Ce-i cu mine, prietene,
De ce mă adresez, cedând
Realitatea unui public mort, blocat?
Ce-i cu mine, prietene,
De ce nu mă exprim fără să mă ascund
În spatele unui ecran, sau al unei foi de volant?
Sunt oare mută? Mi s-a mai zis,
Cum îmi smulg oamenii cuvintele e de nedescris.
Ei nu pricep că, dacă aș vrea
Aș vorbi fără a mă strangula cineva.
Printre foi mi-e însă mai ușor
În muzică, să mă refugiez de dor
Și o ciocolată caldă în martie să-mi aducă surâsul pe buze
Pe buze, pe buzele udate de-ale veșniciei muze.
Catrenele se schimbă haotic în terține, știu, nu sunt Orfeu
Rimele și ritmul se intercalează cu sufletul meu
Și mi-ar plăcea...
Mi-ar plăcea să simtă și alții menirea mea.
Ce-i cu mine, prietene,
De ce mi-e teamă să răspund la apeluri?
Și de ce ei mă sună când citesc și fac slalom printre refrenuri?
Ce-i cu mine, prietene,
De ce evit orice contact omenesc?
Nu e și pentru mine socializarea, nu am și eu voie să trăiesc?
Te aștept să-mi răspunzi: ,,Ba ai voie, da,
Dar fără socializare.
Asta ești și nu te poți schimba.
Viața-ți depinde de respiratul în lumea ta."
Prietene, ai dreptate, dar o să demonstrez
Chiar dacă știu că nici tu, ca și alții, nu mă crezi,
Că sunt mult mai mult decât fata cu căștile,
Că există diferențe între un introvertit și depresie.
Pot fi fata populară, râzând în ultimul rând,
Pot fi sociabilă-n neștire.
Pot fi orice-mi doresc să fiu, și-am învățat asta citind.
Dar nu mi-ar sta în caracter, și nu vreau să dau dovadă de o asemenea prostie.
Căci față de mine însumi eu nu-ndrăznesc să mint,
Am să recunosc. Pentru mine, ,,prietene", ești un nimic.
Un nimeni impasibil la care-am ținut cândva,
Dar care mi-a demigrat identitatea fără să-i pese de ea.
Ce-i cu mine, prietene,
De ce spun tot ce-mi trece prin cap?
Fără să-mi fie teamă că rănesc?
Ce-i cu mine, prietene,
Cumva m-am schimbat?
Sau mi-am dat un sfârșit obștesc?
Poate, dar asta nu-i o problemă,
Căci am ascultat sfatul tău,
Da, acela de demult, din iarnă.
Însă, dacă sunt alta, întrebarea este - e mai bine sau mai rău?
CITEȘTI
Dincolo de pustiu
Poesia. Poeziile nu sunt nimic mai mult decât valuri aleatoare de energie artistică, alimentate de eliberarea pe care o resimte autorul transmițându-și sentimentele. Dincolo de pustiu, la marginea galaxiei de trăsături ce definesc fiecare om, se a...
