Iubirea prin ochii tăi ( volumul 3 )

* ~ 1 ~ *

ÎN URMĂ CU 3 ANI.......

Parchez masina lângă cea a fratelui meu, deși eram gemeni eram foarte diferiți, începând de la aspect, gesturi, vise.
El lucra ca editor și scria de asemenea și poiezii, era un romantic incurabil, vorba mamei Eminescu o avea ca muză numai pe Veronica, pe când el fără număr, destul de independent, rebel, libertin niciodată nu-i plăcea să i se atragă atenția.
Iar eu ....ei bine eu eram exact opusul lui, liniștit , mămos, retras, timid de accea spre nemulțumirea mamei tata m-a îndrumat spre o cariera militară, mi-a fost foarte greu la început dar acum îmi port cu mândrie uniforma.

Proaspăt întors din teatrul de operațiune din Afganistan, am vrut sa le fac familie mele o surpriză așa că nu i-am anunțat de venirea mea.
Cu inima bătând de emoție și lacrimi de fericire în ochi intru în casa pe care o lăsasem în urmă cu 1 an.
- Voi nu înțelegeți că vreau adevărul? aud țipete venind din birou.
- Olga ce se întâmplă? o întreb pe servitoarea care ștergea praful.
- Domnule Adam, dumneavoastră aici? Mă întreabă  emoționată menajera.
- Surpriză! îmi desfac brațele.
- Totuși nu mi-ai spus ce se întâmplă?
-  În urmă cu 10 minute fratele dumneavoastră a venit destul de nervos și de atunci țipă fără încetare.
- Părinții mei unde sunt?
- În birou domnule.
Îi fac semn că poate să plece și intru hotărât în birou să aflu care este nemulțumirea fratelui meu.
Deschid ușa și rămân încremenit, mama plânsă stătea pe canapea , tata cu mâinile în buzunar având atitudine rigidă iar fratele meu între ei roșu de furie.
- Adam, fiule , sare mama în picioare venind spre mine și mă îmbrățișează puternic.
- Când ai venit? mă întreabă tata venind și el lângă mine ciufulindu-mi părul.
- Acum, am vrut de fapt să vă fac o surpriză, încerc să vorbesc, dar ce se întâmplă aici?
- Uite ce poza de familie frumoasă, începe Alan din nou să vorbească nervos.
- Frate ce ai pățit?
- Frate? Află că eu nu sunt fratele tău, nici măcar fiul al unuia dintre părinții noștri, își plimbă degetul către ei.
- Alan, destul încetează cu circul, țipă tata la el.
- Circ? Un întreg circul a fost viața mea.
- Puteți să-mi explicați și mie exact ce se întâmplă aici? o privesc pe mama care încerca să îmi evite privirea.
- Eu sunt înfiat "frățioare", și mama mea este cea la mormântul căruia mergeam în fiecare an și depuneam flori cu mama.
- Vorbești de mormântul Irinei?
- Exact despre ea , acum am nevoie de o explicație, de fapt nu de o explicație ci de adevărul adevărat așa că nu am de gând să plec până nu îmi povestiți, se așează comod pe scaun.
- Alan hai să o lăsăm pe altă dată, ești destul de nervos iar mama ta uite în ce stare este, încearcă tata să evite o altă aprindere.
- Ba nu, ea nu este mama mea vreau adevărul acum.
- Ți-am spus să încetezi, își strânge tata pumnul.
- Ali,  cred că a venit momentul să le spunem băieților adevărul, își așează mama mâna pe brațul lui încercând să îl liniștească.
Tata era un arab impunător, la vârsta de 50 de ani încă era un bărbat atrăgător și oricât de puternic era în fața adversarilor în fața mamei se transforma în cea mai blândă pisicuță.
Mama o femeie superbă, înțeleaptă și gata oricând să strunească și cel mai nărăvaș armăsar acum, era doborâtă de tristețe și de un trecut pe care și eu așteptăm să-l aflu.
- Mama ta a fost o femeie minunată, începu să vorbească.
- Da știu asta se spune despre toți cei care mor altceva, răspunde insolent Alan.
- Era asistenta mea, la cabinetul veterinar pe care îl aveam atunci, acolo l-a cunoscut pe tatăl tău el avea un labrador și venea des cu el la control.
- Ce emoționat.
- Alan încearcă să fii respectuos cu mama ta, începu tata din nou să se enerveze.
- S-a născut o poveste de dragoste între ei.
- Bun și tata unde este?
- El era un editor de mare succes, asta explica și pasiunea ta pentru litere, era mai în vârstă cu 30 de ani decât ea, chiar în ziua căsătoriei acesta a suferit un infarct și a murit, mama ta era însărcinată cu tine, iar eu cu Adam. În acea perioadă lucrurile între mine și Ali nu mergeau tocmai bine așa că am hotărât să plec împreună cu mama ta și cu Said în Franța unde v-am dat naștere, din păcate mama ta a murit pe masa de operație și am hotărât să te înfiez, restul îl ști și tu. De fapt voi doi sunteți verișori, mama ta Irina era fiica bunicului vostru Ahmed.
- Minciuni, minciuni și iar minciuni din asta a fost formată viața mea, se ridică nervos de pe scaun.
- De ce nu mi-ați spus adevărul? De ce ați așteptat să aflu singur dintr-o întâmplare? Și mai eram și frați gemeni auzi.
Eu ascultam înmărmurit și incapabil să mă mișc sau să deschid gura.
- Dar fiule noi te iubim, noi suntem familia ta, se apropie mama de el și încearcă să-l atingă dar se ferește.
- Alan ce ți-a lipsit ? îl întreabă tata.
- Adevărul, tată, adevărul.
Cu un gest nervos își i-a cheile de pe birou și iese trecând pe lângă mine.
- Adam, du-te după el fiule nu-l lăsa să facă vreo prostie, cade mama în genunchi plângând în urma lui.
Îl urmez grăbit și fără invitație mă urc în dreapta lui, imediat după ce pornește motorul mașinii.
- Vreau să fiu singur ce dracu nu înțelegi? zbiară la mine.
- Nu te voi lăsa singur, îmi fixez centura.
Într-o goană nebună așa mergeam de 30 de minute, cu ochii inundați în lacrimi clipea des pentru a vedea drumul.
- Alan, te rog mergi mai încet, vom face accident, pentru Dumnezeu!
- De ce îți este frică frățioare doar ești un luptător, proaspăt întors din război, sau acum te-ai transformat că ai revenit lângă sânul mamei, își întoarce capul spre mine.
- Alan în față!!!!!
Atât reușesc să spun, o clipă de neatenție a dus mașina pe contrasens izbindu-se de o altă care circula regulamentar, am ieșit de pe carosabil și ne-am răsturnat de nenumărate ori.
Mă trezesc înconjurată de aparate și oameni îmbrăcați în alb, închid din nou ochii și revăd scenele violente ale accidentului.
- Vă rog nu vă mișcați, mă împinge un doctor din nou pe pernă, își scoate o lanterna din buzunarul halatului de la piept și îmi verifică ochii.
- Fratele meu! Unde este? întreb îngrozit.
Îmi ignoră total întrebarea în schimb se întoarce spre asistenta care îmi injecta ceva în perfuzie.
- Poți chema familia.
Ochii încercănați ai mamei și barba crescută a tatălui mă făcuse să-mi crească sentimentul de frică.
- Alan? Unde este Alan? îi întreb.
- Fiule ți-ai revenit, se apropie mama și îmi mângâie obrazul, tata rămânând la capătul patului.
- Ai stat în comă 2 luni, începu el să vorbească.
- 2 luni? Și fratele meu ?
- Fratele tău murit pe loc, încearcă să vorbească, centura te-a salvat pe tine.
- Asta este o glumă mamă nu-i așa? mă agăț de mâna ei.
Dar lacrimile din ochii ei îmi confirmă adevărul.
- Ne-am ciocnit de o altă mașină, încep să spun....
- Da, din păcate în acea mașină se afla o familie cu un copil, părinții au murit pe loc și....... Îmi era frică că te voi pierde și pe tine fiule, se prăbușește mama plângând pe pieptul meu.
- Eu sunt bine mamă, îi spun cu lacrimi în ochi și inima frântă de durere.

***********************
Se pare că nu pot sta prea mult de această serie, este primul capitol a celui de al 3-lea volum, nu-mi vine să cred că Jamila a avut o asemenea continuare, sper să țin pasul și să nu vă dezamăgesc.
Vă pup și vă îmbrățișez pe fiecare în parte💖💖💖💖💖😘😘😘😘