Don't let me down

Capitolul III

Alergam pe coridoarele spitalului încercând să nu îmi pierd corpul, de parcă asta nu s-ar fi întâmplat. L-am urmărit până într-o sală de asteptare, langă, în sala de operații doctorii se pregăteau să mă primească.
- Doctore, pacientul a sosist și este în stare gravă! A spus o asistentă.
- Atunci să intre! A ordonat doctorul.
Trupul mi-a fost dus în sală și de acolo totul a devenit doar o ceață groasă. Încercam să o dau la o parte cu mâinile, căutând ceva anume, sau mai bine zis pe cineva anume. O voce răsuna în golul absolut, străpungând ceața densă:
- Închide ochii!
M-am uitat dezorientat în jurul meu.
- Întinde-te pe jos și închide ochii!
- Emm, tu esti? Nu este amuzant, Emm!
- Pune-ti mâinile pe piept!
Am decis să ascult vocea presupusei Emm și să mă întind pe jos.
- Închide ochii! Mâinile pe piept!
Am facut exact cum vocea ei mi-a spus. Când am deschis ochii, am fost orbit de soarele care parcă se răzbuna pe mine pentru un motiv absurd.
- Nu privi în direcția soarelui, prostuțule!
Când mi-am întors privirea, am văzut o ființă gingașă care râdea cu atâta prospețime si radiație. O fată brunetă, cu un ten creol care îi socotea în evidență ochii mari și blânzi cu care mă privea. Stătea întinsă pe iarbă. Trupul ei era continuarea perfectă; mainile ei firave și trupul ei de porțelan mă făceau să o doresc și mai mult:
- Nu mai vezi prea bine, nu? Vezi în ceață!
Vocea ei, ca a unei privighetori al carui cantec răsuna peste tot, îmi intrase în minte, era un labirint infinit pentru mine.
Am vrut să îi pun mâna in păr și să o mângâi, însă ceva nu mă lasă, îmi spunea:" nu o face, o să regreți". Impulsiv mi-am desprins mâna de pe piept și i-am pus-o pe gât, apropiindu-mă să o sărut.
- Oprește-te! Mi-a ordonat ea, de parca ar fi vrut să opreasca un război care avea urmări tragice.
- Ai pățit ceva?
- De ce nu ai facut asta cand eram în viața?
Am privit-o în ochii ei mari și caprui. Un sentiment de vinovăție mă ardea din interior spre exterior. O priveam cu durere. Sub mine, ea începea să se destrame, să dispară chiar din mainile mele. Iar nu am putut să o protejez, cel puțin acum am fost aici, cu ea, dar nu am salvat-o, iar am lăsat-o să plece.
- Emm? De ce îmi faci asta? Am țipat eu disperat și fară scăpare, de parcă aș fi prins în labirintul ei, un labirint al chinului pe care ea l-a trăit.