Lumea de dincolo de sentimente

Ce se intampla?!

          Se auzeau tipete. O data cu frecventa mai inalta, o data mai scazuta. Se opreste. Nu aud ce spune, nu imi dau seama cine e acolo.
—ChristiAAAn...
—Mama?!
          Alerg spre lumina. Un colt e luminat, iar restul e intuneric. Incep sa transpir. Se aude din nou un tipat, dar de data asta o vad.
          Cineva o indeparteaza de mine. A luat-o de talie si a ridicat-o facand-o sa suspinde si mai tare.
          Ma enervez si incep sa o strig cu o voce disperata si nervoasa.
          Dintr-o data se deschide o usa in dreapta mea. Nu puteam sa ii vad fata. Avea o mantie neagra care ii acoperea tot corpul. Dar, totusi, se vedea cum avea in mana un bici.
          Se inchide usa dreapta si se deschide cea din stanga. Acolo era MAMA...
          Avea mainile legate de un perete, iar picioarele ii pluteau prin aer. Suroaie de sange ii acopereau corpul, iar pe fundal se tot auzeau tipete groaznice, oribile, de neimaginat.
          Nu am mai rezistat... M-am trantit cu fata la pamant, mi-am acoperit urechiile cu mainile si am inceput sa plang,
          Ma trezesc. Ce a fost asta?! Ochii si obrajii erau fierbinti si umezi. A fost un vis. A fost doar un vis. Un vis...
          Cu cat repet mai mult cuvantul vis in capul meu, cu atat sunt mai convins ca de fapt era realitatea.
           Incerc sa adorm la loc, dar frigul si teama imi ajunsese pana in maduva oaselor. Eram transpirat, dar mie imi era frig. Corpul meu nu se misca, iar eu eram nelinistit. Linistea domina in camera, dar in gandul meu se repetau tipete si strigate infioratoare...
          Nici eu nu mai inteleg ce se intampla. Dar, pana la urma, ochii incep sa se inchida, stăpânind din nou intunericul ca rege, rege al mortii.
           Nu am vrut ca el sa domine. M-am trezit si m-am dus in bucatarie. Am aprins luminile si mi-am preparat o ciocolata calda. Vai bine era acum un caine. Un caine ar fii fost bine acum, mai ales un pug. Stiti voi, cainii aia mici, grasi, cu fata turtita, ochii bulbucati, codita scurta si incovoiata ca un titirez. Mor dupa ei.
          Imi iau cana mea preferata, una lunguiata, mai larga in partea de sus si mai subtire in cea de jos, alba cu modele de triunghiuri, cerucuri, patrate, totate colorate in rosu, verde deschis si inchis. Imi mai aduc si minte cand am primit-o: era Ajunul Craciunului, aveam zece ani, iar "mama" mi-a daruit-o cand a venit de la lucru. Pe atunci mi s-a parut cea mai frumoasa cana din cate am vazut. Era si este cu adevarat speciala. Unii vad doar forme, eu vad un adevarat peisaj.
          M-am luat cu alte ganduri si am cam uitat de "vis". Mi-am turnat apa fiarta in cana, iar mai apoi am adaugat doua lingurite si jumatate de praf de cacao.
           Am luat cana si m-am asezat pe un scaun langa masa. Am amestecat apa fiarta cu praful intr-o miscare lenta de la stanga la dreapta, cu aceeasi directie cu care se misca si ceasul. Am amestecat, pana ce am obtinut rezultatul dorit. Cu cat amestecam mai mult, cu atat incepea sa se formeze acea spuma pufoasa. Vai ce imi placea suma.
           Am decis ca deocamdata sa las subiectul asta pe ziua de maine. In momentul asta gandurile mele sunt cam zapacite, deci asa am facut.
           Mi-am baut timp de o jumatate de ora bautura, iar mai apoi m-am intors inapoi in camera, lasand sa ma cuprinda cat mai repede negura mortii.