Misterul vieții

Capitoul 5-Prima întâlnire

Alexander pov: S-a făcut seară. M-am decis să mă duc să îmi trezesc îngerul. M-am dus la ea în cameră. Ea dormea. M-am uitat la pahar si era gol. Până la urmă l-a băut. Îmi este greu să o trezesc. Dar vreau să îi fac o surpriză. Cu mine am luat o rochie violetă şi o pereche de pantofi argintii. În baie are tot felul de bijuterii şi machiajuri. Le-am cumpărat special pentru ea. Cu greu o trezesc.
K: Mai lasă-mă să dorm încă un veac.
A: Trezeşte-te..
K: ÎNCĂ UN VEAC VĂ ROG.
A: Dacă nu te trezeşti voi găsi alte moduri de a te trezi.
K: Eii na. Nu mai zi, a spus ea somnoroasă.
Am luat-o în brațe şi am sărutat-o. După am început să o gâdil.
A: Acum te trezeşti?
K: Stai..stai..gata...stop..mă trezesc..
A: Aşa mă gândeam şi eu.
Katherine pov:
Am luat o porție bună de râs. Mi-a întins o rochie şi o pereche de pantofi.
K: Ăăăm..de ce mi le dai?
A: Vreau să ieşim la o plimbare. Aşa că vreau ca tu să arăți perfect. În baie ai machiajuri şi bijuterii.
K: Ok, mi-ar prinde bine puțin aer curat.
A: Acum voi pleca. Peste cel puțin o oră voi veni.
K: Ok.
Mă duc la baie. El plecase. M-am schimbat în rochie şi în pantofi. În baie erau o mulțime de cosmetice. Mă simțeam ca în paradis. Nu m-am machiat axagerat. Mie îmi place să stau mai mult naturală. Mi-am prins părul în două cocuri. În față mi-am lăsat două şuvițe de păr. În baie mai era şi o cutie cu bijuterii. Erau trei perechi de cercei şi trei coliere. Am ales o pereche de cercei. Aveau o pietricică albastră foarte frumoasă. Colierul pe care l-am luat era la fel. Era în jur de ora 21:00. Alexander a venit după mine. Era îmbrăcat la patru ace, ce să mai..avea un costum negru, care îi punea în evidență părul. Mi s-a părut ciudat. Parcă nici nu mergeam la o plimbare. Mergeam la o gală sau ceva. În fine. Mă gândesc că poate aşa ies vampirii la plimbări.
A: Eşti cea mai frumoasă din lume.
K: Nici tu nu arăți rău.
M-a luat de mână şi am plecat.
K: Deci, pe unde ne plimbăm?
A: Prin parc.
Ne îndeptam spre parc. Deoadată m-a luat în brațe şi a ocolit parcul.
K: Ce vrei să faci? Tocmai am trecut de parc.
M-a lăsat jos. M-a privit în ochi şi mi-a spus:
A: Poți închide ochii?
K: Ce tot spui? De ce să-i închid?
A: Te rog.
I-am închis. Nu înțelegeam ce vrea mai exact să facă. M-a luat iarăşi în brațe. Se îndrepta spre nicăieri după părerea mea. Până la urmă m-a lăsat jos.
A: Poți deschide ochii.
I-am deschis. Am rămas fără cuvinte. M-a adus pe marginea unui lac. Acolo este o măsuță cu două scaune. Lângă măsuță mai este un copăcel. Copăcelul este decorat cu felinare. Este o privelnişte foarte frumoasă.
A: Deci? Cum ți se pare?
K: Este foarte frumos. Tu ai făcut toate astea?
A: Pentru tine fac orice.
L-am luat în brațe şi l-am sărutat. Ne-am dus spre măsuță şi ne-am aşezat la ea.
A: Am organizat această întânire ca noi să ne cunoaştem mai bine.
K: Ok. Spune-mi despre tine.
A: Am 176 de ani. Părinții mei au murit cu mult timp în urmă. Am o soră pe nume Melanie. Are 118 ani.
K: Ce s-au întâmplat cu părinții tăi?
A: Vârcolacii. Eu aveam 58 de ani. Sora mea abia se născuse. Părinții mei s-au dus după hrană în locul unde te-au atacat vârcolacii. Mama era cam slăbită după naştere. Când a plecat era în formă. Când au ajuns în acel loc pe mama a apucat-o o durere cumplită de picioare. Tata a ajutat-o să meargă. Vârcolacii le dădeau târcoale. I-au înconjurat şi i-au mâncat de vii. Eu mi-am crescut sora. Îi eram şi tată, mamă şi frate la un loc. Cam atât despre mine.
K: Chiar îmi pare rău pentru părinții tăi.
A: Nu trebuie să îți pară rău. Nu este vina ta. Aceste javre când văd vampirii turbează. Îşi riscă şi viața doar pentru a omorî vampirii.
K: Despre mine ştii deja. Nu cred că mai există ceva de spus.
Deodată m-a luat o durere îngrozitoare la mână. Am căzut jos la pământ. Alexander a venit repede la mine. Mi-a dat bandajul jos. Rana încă mai exista. Deşi nu mai avea mult până dispărea a început să sângere foarte mult. Tatuajul meu strălucea. Nu ştiam ce se întâmplă. Alexander m-a luat în brațe şi m-a sărutat pe frunte. Începusem să plâng de la atâta durere. Toată mâna mea era plină de sânge.
A: O să fie bine. Promit.
Nişte umbre se apropriau de noi. Cu cât se apropiau mai mult, cu atât rana mă durea mai tare. Au ieşit la lumină. Erau... VA URMA..