Numele lui era Alex. Locuia în Bucureşti, lucra la o firmă de construcţii şi îşi făcuse chiar şi o iubită. Erau împreună de ceva timp şi deja îşi făcuseră planuri de viitor. A, şi am uitat să menţionez, avea 26 de ani.
În sfârşit venise vacanţa de vară. Alex şi iubita lui erau liberi toată luna iulie, şi făcuseră economii serioase pentru o săptămână la mare. Dar înainte de asta, Alex vroia să-şi viziteze părinţii, la fel ca şi iubita lui.
Alex o condusese pe iubita lui până la gara, de acolo de unde ea a luat trenul spre Craiova, la părinţii ei. Şi el urma să plece, doar că a luat autobuzul. Drumul a fost unul destul de lung, mai ales că părinţii lui şi-au cumpărat o casă la ţară, pe unde se ajungea destul de greu. După ce termina cursa asta, trebuia să ia alta pentru a ajunge unde trebuie, iar de acolo să-l fi întâmpinat părinţii lui.
Prima cursă a trecut repede, era în jurul orei 17, iar Alex trebuia să se grăbească să prindă următoarea cursă. Din păcate, o ratase, şi cum autobuzul acela circula din oră-n oră, a decis să o ia pe jos.
Drumul era destul de lung, cel puţin până la următoarea staţie. Ştia pe unde trebuia să meargă, din fericire, dar ştia că se supunea şi unor mici pericole. Nu o luase pe jos niciodată, dar trecuse de multe ori cu autobuzul pe acolo. Era un drum cam de doi km, dar nu ar fi fost cine ştie ce dacă nu era pe lângă o pădure.
Cu toate astea, şi-a asumat riscul şi a plecat.
Dar când trecuse pe lângă pădure, se simţise foarte încordat, parcă era urmărit de ceva. De ceva care îl striga. Şi se auzea din pădure.
În final, îşi luase inima-n dinţi şi se uitase printre copacii din pădure.
- Cine e acolo? întrebase el destul de îngrijorat.
Dar nimeni şi nimic nu răspunse. Îşi aruncase privirea tot mai adânc în pădure, şi făcuse câţiva paşi înăuntru, dar tot nimic.
Când a vrut să iasă, a auzit un geamăt. Un geamăt de durere şi câteva suspine. S-a întors repde, dar din nou, nimic.
- Serios, e cineva aici? Eşti în regulă?
A mai stat câteva secunde să privească, a mai înaintat puţin, şi pentru că a înaintat a văzut. Era o femeie murdară de noroi, dezbrăcată care zăcea pe pământul rece acoperit de frunze. În pădure era răcoare, iar Alex simţise asta imediat ce intrase la umbră.
S-a dus spre femeia care stătea cu capul în jos, lăsând părul blond şi murdar să cadă înainte. A vrut să o ridice să o ajute, dar înainte de asta i-a atins fără să vrea mâna.
Se uitase către mână şi văzuse că pielea îi era atât de moartă şi era singurul lucru care mai acopereau acele oase, ca să nu mai vorbim de asprime.
Când s-a uitat din nou spre faţa ei, chipul acesteia, îngrozitor de descompus, se îndreptase fioros spre Alex. Acesta se dăduse înapoi, şi într-o fracţiune de secundă, femeia dispăruse.
Alex se ridicase repede de jos şi o luase la fugă spre ieşirea din pădure. Doar că pădurea îl prinsese, căci acesta nu mai găsea ieşirea. Dacă tot nu se putea întoarce pe unde a intrat, atunci să caute cealaltă ieşire. Pădurea nu era foarte mare şi deasă, ştia că se termina pe malul unui râu, aşa că trebuia să urmeze sunetul apei. Doar că în pădure era destul de întuneric, şi deja era ora 18, aşa că trebuia să se grăbească.
Dar pădurea îl încolţea mere, şi nu putea găsi calea spre ieşire. A simţit cum este urmărit, a simţit cum un suflu rece îi mângâia gâtul.
