Dragoste de avocați 2

Capitolul 7

Mă trezeac pe un pat de spital. Nu mai este nimeni în salon, sunt singură până și pe un pat de spital. Încer să mă ridic, dar nu pot, încă mă simt amețină. Nu îmi mai amintesc nimic în afara faptului ca am leșinat în birou la Ruggero. Mă întreb dacă a venit cu mine până aici, sau dacă a venit cineva.

----Neața!

Ma uit spre ușa și îl zăresc pe Ruggero intrând. Nu mă așteptam să fie aici. Îmi zâmbește, iar eu fac la fel în mod involuntar.

-----Neața!--îi raspund--

Vine și se așează pe scaunul de lângă patul meu. Îsi pune ceea ce cred ca e cafea pe noptiera de lângă patul meu.

-----Cum te simți?

Mă întreabă punându-mi mâna pe frunte. În mod surprinzător nu îl resing, ba chiar îi zâmbesc când el îmi mângâie părul.

-----Sunt mai bine.--zâmbesc--

-----O să merg că chem un doctor. Așteaptă aici.

-----N-am unde să plec.

Ridic mână cu branula, care este conetcată la o perfuzie, iar el zâmbește și apoi pleacă.
Mă bucur mult că a rămas cu mine, dar ma sperie puțin faptul ca cineva ar fi putut să îi spună de boala mea.

După nici cinci minute Ruggero se întoarce însoțit de doctorul meu, ceea ce mă îngrijorează. Sper ca nu i-a spus nimic.

-----Ruggero, poți să aștepți puțin afară? Te rog...

Se uită la mine apoi la doctor.

-----Desigur!

Se îndreaptă spre ușa, dar înainte să iasă îmi aruncă un zâmbet.

-----Cum te simți?

-----Cum aș putea să mă simt când tocmai am aflat ca o sa mor.--îmi mut privirea în altă parte--

-----Nu o să mori Karol. Nu daca o să urmezi un tratament...

-----Un tratament în străinătate, care costa mii de euro.

-----Știu că nu este ușor, dar trebuie să ai încredere ca să rușești.

Nu mai spun nimic, nu mai știu ce să spun, de fapt, nu mai este nimic de spus.

-----Și acum ce am? De ce am leșinat?

-----O cadere de calciu. Ai acumulat prea mult stres, prea multă oboseală. Te-aș ruga să te odihnești azi și mâine, ai nevoie de multă odihnă în perioada asta.

-----O să încerc.--oftez--

-----Oricum, o să îi spun și domnului de pe hol, pentru ca vad că nu vrei să mă asculți.

-----Nu!--tresar--

Vreau să mă ridic rapid, dar cad din nou cu capul pe pernă.

-----Nu, el nu trebuie să știe nimic despre boală.

-----Păi nu este iubitul tău?

-----Nu este iubitul meu, și chiar dacă ar fi el este ultima persoană care trebuie să știe despre asta.

Se uită la mine nedumerit.

-----De ce?

-----Asta nu contează, dar vă rog să nu îi spuneți despre boală.

Se uita la mine de parcă nu ar fi de acod alegerea mea. Vine lângă patul meu pentru a verifica perfuzia apoi pleacă.

Doctorul a ieșit de cinci minute, dar Ruggero nu s-a întorsc încă ceea ce mă face sa cred că a plecat. Oftez și mă întorc să îmi iau telefonul. Am câteva.apeluri pierdute de la Carolina și Sabastian. O sun pe Nina ca să o pun la curent cu tot ce s-a întâmplat. Îi spun tot ce am pățin azi, mai puțin discuțile cu doctorul despre boala mea.

Închei apeleul, dar Ruggero nu s-a întors încă și surprinzător chiar vreau să o facă. Am nevoie de cineva în acest moment, și acel cineva este el.

-----Am revenit!--zice Ruggero zâmbind--

-----Ce a durat atât?--zâmbesc și eu-- Am zis să aștepți afară până ce iese doctorul.

-----A trebuit să vorbesc și eu cu el...

-----Ce ai vorbit atât de mult timp cu el?--întreb panicată--

Se asează, iar pe scaun.

-----Pai ce ai vorbit și tu, că ai nevoie se multă odihnă.

-----Atât?

Știu ca mai este ceva, a stat acolo pre mult timp.

-----A vint si Sebastian, șeful tău, dar nu a putut sta deoarece trebuia să meargă la tibunal. I-am spus eu ce a zis doctorul, ca trebuie sa te odihnești și azi și mâine, a zic ca e în regula sa stai acasă.

Ia o înghițitură din cafea apoi îmi cuprinde mâna cu a lui.

-----Ești mai bine? Te mai simți amețită?

Îmi mângâie din nou părul cu cealată mână, apoi obrazul.

-----Doar când vreau să mă ridic, nu pot singură.

-----Hai, să încercăm împreună.--zâmbește--

Încerc să mă ridic pe marginea patului, iar el ma ajută. Încă ma simt puțin amețită, dar nu atât de mult încât sa nu pot sta pe picioare.

Mă așez din nou pe margine patului, iar Ruggero pe scaunul din fața mea.

-----Peste treizeci de minute va veni o asistentă să îți oprească perfuzia, iar după putem pleca acasă.

-----Putem pleca?--mă încrunt--

-----Crezi ca o să te les singură?

-----Am avut o cadere de calciu, nu este nimuc grav.

-----Nu mă interesează azi voi sta cu tine, fie ca îți place sau nu.

Este așa de hotărât încât nu pot să nu îi zâmbesc.

*peste 30 de minute*

Sunt cu Ruggero în mașina lui, deoarece a mea a rămas la birou. Tot drumul este liniștit, nimeni nu spune nimic, el este concentrat la drum, iar eu privesc pe geam. În aproximativ zece minute suntem la aprtamentul meu, iar el sta fix în spatele meu în timp ce urcăm scările.

Descui ușa și Ruggero ma ajuta să merg în pat fiind încontiuare tăcut. Mă întreb daca este așa datorită descuțieu cu mama Candelariei. Mă întind, iar asează lângă marginea patului astfel fețele noastre sunt aproape la același nivel.

-----Ce ai pațit? De ce ești asa tăcut?

-----Sunt bine, nu am nimic.

Zâmeste, dar știu că minte. Știu ca este așa datorită descuției cu mama Candelariei.

-----Ești așa din cauza discuției cu...?

Mă opresc, dar stie exact despre ce vorbesc.

-----Am auzit fară sa vreau o parte din discuție și știu că știe totul, mă rog, aproape totul.

Nu zice minic. Îsi mușcă buza inferioară și ma privește pierdut. Îmi duc mână la obrazul și îi zâmbesc. El se ridică și se asează pe pat, lângă mine, iar eu îi fac mai mult loc.

-----Îmi pare rau ca ai azuit ce ai auzit, dar Camdelaria i-a spus asta înainte să...moară.

Este evident că îi este greu sa o spună. Ma trag mai aproape de el și îi zâmbesc.

-----Este în regulă, hai să uităm totul.

Îi zâmbesc, iar el ma sarută pe frunte apoi mă ia în brațe, închizând amândoi ochii.