Weird (✔)

Treizeci și doi

,,Dragă Alec,

Când veneam spre casă, atunci când programul liceului s-a terminat, am fugit prin ploaie.
Te-am văzut pe cealaltă parte a străzii. Mergeai liniștit, cu mâinile în buzunar, de parcă nu ar fi plouat cu găleata. Ți-ai trecut o mână prin părul ud, apoi te-ai întors spre mine, iar când am realizat că tocmai ce m-ai prins holbându-mă la tine, mi-am împins ochelarii mai bine pe nas, înroșindu-mă.
Ai clipit lent, având pumnii strânși pe lângă corp, după care ai șuierat printre dinții încleștați: ,,Ciudato". Ți-am mai aruncat o ultimă privire, apoi am luat-o la fugă spre casă cu lacrimile curgându-mi pe obraz.
După ce mi-am schimbat hainele și mi-am uscat părul, m-am așezat pe pat și am început să scriu această scrisoare, plângând din nou.
Chiar dacă nu am apucat furtuna de afară...Ei bine...lacrimile mele care cad pe scrisoare par niște picături de ploaie, iar în inima mea sunt fulgerele și tunetele.
Nu m-a deranjat cuvântul adresat mie, pentru că l-am mai auzit până acum ieșind din gura ta...M-a deranjat tonul cu care l-ai rostit..cumva...cu ură.
Mă urăști, Alec?

Cu drag,
Christine."

A/N: Plouă în viața reală...Asta a fost inspirația mea pentru acest capitol. ❤