Lumea de dincolo de sentimente

Un indiciu...

Cursurile s-au sfarsit, iar eu ma duc spre casa. Statia de metrou e la cinci metri distanta, asa ca ma gandesc sa merg cu el. Pe de-o parte e bine sa mergi cu metroul. Pe de-o parte nu. Adica ma refer la toti oamenii dubiosi care se uita insistent la tine si la aspectul tau. Sincer, oamenii de tipul asta ma dezgusta, dar nu pot sa ii condamn si sa ii judesc cum fac si ei. Asa ca pur si simplu nu le dau atentie.
Dupa cum va spuneam, ma indrept spre metrou si intru in cel care ma duce acasa. Ma asez pe un scaun si ma uit in gol, pierzandu-ma in propriile ganduri.
Dupa 10 minute, in momentul cand m-am ridicat ca sa ies pe usa, simt o mana pe bratul meu. Ma intorc curios sa vad daca e cineva cunoscut si imi arunc privirea spre scaunul pe care am stat. Era asezat un biletel pe care scria asa: Nu ti se pare ca esti cam macinat din cauza trecutului?
M-am uitat repede in jur, dar nu am vazut pe nimeni care sa fie iesit din comun. Nu se poate sa intample asta, mi-am spus. Nimeni nu imi stie trecutul, in afara de mama mea.
Ies grabit din metrou si aud din spatele meu o voce care imi striga numele. Vocea apartinea unei femei. Era dulce si blanda. Era Halsey.
—Buna!ii spun umpic stanjenit.Ce te aduce pe aici?
—Pe aici locuiesc. Dar tu?
—La fel, spunand cu un zambet mic pe la coltul gurii.
Am vorbit cu ea pana am ajuns la casa unde locuieste. Era doar la doua strazi distanta de mine. Avea fata luminata, iar zambetul tot timpul pe buze. Nu inteleg cum un om poate zambi atat. Oare nu o doare gura?
Ca sa fiu sincer, mai mult ea a vorbit. Am intrebat-o ce vrea sa faca in viitor si dupa a inceput sa-si dea drumul la gura. Mama da' ce mult vorbeste.
Mi-am luat ramas-bun de la ea, iar mai apoi mi-am continuat drumul. Cand am ajuns acasa i-am spus ce mi s-a intamplat, iar ea a spus ca mai bine o las balta. Normal ca nu am ascultat-o. Voiam sa stiu cine mai cunoaste asa ceva, plus ca poate stie ceva de mama.
Poate parea un joc periculos, dar eu nu am sa ma las pana nu am s-o gasesc.