Îmi amintesc că am plâns până când am adormit. Şi, ca şi cum nu mi-ar fi fost de-ajuns palma primită, tata mi-a mai dat o lecţie. Ştia ce se întâmpla, dar m-a lăsat să fac ce vreau. De mică mi-a promis că îmi va lăsa libertate, că nu îmi va impune cum să trăiesc şi că mă va lăsa şi să greşesc, convins că doar aşa aveam să învăţ anumite lucruri. Îmi amintesc că tata a adus ursul de pluş de la Bogdan şi mi l-a pus în faţă. "Pentru tine asta e doar o jucărie banală, pentru că ai foarte multe. Dar pentru ca tu să ai această jucărie, un băiat şi-a vândut bicicleta, poate cel mai drag lucru al lui, obţinut cu greu probabil şi atât de necesar." - mi-a spus tata, după care, a ieşit din cameră.
Atunci am făcut cunoştinţă cu conştiinţa mea...
Bogdan nu m-a mai căutat niciodată. Şi nici nu mai trecea cu bicicleta pe strada mea, pentru că o vânduse pentru a-mi face mie o bucurie... Am aşteptat să mai găsesc flori în poartă, dar de atunci a dispărut fără urmă. L-am rugat pe tata să-i cumpere o altă bicicletă, promițându-i că nu-i voi mai cere niciodată bani de cheltuială, dar tata mi-a spus că nu poate face asta, fiindcă Bogdan e un băiat sensibil şi demn și că un asemenea gest l-ar deranja. Şi, că deşi nu e liniştit ştiind că Bogdan trebuie să meargă pe jos, trebuie să lase lucrurile aşa, pentru ca fiecare să îşi înveţe lecţia.
Nu ştiu cât timp l-am aşteptat pe Bogdan, dar ştiu că după ce l-am pierdut, mult timp m-am simţit incompletă. Aflasem după un timp că se mutase în alt oraş cu mama lui, în urma divorţului părinţilor. Iar după câţiva ani, prietenul nostru comun mi-a spus că l-a întâlnit pe Bogdan într-o zi, când fusese la mormântul tatălui meu...
Aflând că Bogdan fusese la mormântul tatălui meu, după atâţia ani, mi s-a umplut sufletul de căldură și de liniște, sperând că el nu mai era supărat pe mine pentru imaturitatea cu care m-am purtat cândva. Discutând cu prietenul nostru comun, ne-am amintit cât de mult mă iubea Bogdan... "Săracul de el, cum suporta el cu stoicism toate crizele tale de prinţesă!"
Probabil că Bogdan a fost primul băiat care s-a îndrăgostit de mine și sunt mândră că a fost un băiat atât de special! Nu am să uit niciodată acea privire, nouă pentru mine, din ziua în care Bogdan a trecut pe strada mea. Era prima privire de dragoste din viaţa mea.
Între timp, ursul din pluș primit de la Bogdan, a devenit jucăria mea preferată, care mi-a ținut de urât în multe nopți în care m-am simțit singură... iar felicitarea o păstrez printre comorile mele, pe care le ţin în caseta mea cu amintiri. Iar privirile lui, toate gesturile lui frumoase, momentele petrecute cu el, le păstrez într-o încăpere specială din sufletul meu. Bogdan a fost alături de mine în cea mai frumoasă perioadă a copilăriei mele.
Am sufletul încărcat cu regrete... Regret că nu l-am îmbrăţişat măcar o dată, că nu l-am lăudat măcar o dată, că nu i-am întors măcar o dată un gest frumos... Regret că nu l-am întrebat ce-i place, ce vise are... că nu ştiu nimic despre el, decât că a fost un băiat atât de bun, de onest, de cuminte și de frumos și atât de capabil să iubească necondiţionat. Sunt nepreţuite amintirile legate de el, dar mai ales lecţia despre iubire necondiţionată, învăţată de la el...
Nu ştiu unde l-a dus "vântul soartei" pe Bogdan, nu ştiu dacă este fericit, ştiu doar că, oricât de departe ar fi, noi doi împărţim împreună acelaşi cer şi prima poveste de dragoste...
