Numai că, el era atât de drăguţ, atât de cuminte şi atât de bun, încât mi-ar fi fost imposibil să nu îl îndrăgesc. Aşa că, până la urmă ne-am împrietenit. Era evident că el era îndrăgostit de mine, dar eu, doar îl simpatizam. Se numea Bogdan. Orice gest frumos ar fi făcut, nu îmi intra în graţii, poate şi din cauză că eu eram interesată de un alt băiat, care mă ignora total. Bogdan venea în fiecare seară la mine, cu bicicleta, indiferent cum era vremea. O dată a venit chiar şi la ora 23, pentru că fusese plecat cu părinţii lui şi nu a vrut să adoarmă fără să mă vadă în ziua aceea. Bogdan a fost al doilea bărbat din viaţa mea, care m-a tratat ca pe o prinţesă, primul fiind tata, care m-a răsfăţat foarte mult. Îmi amintesc că Bogdan era atipic pentru un băiat de vârsta lui (15 ani), pentru că era foarte manierat, îmi deschidea uşile, îmi oferea mâna ca sprijin când coboram scări, până şi ţinuta lui în faţa mea nu era una prea relaxată. :) Şi, deşi a făcut orice că să îmi câştige inima, a rămas doar un prieten, nevoit să îmi suporte indiferentă, capriciile de fetiţă răsfăţată şi flirturile cu alţi băieţi, deşi inocente pe atunci, capabile să-i răstoarne universul.
Într-o zi, pe când mă plimbam cu el, am văzut într-o vitrină un urs foarte mare din pluș. Nu ţin minte ce remarcă am făcut atunci, dar probabil că mi-am arătat simpatia faţă de acea jucărie, care mă impresionase prin dimensiunea ei. Fiind un copil răsfăţat, aveam foarte multe jucării frumoase și multe mascote din pluș, de aceea nu aveam de ce să visez tocmai la acea jucărie...
De ziua mea, Bogdan mi-a adus în dar acel urs roz din pluș. M-a impresionat foarte mult gestul lui, nu pentru că îmi dăruise o jucărie scumpă sau spectaculoasă, ci pentru că şi-a amintit că mi-a plăcut. Dar nu i-am arătat că m-a impresionat, ba chiar mi-am ascuns bucuria faţă de el. Şi am mai spus şi ceva de genul: "Ăsta îmi mai lipsea din casă, unde să-l mai pun între atâtea jucării?". Seara, după ce au plecat toţi prietenii invitaţi la ziua mea, Bogdan a rămas să mă ajute să fac ordine şi eu i-am povestit despre cadourile primite de la ceilalţi prieteni, arătându-mi aprecierile şi entuziasmul. "Dar ursul de la mine îţi place? Unde o să-l ţii?" - m-a întrebat Bogdan. "Mda, e drăguţ... nu trebuia să mi-l iei. O să îl ţin în hol, nu am loc de el în cameră" - i-am spus. Camera mea, însemna, de fapt, un dormitor imens, un hol mare şi o cameră de zi, pentru că locuiam într-o casă mare. Şi totuşi, am decis să abandonez ursul de la Bogdan, într-un colţ... cu toate că, el și-a imaginat probabil că voi dormi cu el alături...
