A Different Star

2

A doua zi când am ajuns la școala,Melanny Kimble făcea vâlvă la intrare.
-Nu-i reală, zicea ea batjocoritoare.E o actriță,e o înșelătorie
-Cine încearcă să ne tragă pe sfoară?a strigat cineva
-Administratia, directorul.Cine altcineva?Cui îi pasă?
Melanny a clătinat din cap dezaprobator la absurditatea întrebării.O mâna a fulgerat in aer:
-De ce?
-Atmosfera din școală,s-a răstit ea.Au impresia că locul ăsta a fost prea anost anul trecut.Ei cred că dacă infiltrează o nebuna printre elevi....
-Asa cum îi infiltrează pe ăia de la antidrog in școli!striga cineva
Melanny i-a aruncat o căutătura crunta vorbitorului,apoi a continuat
-...o nebuna care sa miste lucrurile pe aici,poate mai dau elevii pe la câte un meci sau se înscriu în vreun club.
-In loc sa se pipăie prin biblioteca!a ciripit o altă voce.Toata lumea a izbucnit în râs,apoi a sunat clopoțelul și am intrat.Teoria lui Melanny Kimble s-a răspândit repede prin școală și a fost promt acceptată.
-Crezi că Melanny are dreptate?m-a întrebat Richard.Fetita-Stea o fi vreo infiltrată?
Am chicotit.
-Tu te auzi ce spui?
Și-a desfăcut brațele.
-Ce?
-Ăsta e liceul Mica,nu operațiunea CIA!
-Poate nu e,dar eu sper că Melanny are dreptate, mi-a spus el.
-De ce ai speră așa ceva?Daca nu e o eleva adevărată nu o putem chema la "Scaunul încins"
Richard a dat din cap și a zâmbit larg.
-Ca de obicei domnule regizor nu vezi imaginea de ansamblu.Am putea folosi emisiunea ca s-o demascăm,înțelegi?
A schițat iar in aer imaginea triumfală.
-"Scaunul încins"descoperă farsa din liceu!
M-am holbat la el.
-Tu chiar vrei sa fie o impostoare?
Zâmbetul i s-a întins iar de la o ureche la alta.
-Evident.Popularitatea noastră o să crească pana la cer!

Trebuie sa recunosc--cu cat o vedeam mai mult cu atât îmi era mai ușor să cred că e o impostoare,o glumă,orice,dar nu o persoană adevărată.A doua zi purta o pereche de pantaloni de un roșu aprins,scurți și largi,cu platcă și bretele--o salopeta.Parul nisipiu era strâns în două cozi împletite și legate cu panglici tot roșii.Obrajii și-i îmbujorase cu ruj,de păreau doua mere,iar pe fata își făcuse pistrui supradimensionați.Arata ca Heidi sau Bo Peep.
La prânz a stat tot singura,la aceiași masa.Cand a terminat de mâncat și-a luat chitara cum făcuse și cu o zi în urmă.Dar n-a mai început să cânte.S-a ridicat și s-a plimbat printre mese.S-a uitat la noi.La un chip,apoi la altul la altul și la altul....privirea aceea îndrăzneață,privirea de genul "mă uit la tine",pe care oamenii nu prea o au,și cu atât mai puțin cei pe care nu-i cunoști.Parea sa caute pe cineva și toată lumea din sala de mese începuse să se simtă stânjenită.
In timp ce se apropia de masa noastră, mi-a trecut prin cap:"Daca mă caută pe mine?". Gândul m-a înfricoșat.M-am întors.M-am uitat spre Richard.L-am privit cum zâmbea prostește in sus spre ea.I-a făcut cu mana din vârful degetelor și a șoptit "Salut Fetiță-Stea".N-am auzit niciun răspuns.Simteam acut trecerea ei pe lângă scaunul meu.
S-a oprit doua scaune mai încolo.Ii zâmbea unui elev rotofei din anul terminal pe care-l chema Bobby Ferko.In sala de mese nu se auzea nici musca.A început să mângâie corzile instrumentului,și să cânte.Era "La mulți ani!".Când a ajuns la partea cu numele,nu a cântat doar prenumele,ci tot numele:
-La multi ani Bobby Fer-kooo!
Bobby s-a înroșit ca panglicile de la cozile împletite ale lui Bo Peep.A urmat o rafală de fluierături și chiuieli,mai mult pentru Bobby Ferko decât pentru ea.In timp ce Fetița-Stea se îndepărta in pas de marș,am văzut-o pe Melanny Kimble ridicându-se de pe scaun , gesticulând și spunând ceva ce n-am reușit să înțeleg.
-Un lucru îți zic, mi-a spus Richard pe când ne alăturăm mulțimii pe hol,ar fi bine sa nu fie reală.
L-am întrebat ce înseamnă asta.
-Inseamna că dacă e reală are o mare problema.Cat timp crezi că poate rezista aici cineva care e cu adevărat așa?
- Buna întrebare!
Liceul din regiunea Mica - LRM - nu e chiar un cuib de nonconformism.Bineînțeles,mai erau originali,pe ici pe colo,dar erau niște limite bine definite pe care nu le depășea nimeni - toți purtam aceleași haine,vorbeam la fel,mâncăm aceeași mâncare,ascultam aceeași muzica.Chiar și tocilarii și tăntălii noștri aveau amprenta LRM.Daca se întâmpla să o luăm pe alte cărări,ne întorceam iute la forma inițială,ca o banda de cauciuc.Richard avea dreptate.Era de neconceput sa supraviețuiască printre noi cineva precum Fetița-Stea - sau cel puțin să supravietuiasca neschimbata.Insa era evident că Melanny Kimble avea pe jumătate dreptate:fata asta care își spunea Fetița-Stea putea sa nu fie o intrusă,dar,oricum ar fi fost,sigur nu era reală.Nu putea sa fie.
În acele prime săptămâni ale lunii septembrie,a apărut de mai multe ori îmbrăcată în ceva extravagant.O rochie scurta din anii 1920.O rochie amerindiană de piele.Un chimono.Într-o zi a venit îmbrăcată într-o fustă mini de blugi cu ciorapi verzi iar pe picior defilau o mulțime de broșe in forma de buburuze și fluturași."Obișnuit" pentru ea erau fustele și rochiile lungi, victoriene,până în pământ.
O dată la câteva zile cântă altcuiva o serenada cu "La multi ani".Eram fericit că ziua mea era vara.
Pe hol saluta elevi pe care nu-i cunoștea.Celor din anul terminal nu le venea să creadă.Nu mai văzuseră atâta îndrăzneală la cineva dintr-a zecea.
În clasă era mereu cu mana in aer, punând întrebări,deși intrebarea nu avea de obicei nimic de-a face cu subiectul care se discuta.Intr-o zi a întrebat despre troli la ora de istorie a Statelor Unite.
A compus un cantec despre triunghiurile isoscele.L-a cântat in ora de geometrie plană.Se numea "Oi avea eu trei laturi,dar numai două sunt egale".
S-a înscris în echipa de atletism a școlii.Intrecerile se țineau pe terenul de golf al clubului Mica.Steagurile rosii marcau traseul alergătorilor.La prima întrecere la care a participat,in mijlocul cursei a luat-o la stânga când toată lumea a luat-o la dreapta.Au așteptat-o la linia de sosire.N-a mai apărut.A fost dată afară.Într-una din zile o fata a țipat pe hol.Vazuse o fețișoara maro ieșind din geanta cu floarea-soarelui a Fetiței-Stea.Era animalul ei de companie - un șobolan.Il aducea în fiecare zi la școala în geanta.
Într-o dimineață a văzut o ploaie neobișnuită.Era in timpul orei de sport.Profesorul a trimis pe toată lumea înăuntru.Îndreptandu-se deja spre următoarea ora, și-au aruncat ochii pe geam.Fetita-Stea era tot afară.În ploaie.Dansând.
Incercam sa o încadram într-un tipar,sa o caracterizam in cateva cuvinte ,așa cum obișnuiam intre noi,dar nu puteam trece de "bizară" , "ciudată" și "caraghioasă".Felul ei de a fi ne dădea peste cap.Un singur cuvânt părea să planteze pe cerul senin deasupra școlii.

CUM?

Tot ce făcea părea să întărească cuvintele lui Melanny Kimble: Nu-i reală.... nu-i reală...
Și în fiecare noapte,întins în pat,mă gândeam la ea când luna răsărea la fereastra.Puteam sa cobor storul ,sa fie mai întuneric, să-mi fie mai ușor să adorm,dar n-o făceam niciodată.In acea ora luminată de luna căpătam un sentiment al alterității lucrurilor.Imi plăcea senzația pe care mi-o dădea lumina aceea,de parcă n-ar fi fost opusul zilei,ci partea ei ascunsă,partea intimă a zilei ,când fantasticul se insinua pe cearceaful meu imaculat precum o pisica neagra venită din deșert.
In timpul unui astfel de moment selenar mi-am dat seama ca Melanny Kimble greșea.Fetita-Stea era reală!

____________________________________