Iubirea prin ochii tăi ( volumul 3 )

* ~ 21 ~ *

Dintr-o dată lumea mea prindea contur, toate lucrurile se materializau în fața mea, era minunat să privesc din nou cerul, să privesc oamenii care trec pe strada pe lângă mine, acum Bogo putea ieși la pensie lejer, întreaga zi nu făcea altceva decât dormea și mânca.
Astăzi îi pregăteam o petrecere surpriză Corinei, Sebi s-a implicat trup și suflet în organizare, voia că totul să iasă impecabil, urma să o ceară în căsătorie oficial.
Mă îndrept spre dulapul meu cu haine în căutarea tricoului , trebuia să-i văd culoarea, să descopăr în sfârșit ce scrie, în desfac și îl întind pe pat, un tricou gri pe care scria ARMY.
- Tipic militar, vorbesc singură.
Telefonul începe să-mi sune și merg mândră spre el să răspund, culmea că acum puteam afla cine mă sună fără să răspund, deși pare un lucru banal pentru mine este extraordinar.
Când văd numărul primul gând este sa spun este că " nu-l cunosc ",  din nou zâmbesc eu de fapt nu cunosc nici un număr.
- Alo?
- Alo? Mă auziți? Alo?
Ascult cu atenție în speranța că interlocutorul v-a vorbi, înlemnesc când îi recunosc ritmul respirației , era el, îmi iau imediat telefonul îl închid speriată și îl arunc pe pat ca și cum mi-ar fi ars mâna.
Gândul că îl voi vedea mă neliniștea cumplit.
Telefonul începe să sune din nou, deși prima dată am vrut să-l ignor, văd nume lui Sorin pe ecranul telefonului.
- Da, Sorin.
- Hei Zonia, ce faci?
- Bine, tu?
- Crezi că poți ajunge la studio? Este vorba despre un eveniment mâine .
- Sigur imediat îmi chem un taxi, în 10 minute sunt acolo, vine și Sebi?
- Nu este nevoie, îi ține urât Corinei de dimineață, îmi spune în glumă.
Așa cum i-am spus 10 minute mai târziu intrăm pe ușa studioului, în fața mea cei doi îndrăgostiți se giugiuleau ca și cum erau singuri în încăpere.
- Hm, bună! încerc să mă fac auzită.
- Hei bună Zoni, mă salutăm amândoi.
- Am venit să vorbim despre eveniment.
- Hai să mergem în birou lui Sorin ne așteaptă, după un ultim sărut cei doi porumbei se dezlipesc și pornesc alături de mine spre biroul șefului.
- Bună Sorin, îl salut și îmi ocup locul obișnuit pe canapeaua de lângă fereastră.
- Copii, mâine seară avem un eveniment caritabil destul de important unde ați fost invitați să cântați, nu va fi decât o piesă pe care o vei alege tu Zonia.
- Se vor strânge bani pentru copii orfani? îl întreb în timp ce studiez statueta de pe masă.
- Nu pentru copii orfani ci pentru soldații români răniți în teatrele de operații din Afganistan.
Îmi ridic fulgerător ochii spre el, și îl privesc trist.
- Dacă nu am putut să fiu alături de Adam măcar atât pot face și eu, îi spun mai mult în șoaptă.
- Evenimentul va începe la 17:00 și voi veți cânta la 18:00 dacă vreți să ajungeți mai devreme e ok dacă nu , 17:45 este perfect.
- Am înțeles , Sorin vreau să te rog să-mi recomanzi și mie un avocat bun.
- Of Zonia, nu ai renunțat la acel gând?
- Nu Sorin, deși îl iubesc moartea părinților meu mereu va fi între noi și...
- Voi vorbi cu avocatul meu și imediat ce este liber o să-l rog să i-a legătura cu tine bine?
- Mulțumesc, mai rămân să repet ceva? Crezi că mai trebuie lucrat  la noua piesă?
- Nu, dar vreau să te anunț că în curând va trebui să facem o reuniune cu câțiva ziariști, m-au înnebunit cu telefoanele, vor să vorbești despre cum este să vezi din nou.
- Bineînțeles, le voi răspunde bucuroasă la fiecare întrebare deci când vrei poți programa.
- Acum te las mă duc să o plimb pe Corina și la 18:00 ne găsim.
- Dă-mi voie să te strâng în brațe, mi-aș dori sa fii fericită Zoni.
- Și eu Sorin, mă cuibăresc la pieptul lui, îmi era dor de tata.
- Hai gata cu sentimentalismele, ne vedem mai târziu.
Îi fac din mână și ies din birou în căutarea Corinei.
- Hei aici erai, o găsesc stând pe canapea își lustruia violoncelul.
- Da, cineva trebuie să mai aibă grijă și de el, îmi face semn spre instrument.
- Unde este Sebi? mă prefac interesată.
- A plecat, l-a sunat mama lui să o ajute cu cumpărăturile, ceva de genul.
- Corina ....mă așez lângă ea.
- Da?
- Crezi că ai putea să mă însoțești să-mi cumpăr și eu o rochie pentru evenimentul de mâine seară?
- Nu ai nevoie , vei alege una din dulaptul meu ca deobicei.
- Dar acum vreau să îmi cumpăr una.
- Da sigur hai să mergem.
Mă felicit în gând că am reușit să o conving și pornim pe jos spre magazinele cu rochii.
Trebuie sa recunosc că nu prea a fost foarte distractiv, eram obosită moartă mai ceva ca după un maraton, pe când Corina parcă abia își făcuse încălzirea.
- Corina , trebuie să mergem până la restaurant trebuie sa iau cheile de la Lia, eu le-am uitat acasă.
- Zoni nu vrei să ne vedem mâine? Am o dispoziție foarte urâtă, Sebi este plecat de atâta timp și nu mi-a dat nici un telefon, mesaj nimic, îmi arată disperată telefon.
- Ai spus că este la cumpărături cu mama lui.
- Zoni tu crezi că ar putea avea pe altcineva? se agață de mine de parcă era speriată.
- Nici prin cap să nu-ți treacă draga mea prietenă Sebi nu are ochi decât pentru tine, îi mângâi și sărut obrazul, mă bucur atât de mult când vă văd împreună.
- Si tu poți fii fericită Zonia, dar nu vrei, ești încăpățânată , îți va părea rău, îmi face semn cu degetul.
- Gata, lasă vorba hai să mergem la restaurant, încerc să închei subiectul mult prea dureros pentru mine .
O îndemn să intre în hol și apoi să deschidă usa, restaurantul slab luminat o făcu să își mijească ochii.
Deodată ce lumina se aprinde și toți cei prezenți încep să aplaude zgomotos.
Își așează geanta mai bine pe umăr și începe să aplaude și ea în timp ce își rotește privirea prin sală și se apleacă spre urechea mea.
- Zoni, pe cine aplaudăm?
- Pe tine draga mea prietena, îmi așez mâinile pe umerii ei, La mulți ani!