Un miros puternic de ars îmi aminteşte de fursecurile mele pe care le-am pregătit special pentru întâlnirea de azi.
Şansele mele s-au ars, la propriu. Nu am de ales, voi comanda ceva.
Terminând comanda, mă grăbesc în camera mea pentru a mă schimba în ceva mai elegant.
Aleg o cămaşă neagră, completată de nişte blugi de aceeaşi culoare terminându-se cu balerini nergri, normal.
Mă priveam în oglindă. Eram cam indecisă, păream că ţin doliu şi nu vreau asta.
Îmi aleg o cămaşă înflorată, blugi albaştrii şi aceeaşi balerini.
Destul de elelgant, cred...
Comanda sosise, eu aranjând totul în living.
Aşez şerveţelele pe masă, punând alături un platou cu o mulţime de fursecuri. Bineînţeles că sticla de vin nu a lipsit din mijlocul mesei.
Timpul se scurgea din ce în ce mai greu. Începeam să număr fiecare secundă care trecea.
Soneria uşii se auzi, făcându-mă să sar pâmă acolo.
Deschid ușa, zărind un băiat înalt, tânăr, brunet cu ochii negrii sclipitori ca cerul de noapte. Era îmbrăcat elegant, într-un sacou negru, cămaşă albă, continuate de pantaloni şi pantofi negri.
-Poftiţi înăuntru! -spun dându-mă din uşă.
-Bună ziua! Putem începe discuţia? -mă întreabă păstrând zâmbetul pe buze.
-Fireşte, urmaţi-mă! -spun pornind spre living.
M-am aşezat pe un scaun în faţa lui. El îşi aşează foile, scoţându-şi un pix începând să scrie.
-Bun doamnă, să începem cu începutul. Cum vă cheamă?
-Erin Brown. -îi răspund scurt.
- Edward Kipps, încântat! -spune dând mâna cu mine, vârstă?
-27 de ani.
-Mulţi înainte! -spune scriind în continuare.
Super, nu i-am aflat vârsta!
-Mulţumesc! - răspund , schiţând un zâmbet.
-Bun, deci v-am luat un mic interviu. Mă voi consulta cu şeful meu pentru acest post. Vă contactez pentru a vă da răspunsul.
-Sigur!
După ce termină de completat formularul, semnez cu încredere, începând să degustăm puţin din fursecuri.
-Ei bine, dumneavoastră tot în acelaşi domeniu lucraţi? -întreb făcând conversaţie.
-Da. Sunt angajat de 2 ani. Am făcut cunoştinţă cu multe vedete celebre. A fost o mare onoare. Nu este un job rău. -explică el.
-Scuzaţi-mă că întreb, dar este legat de muncă. Salariul este bun? -întreb roşind
-O întrebare bună. Din perspectiva mea este destul de bun, eu fiind avansat. Dar din profilul dumneavoastră se primeşte bine.
Deodată uşa se deschide, intrând cineva grăbit în casă. Pe parchetul din bucătărie de auzeau paşi repezi.
În living îşi face apariţia Scott, câinele meu de companie pe care îl dădusem afară să nu-mi strice întâlnirea, deşi el mi-a stricat-o deja.
-Scott, nu! -sptrig eu ridicându-mă.
El se aruncă direct pe domnul Edward. Iubeşte să cunoască oameni noi, dar nu acum, Scott!
-Oh, nu! Îmi pare rău! Scott iubeşte să cunoască persoane noi. - explic eu ruşinată până peste cap.
El tace şi înghite. Îl urăsc pe Scott!
-E-n regulă, îmi plac câini. Se vede că şi el mă place pe mine. -spune după un timp.
-Mă scuzaţi, spun luând câinele de pe el.
-Nu-l duceţi, vreau să mă împrietenesc mai, mult cu el! -spune mângâindu-l pe Scott.
-Sigur! Nu ştiam că vă palc câini.
-Îi iubesc. Acasă am doi Haski şi un Golden retriever. Ei sunt prietenii mei în timpul liber. Mai ies cu ei la alergat în dimineţile libere.
-Foarte drăguţ! Dar, alergaţi în oraş, sau unde? Aici nu-i pic de aer curat.
-Eu locuiesc la casă, se explică de ce am mulţi câini, în spatele casei am o pădure, acolo mă dezmorţesc puţin, alergând cu ei.
-super! Poate într-o zi va alerga şi Scott cu ei. Luând în considerare că este tot Golden retriever, se va înţelege de minune!
-Ar fi foarte constructiv, însă eu nu am mai fost liber de foarte mult timp. Câinii mei deja simt lipsa mea. Dar mai trec din când în când pe la ei, pentru a-i hrăni. -povesteşte Ewuard.
-Îmi pare rău pentru ei, sper că eu şi Scott să nu me despărţim vreodată. El este fratele meu, dacă îl pot considera un frate.
Aşa s-au scurs 2 ore şi jumătate, vorbind despre câinii nostrii. Poate fi un început bun.
Afară cerul era portocaliu. Deja soarele voia să dispară, Edward se ridică de pe canapea, întinzându-și oasele.
-Voi pleca, deja am stat prea mult, îmi cer scuze!
-A fost o plăcere! -spun, ridicându-mă de pe scaun, aţi spus că mă sunaţi în legătură cu job-ul?
-Desigur, pentru a vă oferi mai multe informaţii.-spune făcând o pauză, uitându-se la mine, mi-a făcut o mare plăcere să mă imprietenesc cu tine, Scott şi să vorbim despre câini. La revedere!
Iese pe uşă, eu închizând-o.
-Scott, tocmai mi-ai făcut un mare serviciu. -îi mulţumesc, luându-l în braţe.
Mă întorc în living văzând pe masă............
CITEȘTI
Cântec pentru doi
RomansaNoi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apr...
