Don't let me down

Capitolul V

Nu o mai recunoșteam. Era clar că nu e Emm, ea nu ar fi făcut una ca asta, nu mi-ar fi spus așa ceva în viața ei. Problema este că ea nu mai era în viață.
Prin cap îmi treceau 1000 de gânduri despre ce mi se întâmplă, poate că Emm nu mă suporta, poate că nu mă voia în preajma ei, poate că eu am greșit!
Fluturii s-au împrăștiat și acum mă aflam într-o altă încăpere. Mă aflam într-o cameră cu pereții roz, pe un dintre pereti erau lipite poze cu Emm și Katy, cea mai bună prietenă a ei, pozele erau înconjurate de o inimă făcută din fluturi multicolori. Am auzit două voci de fete care se îndreptau spre cameră:
- Nu pot să cred! Așa de nesimțit este? A spus mirată Katy. Nu merită, draga mea, băieții sunt uneori prea proști ca să vadă cât de mult ținem la ei.
- Dar eu îl iubesc, și el mă amăgește! Îmi trimite ss-uri cum îi spune Ralucăi că o iubește, pe mine nu mă mai vede, sunt invizibilă pentru el!
- Emm, nu te gândi așa! Tu ești cea care a fost acolo langă el mereu, el doar nu vede asta!
Cele două fete au intrat în cameră ținându-se în brațe una pe alta.
- Ce cauți tu aici? A sărit Emm intrigată.
- Amm, eu, amm... nu prea știu!
- Gata, Emm, lasă-l să explice! A liniștit-o Katy pe Emm.
- Cred că ar trebui să plec!
Mă îndreptam spre ușă, când am văzut jurnalul lui Emm deschis la o pagină pe care nu am mai vazut-o până atunci. Am ieșit pe ușă gandindu-mă la pagina din jurnal, poate că a rupt-o sau poate că eu nu am fost atent la pagină și era alta. Cele două fete vorbeau în șoaptă, dar le puteam auzi:
- Crezi că ne-a auzit?
- Nu prea cred!
În timp ce mă îndepărtăm de cameră,am simțit un fior rece ce îmi străpungea întreg corpul și am leșinat, izbindu-mă de pământul înghețat.
Când m-am trezit eram tot acoperit de zăpadă. Tremuram și nu îmi mai simțeam corpul, parcă nu eram eu. Cu toată forța ce mi-a rămas în corp am strigat:
- Emm, oprește-te! De ce îmi faci rău?
Frigul m-a răpus din nou și mi-am pierdut conștiința.
Simțeam cum căldura i-a stăpânirea corpului meu și începeam să mă încălzesc recapătându-mi simțurile. O mână caldă mi-a atins fruntea, iar eu am deschis ochii.
- Ohh, ce bine că te-ai trezit! Mai aveam puțin și te credeam mort! Cum te simți?
La început nu am recunoscut fata ce stătea aplecată deasupra mea, dar după ce văzut mi-a revenit complet am vazut-o pe Emm.
- Nu știu, mă doare capul rău.
- Îți voi aduce o pastilă imediat. Trebuie să mănânci ceva mai întâi, mă duc să îți aduc un bol de supă.
Mi-am sprijinit mâinile de marginea patului și cu forța care îmi revenise in corp m-am ridicat. Am încercat să mă ridic și din pat, însă am căzut. Îmi doream ca Emm să nu mă fi auzit și să pot să ajung la biroul ei. Am reușit într-un final să mă târăsc până la biroul ei, îmi și imaginam cât de ridicol arătam târându-mă pe jos. Am pipăit biroul ei până când am atins o copertă cartonată, am tras spre mine, iar lângă mine a picat jurnalul ei. L-am răsfoit în treacăt, dar nu am apucat să mă uit atent prin el pentru că am auzit pașii lui Emm. M-am târât înapoi la pat și mi-am pus în el cu greu, am ridicat perna și am ascuns jurnalul ei sub ea.
- Ce s-a auzit?
- Ce s-a auzit?!? Am intrbat-o eu prefăcându-mă că nu am auzit nimic.
- Am auzit că a picat ceva.
- Eu nu am auzit nimic. Ciudat!
- Știu! Uite-ți supa și pastila, pe noptieră o să îți las paharul cu apă. Mă duc până la baie și când mă întorc o să povestim.
Am încercat iar să mă ridic din pat, dar acum parcă eram prins de el. Din nou nu îmi mai puteam controla corpul și mă simțeam invalid.