De-ar fi să vi, chiar aș crede că visez!
Și mă gândesc mereu la tine! Și orice aș face ajung să te chem în vis, în gând, în fața mea, pentru că oricât de mult timp ar trece peste tine, peste amintirea ta, tu ești mai viu ca niciodată. Pentru că oricât de mult încerc să mă obișnuiesc cu ideea că nu te voi mai revedea, nu pot. Pentru că încă te aștept și încă îmi pun inima pe pauză, parcă așteptând ca tu să te întorci, să îi dai play și să-mi spui că mă ierți pentru tot răul pe care ți l-am făcut voit sau nevoit.
Și să știi că pentru nici o secundă nu ți-am uitat trăsăturile, nu ți-am uitat zâmbetul, ochii negrii ca smoala și sprâncenele stufoase. Îți știu pe de rost fiecare imperfecțiune a chipului, fiecare fir de păr alb și fiecare expresie facială de care te foloseai în funcție de starea pe care o aveai.
Și am fost proastă, și încă mai sunt, pentru că nu am putut să mă opresc în loc în nici un moment ca să cântăresc ce aveam și ce aș fi putut avea. Am fost rea, dură, exigentă și egoistă. M-am gândit numai la mine și pentru nici o secundă nu m-am pus în locul tău și nu am încercat să te înțeleg.
Iar tu m-ai iertat, Dumnezeule, cât m-ai mai putut ierta!
Am lacrimi în ochi și știu că nu merit să-mi descarc dorul prin plâns, pentru că atunci când te-am avut, te-am îndepărtat în cele mai severe moduri. Am trasat bariere între noi și nu te-am lăsat aproape, deși aș fi vrut, dar prostia din mine nu mă lăsa.
Am prevestit finalul încă de la început și poate că de asta am pus distanță între noi, este nedrept, știu. Ar fi trebuit să fac exact invers, să te sufoc cu iubire și atenție. Să-ți spun cât de minunat erai și cât de mult mă mândresc că am fost crescută de un om atât de deștept și atât de bogat în sentimente. Dar mi-a fost frică să nu te iubesc prea mult, iar apoi să sufăr după ce tu vei pleca. Mi-am zis că poate e mai bine să-mi pun sentimentele pe pauză și să devin rece, pentru a nu mă durea mai tare atunci când tu aveai să nu mai fi.
Dar prost am mai gândit, greșit am mai calculat, pentru că acum mi-aș da ani din viața numai pentru cinci minute. Cinci minute în care să te simt în preajma mea, să îți adulmec parfumul, să mă cuibăresc în brațele tale calde și protectoare, să îți sărut mâna, iar tu să te uiți la mine mândru și să mă săruți pe frunte. Să mă alinți așa cum o făceai doar tu și să mă torturezi cu acele expresii care te defineau perfect și care făceau parte din tine. Aș da orice, știi, chiar și să vi în fața mea și să mă pedepsești. Să mă cerți pentru cât ți-am greșit, să te uiți la mine cu ochi furioși, dar numai să vi, să te mai văd, o dată... măcar o dată!
Tu, al meu t, iar eu, a ta f.
