Stând afară, pe o bancă, cu câţiva prieteni de-ai mei, am început să spunem poveşti de groază. Dar pe lângă asta, tot felul de lucruri pe care şi noi le auzisem la rândul nostru, legate de tot ce ţinea de partea întunecată, Diavol, Satana, etc...
Aşa a venit vorba despre aşa-zişi ,,avocaţii diavolului’’. Într-adevăr pare o chestie destul de reală, având în vedere că multe persoane celebre au existat, despre care s-a tot vorbit cum că ,,Şi-ar fi vândut sufletul Diavolului’’. Ei bine, aşa am aflat câteva lucruri interesante despre contractele lor şi despre ce conţin acestea.
Dar bineînţeles, nu am aflat foarte multe, încă nu am apucat să mă documentez mai serios, dar am să scriu numai despre ce am povestit în acea seară.
Prietenul acesta, vorbea cum că avocaţii diavolului sunt invocaţi prin anumite ritualuri şi că nu vor apărea sub forma unor spirite, ci vor semăna exact ca noi oamenii, numai că posedând o frumuseţe inimaginabilă şi o putere de convingere uimitoare. Doar sunt avocaţi, doar că nu orice fel de avocaţi, ci avocaţi diavolului, aşa că atunci când îi invoci, rişti să pierzi totul din cauza lor.
Oricum, un avocat v-a apărea şi te va înteba de ce l-ai chemat. Sigur, tu îl vei chema pentru a semna un contract cu el în care forţele răului îţi vor îndeplini toate dorinţele, sau o dorinţă mai importantă decât toate, în schimbul unui lucru. El îţi va spune ceea ce trebuie să faci pentru a ţi se îndeplini cerinţa, şi în cazul în care tu vei refuza, el te va constrânge până când vei fi deacord şi vei semna.
Ori, în cazul în care vrei şi ai nevoie de mai mult îţi poate face şi alte oferte.
Aşa vei avea de ales din a semna un contract de 3, 5 sau 10 ani. Bineîneţeles că fiecare contract are ascuzişurile lui pe care trebuie să le citeşti şi să le examinezi cu atenţie.
După ce vei semna şi timp de 3, 5 sau 10 ani vei avea tot ce-ţi doreşti, va trebui să faci şi plata Diavolului, în funcţie de contractul pe care l-ai semnat.
Pentru contractul de 3 ani, va trebui să omori mai mulţi bebeluşi apoi să le bei sângele, înainte ca data contractului să expire.
Pentru contractul de 5 ani, va trebui să-ţi omori familia şi câţiva prieteni, înainte ca data contractului să expire.
Pentru contractul de 10 ani, v-a trebui că-ţi dai foc, chiar înainte ca data contractului să expire.
Dacă ai noroc să nu fi prins după ce faci crimele, sau să supravieţuieşti după ce încerci să-ţi dai foc, ei bine fi fericit, pentru că ai încheiat un contract cu Diavolul. Vei reuşit să-ţi păstrezi bunurile acumulate în toţi aceşti ani, dar ai mare grijă.
Pe parcursul timpului în care vei avea contractul cu Diavolul, avocatul va continua să te tot viziteze, să încerce să te corupă pentru a mai face un contract, sau pentru a-l reînoi, şi alte lucruri la care tu va trebui să te opui, pentru a nu fi păcălit de el.
Voi mai scrie astfel de ciudăţenii, imediat după ce mă voi interesa mai mult de ele. Dar până atunci sper că v-au plăcut tot ce v-am spus. Bye!