Stau la umbra copacului fara frunze si astept sa se intample nimic. Busola ruginita nu ma ajuta la nimic, iar drumul nu se mai vede de iarba lunga si deasa.
Vantul bate spre directia destinatiei, dar nu exista punte pentru toate prapastiile si nici semne sa stiu unde sunt toate capcanele. Stau si astept fara sa se intample nimic. Focul culorilor calde ale frunzelor tomnatice nu imi poate tine de cald - pe cerul senin imi sunt toate visele si sperantele. Caldura o gasesc in culorile reci si ma agat de ele cu dintii. Recele creste temperatura in sufletul meu, il hraneste si il face sa supravietuiasca doar pentru motivul de a-si dori mai mult de la viata. Ura celorlalti fata de rece ma ajuta sa inteleg de ce e el atat de frumos si de special. Doar cand ne este frig ne gandim doar la noi si nu la altcineva. Uitam de persoana noastra...o intristam si o facem sa se simta singura.Uitam ce avem de facut de fapt,ne indepartam de visele si idealurile noastre. Uitam de ce am plecat pe un anume drum si ne intoarcem inapoi la caldura . Drumul meu ar fi mai usor daca mi-ar fi frig.Caldura te distrage, te indeparteaza de persoana ta - te face sa te gandesti la ceilalti. "CEILALTI" sunt problema! Afurisitii!! Daca as fi singur, doar cu mine insumi si visele mele mi-ar fi mai usor.
Daca recele m-ar imbraca nu as mai sta acum la umbra copacului fara frunze incercand zadarnic sa ma racoresc.
CITEȘTI
Pânze de Păianjeni Orbi
PoésieDe această pânză voi agăța atât poeziile mele cat şi gandurile si trairile .
