Eu sunt Rebeka Smith. Am 18 ani si studiez informatica la o scoala de prestigiu din Los Angeles. Desi mutata din orasul natal, imi incep o noua viata in L.A. Aveam o viata linistita, normala, poate mult prea banala.
Dar totul se schimba in ziua in c...
C: De ce? B: Stiu ca esti suparat, ai tot dreptul la ce ai vazut, dar iti jur, ca nu...vocea mi s-a frant brusc. Nu stiam ce ii puteam spune mai mult...mintea si inima mea duc un razboi crancen in interiorul meu. C: Rebeka(am inghitit in sec cand mi-a zis asa, nu mi s-a adresat niciodata cu intreg prenumele meu), de ce Justin? Credeam ca ma iubesti, credeam ca vrei sa avem un viitor impreuna, credeam ca ai incredere in NOI… B: Dar asa e...daca m-ai lasa sa iti explic... C: Ce mai e de explicat? Ca in tot timpul in care eu te sunam sa iesim in oras, si pana la urma ajungeam singurul din grup care nu avea iubita cu el, tu stateai cu Justin? B: Nici pe departe, crede-ma. C: Atunci? B: Eu...eu....sunt... C: Tu esti ce? Spune-mi, Rebeka! B: Eu nu pot... C: Da...la revedere! Spune si pleaca nervos de langa mine... B: Cam...stai! Dar deja era prea departe ca sa ma mai poata auzi. Sunt suparata, sunt nervoasa si frustrata. Habar nu am de ce nu i-am spus adevarul. Are tot dreptul sa fie suparat, stiu asta. Dar ce as putea face? In fine, plec de la mall si ma pregateam sa imi chem un taxi...dar m-am hotarat ca mai bine merg pe jos, sa ma recreez putin si sa meditez asupra unor lucruri care nu imi dau pace. Asa ca o iau la pas prin parcarea de la mall. Ajung pe strada si incerc sa nu ma pierd printre numeroasele stradute si zgarie-nori. Dar, din pacate, nu reusesc. Asa ca pur si smplu m-am pierdut total. Sunt total debusolata. Cred ca ideea cu taxi-ul era mai buna. As putea suna acum, dar habar nu am unde sunt. Cred ca ma plimb ore bune printre stradutele intortochiate, caci deja se facuse seara . Mi-era frica. Dintr-odata, aud motorul puternic al unei masini turate, undeva in spatele meu. Sunt urmărită. Nu ştiu de cine sau de ce. Fug în continuare in...de fapt...habar nu am unde...Deodata...aud un claxon puternic in spatele meu. Văd masina care se apropie din ce in ce mai mult de mine. Sunt foarte speriata, inima imi bate nebuneste in piept... Fug...Vad farurile apropiindu-se de mine si aud vajaitul motorului din ce in ce mai aproape. Ma opresc si ma pregatesc de o moarte cumplita...astept si astept...insa ... se pare ca nu azi este ziua in care va trebui sa mor, deoarece masina trece pe langa mine si se opreste in dreptul meu. Geamul funuriu al masinii coboara si vad chipul frumos al unui baiat, zambindu-mi. ?: Hei, hei...de ce fugi? Ce credeai ca iti fac? B: Eu....eu... ?: Scuzele mele...am uitat sa ma prezint…Eu sunt Dylan! Spune si imi face cua ochiul. B: Eu sunt Rebeka! D: Te duc undeva? Nu cred ca vrei sa ramai singura aici... B: Nu stiu ce sa zic... As fi vrut sa ii raspund cu un ,,Da" din tot sufletul...dar rationamentul meu imi spunea ca e un necunoscut...si totusi, era mai cunoscut decat un taximetrist, si cu siguranta ora tarzie nu ma ajuta deloc...asa ca. B: Vin! D: Urca! Se da jos din masina, gest ce ma surprinde, si vine langa mine, deschizandu-mi portiera. B: Mersi! Spun si urc in bolidul lui. Urca si el din nou in masina si o porneste. D: Imi spui unde ar trebui sa te duc? Sau vrei sa ghicesc in stele? B: Da, corect! Hotel Central! D: Wow...frumos. Hotelul ala e al tatalui meu. Stiu ca are niste preturi ale dracului de scumpe. B: Cum? Tu esti Dylan...Dylan Morris? D: In persoana. B: Imi pareai cunoscut. D: Stii...si mie imi pari cunoscuta...dar nu stiu de unde. B: Nu ma mai tii minte? Iti spun doar atat... dineu, familiile noastre, foc de tabara pe plaja. D: Poftim? Tu esti acea Rebeka Smith? B: In carne si oase. D: Nici prin cap nu imi trecea ca ne vom intalni aici. Nu pot sa cred... B: Da, eu nici atat. Eu il cunosc pe Dylan. Da, parintii nostri sunt parteneri de afaceri si ne-am intalnit la un dineu organizat de parintii mei, in casa de vacanta din Miami. Eu si Dylan am fugit de acolo si am mers pe plaja, sa facem un foc de tabara. Da...ne-am sarutat atunci...dar nu a fost nimic intre noi deoarece el urma sa plece in New York, orasul lui natal. B:Si...care mai e viata ta? D: Studii, petreceri, cluburi...asa ceva...spune fara sa se uite la mine...concentrat fiind la condus. B: Da, fain...ma gandeam ca umblii pe strazi, ajuntand toate fetele pe care le gasesti pierdute...spun si incep sa rad amuzata de situatia in care ne aflam si vad ca si pe chipul lui infloreste un zambet imens. D: Da...tu esti un caz mai special. B: Ohh...mersi, mersi! D: A ta cum mai e? Il privesc confuza...habar nu aveam la ce se refera... Isi intoarce chpul superb spre mine si ma priveste amuzat, parca citindu-mi gandurile. D: Viata ta! Cum mai e? B: Aaaa...nu stiu...nu prea bine. D: De ce? B: Pai, m-am cam certat cu iubitul meu...(pot jura ca dupa ce a auzit asta s-a cam intristat) D: Ouu...nu mi-ai zis asta...de ce? B: Pai, a crezut ca il insel...dar nu m-a lasat sa ii explic... D: Explica-mi mie! B: E o poveste luuunga... Trage violent dreapta de volan...eu speriindu-ma extrem de tare. Opreste masina in apropierea unui parculet. D: Avem timp! Spune aruncandu-mi un zambet superb. Are dintii perfect aliniati si albi ca laptele. B: Esti nebun! D: Da, sunt! M-am pierdut in ochii lui negrii. Erau negrii intens. Pot citi in privirea lui blandete, intelegere si iubire. Dar pot citi si o urma de furie. Am auzit ca nu se intelege prea bine cu legea. Cat timp il privem, de fapt, ma holbam la el, el face un gest neasteptat...
Acesta a fost capitolul! Sper ca va placut! Scuze ca nu am mai postat dar chiar nu am avu timp. Imi pare nespus de rau. Ajunsesem la un moment dat #48 in fictiune-adolescent...dar am sczaut mult...Urmeaza o perioada foarte incarcata cu teze si d-astea. Apropo, acesta este Dylan.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Are 20 de ani, este frumos, inteligent, foarte rebel si putin narcisist.
