2282-2362

Complicații

Vă mai amintiți când am presupus că o să trebuiască să comentez meciul ăla de runball? Ei bine... m-am înșelat! Aparent, chipul consideră acea selectă amintire mult prea inutilă pentru a fi redată. Eu nu obiectez, oricum sportul nu a fost vreo mare pasiunea a mea în tinerețe și nici acum nu prea sunt atras de el. Desigur, situația actuală nici nu îmi permite să practic vreun sport, dar cred că ați înțeles ideea. O să încerc să reduc toate ideile principale ale runballului în intervalul a câtorva minute de înregistrare pe banda auditivă doar pentru a o umple cu ceva în afară de comentarii idioate despre cât de proastă și nedreaptă este situația în care mă aflu să fiu.

Ideea principală a jocului constă în cantitatea de puncte adunate de fiecare jucător individual, cel cu cele mai multe puncte devenind câștigătorul partidei. Punctele sunt adunate prin atingerea consecutivă a câtor mai mulți „inamici" cu mingea, de obicei confecționată dintr-un material moale cu potențial cât mai redus de inducere a rănilor, diferitele părți ale corpului atinse transformându-se în cantități variate de puncte. De exemplu, picioarele valorează cinci puncte fiecare, mâinile tot cinci, spatele abdomenului conferă zece puncte, partea frontală cincisprezece, iar capul douăzeci. De obicei într-un meci se găsesc în jur de zece jucători, fiecare aspirând spre mult dorita victorie. Partida începe cu participanții așezați la distanțe egale de punctul în care mingea a fost așezată pe teren. La semnalul arbitrului, tot el fiind și acela care ține cont de cantitatea punctelor câștigate de fiecare într-o partidă, toți încep să fugă spre minge. Cel care ajunge la ea primul și reușește să o țină în mâini pentru mai mult de cinci secunde devine „prădătorul" iar ceilalți „prada". După cum le sugerează și numele, cei din urmă trebuie să fugă de prădător și în același timp să evite să fie atinși de minge. Dacă prădătorul reușește să-i atingă capul cuiva cu mingea acela va fi imediat eliminat din partidă. În caz că prădătorul are ghinionul de a scăpa mingea oricine altcineva poate să o ridice, acela devenind la rândul său prădător. Jocul se termină când doar prădătorul mai rămâne pe teren. Dacă mai mulți prădători s-au succedat într-o partidă, cel cu cele mai multe puncte obține victoria. Aparent, jocul a fost inspirat de faimoasele Vânători Nocturne, întreceri pe viață și pe moarte desfășurate sub privirea înghețată a Nocturneliei, o stea moartă care încă o mai susținea pe orbită pe Fartha, Planeta Miezului Nopții. Participanții în acel joc mortal erau aruncați pe suprafața aproape incorigibilă a planetei împreună cu un singur dispozitiv, o Sferă Caldemon, și puși să se omoare între ei. Însă moartea simplă prin înjunghiere sau sufocare nu era de ajuns, participanții trebuiau și puteau fi uciși numai cu Sfera. Dacă cineva încerca să se sinucidă sau reușea cumva să strecoare vreo armă cu care omorau pe cineva procesul pur și simplu nu avea loc. Planeta era înconjurată de un câmp de naniți care erau programați să vindece orice rană provocată cu orice alt obiect în afară de Sferă, pe scurt, nu puteai muri cât timp te aflai pe suprafața lui Fartha decât dacă erai atins de Sferă.

Whoah... Îmi plac expozițiile, dar nici chiar așa... Acum că am rezolvat dilema legată de originea Runballului și regulile sale pot trece la următorul set de memorii, care apropo are loc cu doar câteva ore după meciul pe care din nefericire pentru ascultători, nu l-am putut descrie. Și înainte ca cineva să spună: "O, dar nu-l poți descrie din memorie? Doar nu-ți trebuie un film pe un ecran ca să descrii o amintire!", bine, poate mult prea complex și corect pronunțat pentru ochii care privesc și creierele care procesează aceste afirmații, dar ideea este aceeași. Și răspunsul este NU, nu-mi pot aminti orice moment al existenței mele și fiecare acțiune făcută de mine, contrar credinței populare. Așa că dacă chipul decide că afișarea unei memorii nu e necesară nu prea am ce face, chestia e implantată în mijlocul emisferelor mele cerebrale iar obținerea controlului asupra lui iese din discuție. Chiar și cea mai simplă minte poate realiza ce s-ar putea întâmpla dacă o eroare apare în timpul încercării spargerii protocoalelor de securitate. Așa că și voi și eu v-a trebui să ne mulțumim cu ce prea măritul nostru zeu, Chipul de Realitate Augmentată, dorește să ne răsfețe pe noi, în mare parte muritorii și umilii lui slujitori. Lăsând metaforele la o parte, S.C. o repornire imediată a procesului derulării amintirilor e necesară din nou, voi continua...