Știam de la început

Văleu!

     
          <<Eu? Șef? Nu este posibil,dar lupta trebuie să continuie.>>
         Plouă. Întunericul s.a lăsat.Privesc. Ceva groaznic urmează să se întâmple,dar nu pentru noi. În sfârșit lacrimile s.au oprit și.a sosit momentul răzbunării,Big X va plăti. Atacăm pe furiș. Două gărzi cad. Intram. Zoe conduce. Suntem  văzuți. Ne oprim. O palmă,un pumn,pac-pac, și.a mai căzut unul!! Dar degeaba,am fost prinși. Vocea sa,gravă și tulbure răsuna peste tot. Se apropie. O eliberează pe Zoe.
       -I.ai adus direct la noi. Bravo! -aplauze- Bine ai venit!
       <<Zoe ne.a trădat,cât de orb am putut fi? Se pare că oricât aș încerca va fi mai puternic decât mine. Sunt prizonierul trecutului. Durerea nu mai încetează,chiar dacă încă nu am primit bătaie.>>
       -De ce?
      -Jake,nu știai că și ea face parte din familie? Ai uitat cumva cum arată un membru...
      -Taci! Monstrule,l.ai distrus pe Lee.
     -Da! Faceți ce vreți cu ea!
     Iris se zbătea,dar degeaba,a dispărut cu doi dintre gardieni în întuneric. Țipă. Țipă. Țipă.
      -Mai are cineva ceva de spus? Nu! Zoe,ai vro preferință?
      -Cool!
      Cool a fost eliberat. A fost lăsat să plece fără a i se cere nimic. Se uita înapoi,deși mergea înainte. Țipă. Țipă.
      -Și acum? Ai de gând să ne chinui sau să ne lichidezi?
      -La subsol cu ei!
     Mergem. Mergem. Coborâm. Ne oprim. Se aprinde un bec mic și chior.Suntem singuri. Au plecat,deși suntem păziți pe partea cealaltă a ușii din metal.
      -Acum ce facem?
      -Nu mai facem!
      -Despre ce familie era vorba?
      -Taci!...
     -Ajutor! Ajutor! Oprește.te! Nu! Lasă.mă!
      <<Săraca Iris,mă doare s.o aud și să n.o pot ajuta cu nimic. Mă simt inutil. Ce mă fac? Trecutul se întoarce. Vine peste mine. Văleu!>>
      -Săraca Iris...
      -Jake,ce se petrece? Am vagul sentiment că ascunzi ceva,dar nu față de mine ci față de tine.
      Șoptim. Șoptim. Țipetele se apropie. Se măresc. Sunt mai sfâșietoare. Ușa se deschide. Un corp alb este aruncat lângă noi. Ochii aproape goi și mișcari aproape inerte o descriau perfect.
      <<Nu! Nu! Nu și tu! >>
      -Ce te uiți așa la mine? Ea s.a opus. Nu a cooperat .
      Ușa se închide. Șoptim. Șoptim. Ne privim. O privim. Lăcrimez. Ne privește pierdută. Mă așez. O i.au în brațe. Număr vânătăile.
      -Iris...Rămâi cu noi,cu mine,cu tine!
      -Acum ești în siguranță!
      Se mișcă. Mă i.a de mână. Vocea aproape stinsă și înecată abia se aude.
     -A fost groaznic! Lee a fost un norocos,el măcar a pierit ușor. Dar eu?
     Plângea. Plângea. Tremura. Dar rezista.
     -Nu cred că vrei să povestești,însă trebuie.
     -Mike...
     -Ai dreptate Mike. Am ajuns într.o cameră. Întunericul domnea. M.au trântit la pământ. M.au întrebat ceva,nu.mi amintesc exact.