A Different Star

3

Eu și Richard ne certam in fiecare zi.Ca producător, principala mea îndeletnicire era să recrutez oameni pentru "Scaunul încins".După ce primeam acordul cuiva, Richard începea să se documenteze in legătură cu persoana , să-și pregătească întrebările.In fiecare zi mă întreba:
  -Ai înscris-o?iar eu în fiecare zi îi spuneam că nu.Devenise frustrat.
  -Cum adică nu?Nu vrei sa o înscrii?
I-am răspuns că nu sunt sigur.A făcut ochii mari.
  -Nu ești sigur?Cum poți să nu fi sigur?Am bătut palma in sala de mese de săptămâni deja.Chiar ne-am gândit la o miniserie cu ea.Ăsta trebuie sa fie cel mai tare episod din "Scaunul încins".
Am ridicat din umeri.
  -Asta a fost atunci.Acum nu mai sunt sigur.
S-a uitat la mine de parca aveam trei urechi.
  -In legătură cu ce nu ești sigur?
Am ridicat din umeri.
  -Bine.O s-o înscriu eu,a spus,și mi-a întors spatele gata să plece
  -Atunci va trebui să-ți cauți alt regizor.
S-a oprit.Aproape că puteam sa vad fumul ieșindu-i pe urechi.S-a răsucit și mi-a aruncat:
  -Ashton, câteodată ești un adevărat nemernic.
Apoi a plecat.
Era neplăcut.Richard Quinlan și cu mine eram de acord în toate.Eram prieteni de când ajunseserăm in Arizona în aceași săptămână,in urma cu patru ani.Cactusul țepos in forma de pară ni se părea amândurora că seamănă cu o paleta de ping-pong cu mustăți.Iar cactușii saguaro arătau ca niste labe de dinozaur.Eram înnebuniți după smoothies de căpșuni și banane.Amandoi voiam sa facem carieră în televiziune.Richard zicea mereu că vrea să devină moderator la talk-show-uri mondene,și nu glumea.Eu voiam să fiu prezentator la rubrica de știri sau de sport.Am gândit "Scaunul încins" împreună și am convins conducerea liceului sa ne lase să-l punem in aplicare.A fost un succes imediat.In scurt timp a devenit cea mai cunoscuta chestie din școală.
   Atunci de ce mă împotriveam?
Nu știam.Erau niste sentimente vagi,și dintre ele singurul pe care puteam să-l identific era un avertisment:"Las-o în pace!"
Între timp "Ipoteza lui Melanny" (așa îi spunea Richard) dăduse naștere altor teorii.
Încerca să se facă remarcată de cineva din industria filmului
Se droga
Era un exemplu de persoana care făcuse școală acasă și o luase razna
Era extraterestra
Șobolanul pe care-l adusese la școala era doar vârful aisbergului.Avea sute acasă,unii mari cât o pisica
Venea dintr-un oraș părăsit din deșert
Trăia într-un autobuz
Părinții ei erau acrobați la circ
Părinții ei erau vrăjitori
Părinții ei erau două legume într-un spital din Yuma,cărora nu le mai funcționa creierul.
O priveam cum se așează în bancă și scotea din geanta de pânză o față alba de masa cu volănașe galbene pe care o întindea peste trei laturi ale băncii.O vedeam cum aranjează o vaza înaltă de vreo două palme și în ea o margareta alb cu galben.Le întindea și le aduna la fiecare ora,de șase ori pe zi.Margareta era proaspătă numai luni dimineață,la ultima ora petalele începeau sa se ofilească.Pana miercuri petalele deja cădeau și tulpina se veștejea.Vineri floarea atârna peste marginea vazei fără apă,capul ei ca un ciot mort împrăștia praf galben în locul pentru creioane.
Ne alăturam ei în timp ce ne cânta "La multi ani" in sala de mese.O auzeam salutându-ne pe coridoare și în clasă și ne întrebam de unde știe cum ne cheamă și când ne-am născut.
Ochii ei "ca surprinși de faruri" îi dădeau o expresie de permanenta uluire,iar noi ne trezeam uitându-ne înapoi peste umăr și întrebându-ne ce rataserăm.Radea când nu se spunea nici o glumă.Dansa fără muzică.Nu avea prieteni și totuși era cea mai prietenoasa persoana din școală.In răspunsurile ei la clasa vorbea dese ori despre căluți de mare și stele,dar nu știa ce este o minge de fotbal.Zicea că nu are televizor acasă.
Scăpa înțelegerii noastre.Era prezentul.Era viitorul.Era mirosul abia perceptibil al unei flori de cactus,umbra vremelnică a unei bufnite-spiridus.Nu știam cum s-o înțelegem.In mintea noastră incercam s-o țintuim de tabla de pluta ca pe un fluture,dar acul trecea direct prin ea si era liberă să zboare mai departe.

Richard nu era singurul.Si alții mă băteau la cap :
  -Adu-o la "Scaunul încins"!
Am mințit.Am spus că e abia în clasa a zecea și ar trebui sa fie cel puțin a unsprezecea ca să apară la "Scaunul încins".
Între timp mă țineam la distanta.O priveam de parcă ar fi fost o pasăre într-o colivie.Intr-o zi am făcut un mic ocol și iat-o, venind direct spre mine,cu fusta lunga foșnindu-i , uitându-se direct la mine, împresurându-ma cu ochii aceia mari.M-am întors și am luat-o la goană in partea opusa .Când m-am așezat în bancă la ora următoare,mă simțeam înfierbântat, tulburat.Ma întrebam dacă nesăbuința mea fusese observată.Deveneam oare caraghios? Sentimentul pe care îl avusesem când am văzut-o semăna foarte tare cu panica.
Apoi într-o zi,după școală am urmărit-o. Am rămas la o distanță care părea sigură.Cum se știa că nu ia niciodată autobuzul,mă așteptam ca "plimbarea" sa fie scurta.Am străbătut toată Mica,trecând pe lângă sute de curți fara iarba,dar pline de pietre și cactuși,prin centrul comercial neorenascentis,pe lângă fabrica de electronice,in jurul căreia se construise orașul cu doar cinsprezece ani in urma.
La un moment dat,a scos o bucată de hârtie din geanta.A analizat-o cu atenție.Parea că se uită după numerele caselor in timp ce înainta.
Brusc a urcat pe trotuarul din fața unei case,s-a îndreptat spre ușa de la intrare și a lăsat ceva in poșta.
Am așteptat să plece.M-am uitat în jur -- nu era nimeni pe strada.M-am dus la cutia poștală și am scos o felicitare făcută de mână.Fiecare litera lunguiață era de alta culoare.Scria: FELICITĂRI!!"Nu era semnată.
Am reluat urmărirea.Aleile din fața caselor se umpleau de mașini.Se făcuse vremea cinei.Parintii mei erau probabil îngrijorați.
A scos șobolanul din geanta si l-a așezat pe umăr.De acolo, rozătoarea se uita in urma, îi vedeam fața triunghiulară spionând din parul de culoarea nisipului.Nu-i puteam zări ochii negrii de mărgea,dar am bănuit ca mă privea.Imi imaginam că îi spune ce vede.Am mărit distanta intre noi.
  Umbre străbăteau strada.
Am trecut pe langa spălătoria de mașini și magazinul de biciclete.Am trecut de terenul de golf,cea mai mare întindere de verdeață din zona,până la terenul din orașul următor.Am trecut de semnul "BINE AȚI VENIT IN MICA!" Ne îndreptam spre Nord.Noi și autostrada ,cu deșertul și soarele revărsându-se din spatele munților Maricopa.Imi doream sa fi avut ochelarii de soare la mine.
După o vreme a lăsat autostrada.Am ezitat,dar am continuat urmărirea.Se îndrepta direct spre soarele care apunea, semănând cu o portocala cocoțată pe creasta munților.Pentru o secundă, munții au avut aceeași culoare de lavanda cu fusta ei plina de nisip.Cu fiecare pas,creștea tăcerea,ca și senzația mea că se știa -- se știuse de la început -- urmărită.Chiar mai mult, ca mă călăuzea.Nu s-a uitat niciun moment înapoi
A început să cânte la ukulele.Apoi i-am auzit și glasul.Nu mai vede șobolanul.Mi-am imaginat că dormea la adăpostul parului ei.Mi-am imaginat că o acompaniază.Soarele s-a lăsat după munți.
   Unde mergea?
In asfințitul crescând, cactușii saguaro aruncau umbre nesfârșite pe solul pietros.Am simțit aerul răcoros pe fața.Deșetrul mirosea a mere.Am auzit ceva -- un coiot?M-am gândit la șerpi cu clopoței și scorpioni.
M-am oprit.Am privit-o cum se îndepărtează.Mi-am înăbușit impulsul de a o striga,de a o avertiza....de ce anume?
  M-am întors și am luat-o la pas,apoi am pornit în goană spre autostrada.

____________________________________
  Yaaaah... dacă ați știi de când mă chinui să postez capitolul ăsta... oricum....sper sa va placa.
  Pupici!!