânează stiloul cu care semnăm repede actele, precum și martorii noștri. Ne înmânează certificatul de căsătorie și îi strâng mâna.
Din perspectiva Sophiei
- Îți doresc fericire... îmi spune Klaus, ocolește masa și îmi sărută apăsat obrazul, apropiindu-se de buzele mele.
- Îți multumesc, dragul meu prieten.
- Prieten... își dă ochii peste cap, dar apoi râde. Se duce lângă Camille, soția lui. O îmbrățișez, mulțumindu-i. 
  Mă uit în ochii lui Harry. Zâmbește fermecat de mine. Mâine avem avion spre Las Vegas. I-am invitat pe Klaus și pe Camille, dar au spus că vor veni peste o săptămână.
În drum spre hotel mă opresc la mormântul familiei mele. Cimitirul este pustiu. Iau flori de la florăria din fața cimitirului și lumânări pe care să le aprind.
- Iubito... îmi prinde Harry mâinile când mă vede plângând deja.
- Nu plâng mult... promit! îi spun și el zâmbește cu durere.
- Știi ca nu e vorba de asta, dar nu vreau să îți fie rău. îmi sărută încheieturile.
Mă desprind de el și mă așez pe ciment, în fața crucii părinților mei. Le aprind lumânări să aibă lumină. Deja se întunecă.
- Mama... frumoasa mea mamă... nu ai idee cât aș fi vrut să te cunosc mai bine. Să fiu crescută cu iubirea voastră. Dar am moștenit de la voi tot ce există mai bun. În sufletul meu de azi nu mai e loc pentru durere... astăzi am făcut legătura în fața pământului, a cerului, a apei, va urma și cea făcută în fața lui Dumnezeu, dar nu acum. Știu că azi ați fost cu mine. Am simțit puterea voastră și grija pe care mi-o purtați. fac o pauză ca să pot să plâng.
   Mă așez în genunchi și îmbrățișez crucea cu numele lor. Harry se așează lângă mine și plânge cu mine.
- M-am căsătorit! Mi-am găsit fericirea și liniștea în brațele unui bărbat pe care îl iubesc cu toată ființa și care mă iubește cum nu aș fi crezut vreodată că se poate! Uite, mamă, cât sunt de fricită! Știu că soțul meu mi-a fost trimis de Dumnezeu și e îngerul meu protector. Vă mulțumesc pentru că mi-ați dat viață și vă rog, aveți grijă de fratele meu acolo unde este... nu îl lăsați singur pentru că așa cum am suferit eu, a făcut-o și el. Vă iubesc! închei și sărut crucea.
  Las florile în vazele de lângă mormânt, iar buchetul meu îl las pe mormântul mamei mele. Mă întorc cu fața la Harry și zâmbesc. Mă cuprinde cu brațele lui mari și îmi sărută fruntea. Lacrimile lui îmi ating fruntea.
- Plâng pentru că te iubesc! îmi spune când mă uit la el. Îi prind fața cu palmele și îmi apăs buzele peste ale lui.
- Hai să mergem... mâine plecăm. îi spun și el mă aprobă. 
*
Este noapte și mă ridic din pat respirând greu. Harry tresare și se trezește.
- Ești bine?
- Nu... nu pot să respir. mă ridic și mă împiedic până la ușa balconului.
- Hei, Sophia, ce se întâmplă?
- Am nevoie de aer... încerc să deschid ușa, dar o face Harry înaintea mea. Simt valul rece de aer care îmi străbate plămânii. Simt mâinile lui Harry în jurul meu, picioarele nu mă țin așa cum trebuie. Mă așează pe scaun și îmi revin din amețeală.
- Chem ambulanța. spune Harry și eu îl opresc. Nu ești bine! Nu e normal să te trezești în mijlocul nopții pentru că nu ai aer! Dacă nu te trezeai?! Dacă nu simțeai și te sufocai în somn?! țipă la mine și eu îmi pun mâinile la urechi.
- Te rog...
- Iartă-mă... se așează în fața mea și îmi sărută genunchii. Nu am vrut să țip, dar trebuie să înțelegi că amărâtele alea de pastile cu calciu și magneziu nu sunt suficiente.
- Te rog să nu îți faci griji. îi spun și el oftează. Îi iau palma și mi-o așez pe obraz. Degetele lui îmi mângâie pielea feței. Mă întind pe podea și Harry se așează lângă mine.
- Mâine mergem acasă. Suntem căsătoriți și fericiți. spun privind stelele de pe cerul senin. Mâna lui se plimbă în părul meu. Mă ridic într-un cot și îmi așez obrazul pe al lui. Respirațiile noastre devin una singură. Mâna lui se plimbă pe obrazul meu și îmi atinge buzele cu degetul mare.  Îmi strivesc buzele de ale lui.