Mintea umană pare să aibă o capacitate infinită de disociere, împărțirea în personalități discrete în interiorul aceluiași creier. Din motive care sunt încă puțin înțelese, astfel de personalități disociate pot avea talente și puteri necunoscute personalității gazdă. Este ca și când creierul uman a fost construit pentru a găzdui o multitudine de oameni diferiți.
Unii oameni scapă de traumele copilăriei, disociindu-se în două identități complet diferite, dar ambele acționând la capacități maxime. Această condiție a omului se numește Sindrom de Personalitate Multiplă, SPM. Aceste personalități sunt atât de diferite, încât cei care suferă de SPM nu numai că vor avea scrisul de mână, talentele complet diferite, dar vor avea chiar și alergii, boli, reacții diferite la medicamente, depinzând de ce personalitate folosesc ei la momentul respectiv. Oamenii de știință au demonstrat că victima unui SPM poate prezenta două modele diferite ale undelor cerebrale, o caracteristică aproape imposibilă în mod normal, undele cerebrale fiind asemănătoare cu amprentele, adică unice pentru fiecare dintre noi.
Unul dintre fenomenele de disociere întâlnite vreodată a avut loc în cadrul unui experiment condus de dr. Moody. Intrigat de folclorul tradițional al oglinzilor și al suprafețelor reflectorizante ca porți către lumea spiritelor, dr. Moody a sugerat unor subiecți în număr de 25 că pot lua legătura cu persoane decedate iubite, doar privind într-o oglindă. Doisprezece dintre ei au raportat că au văzut persoane decedate. Unii chiar au continuat să fie bănuiți la multă vreme de la terminarea experimentului, atunci când se aflau singuri în casă.
Fără îndoială că au existat opinii care susțineau, și în perfectă legitimitate, că acești oameni au văzut fantome adevărate. Un mare număr dintre subiecți au raportat că au purtat discuții cu aceste fantome și toți au susținut că aparițiile erau foarte clare, solide și pline de viață. Leonardo de Vinci a impus în psihologie un principiu care-i poartă numele. Într-un tratat de pictură el vorbește despre studiul unor forme din natură care pot duce la descoperiri științifice și chiar artistice. El propune să studiem atent forma norilor, petele de cerneală care vor lua forma unor chipuri, munți. El vorbește și despre sunetul clopotelor, în al căror dangăt vom descoperi nume sau cuvinte.
Scriitorul Walt Whitman a susținut că poate să vadă universul într-un fir de iarbă. Într-adevăr, cel mai mic stimul va provoca furtuni de gânduri și reverii nesfârșite. În Franța s-a declanșat un adevărat scandal al cărui subiect a fost o oglindă. Oglinda avea inscripționat pe ramă Louis Arno 1745 și se spune că a făcut 93 de victime. Toți cei care o priveau mai mult timp decedau. Oglinda a fost confiscată de poliție și ținută ascunsă într-un beci, până în 1910, când a fost furată și a făcut din nou, două victime.
Unele persoane susțineau că oglinda reflectă razele într-un anumit mod, în timp ce alții vorbeau despre faptul că a înmagazinat energie negativă care poate fi fatală pentru cei care o privesc. O oglindă este ca un magnet care atrage vaporii toxici. Filosoful italian Campanella susținea că femeile în vârstă care nu au sânge cald în vene și a căror gură emană un miros îngrozitor, descoperă că oglinzile lor devin încețoșate, din cauza faptului că umezeala respirației lor grele se depune pe sticla rece. Dacă saliva lor cade pe un material, acesta se strică.
Dacă un copil doarme cu o bătrână, zilele lui vor fi mai scurte, în timp ce ale ei vor crește. Copilul va muri curând. Oglinzile sunt acoperite în timpul în care într-o casă este un mort. Este o superstiție care spune că sufletul mortului nu va pleca din casă, nu se va liniști, va rămâne impregnat în oglindă și va face rău celor care rămân în acea casă. Există un miracol al oglinzilor, dincolo de activitatea zilnică de a ne privi, rămâne mirajul lor și puterea acestora asupra mentalului.
