Weird (✔)

Epilog

Stăteam pe banca din curtea liceului din nou, unde mă pregăteam să scriu o nouă scrisoare pentru băiatul visurilor mele. Când am apăsat stiloul pe foaie, fiind pregătită să încep să scriu, am auzit cum niște pași călcau prin bălțile provocate de ploaia care avu loc cu o seară în urmă. Când mi-am ridicat privirea l-am observat pe Alec cum stătea în fața mea, în mâini având câteva din scrisorile mele care acum erau dezlegate. Lângă el stătea Zack care ținea partea cealaltă din scrisori. Mâinile îmi tremurau și când m-am ridicat în picioare, i-am observat pe cei doi cum s-au dat câțiva pași în spate. Alec avea un rânjet răutăcios pe chipul frumos și familiar pe care îl iubeam.

- A-Alec? am întrebat cu un glas stins și tremurat

Acesta râse și fugi lângă peretele alăturat intrării în liceu. Zack fugi după el, iar eu mi-am lăsat hârtia și stiloul pe banca vopsită într-un maro deschis. Mergeam cu un pas rapid spre direcția acestora, sperând ca ei să îmi înapoiască scrisorile și totul să se încheie cu bine. M-am poziționat în fața lor și l-am văzut pe Alec cum îi înmână și partea lui de scrisori lui Zack, apoi îi făcu semn să se îndepărteze. Îl privisem cu coada ochiului cum făcea exact ceea ce i-a cerut prietenul lui, după care mi-am fixat privirea pe băiatul de care eram îndrăgostită și care mi-a dat lumea peste cap, așteptând ca acesta să spună ceva.

-O, Christine! Nu pot să cred ce cuvinte frumoase mi-ai adresat în acele scrisori. Incredibi, minunat aș putea spune! Ai spus că mă iubești parcă...

Norii cenușii se adunară pe cerul care cu puțin timp în urmă era senin, așa cum era și inima mea înainte că cei doi băieți să apară aici.
Alec s-a apropiat de mine și mi-a dat un fir de păr după ureche, înfiorându-mă. Acesta se aplecă tot mai tare spre obrazul meu, simțind cum pielea mi se făcea de găină. Ploaia începu și simțeam cum picăturile reci îmi loveau pielea. Băiatul cu păr brunet mi-a sărutat încet obrazul, un lucru pe care mi-l dorisem de mult timp, dar nu în acel fel, nu un sărut pe obraz care e făcut pentru a-mi transmite bătaia lui de joc. Buzele lui au dispărut repede de pe suprafața pielii mele și am simțit cum rămăsesem fară aer. S-a apropiat de urechea mea și șopti un lucru care îmi adusese lacrimi în ochii verzi:

-Ce păcat că eu nu simt la fel!

Când se depărtă rapid de mine, am simțit cum realitatea mă lovi ca o găleată cu apă rece...la propriu. Ploaia îmi udă și hainele și simțeam cum frigul mă curpindea.
Alec îi făcu semn lui Zack să se apropie de noi, acesta înmânându-i totodată și toate cele patruzeci și șapte de scrisori. Alec luă una și o ținu cu două degete în aer de parcă îi era scârbă să o țină în mâna lui.

-Oh micuță Christine! Tu nu ai înțeles un lucru! Mie nu îmi plac ciudații!

Dupa ce spusese ultima parte lăsă scrisoarea să cadă în balta din dreptul său, simțind cum inima îmi sărea din piept de durere.

Zâmbi malefic și mai luă înca o scrisoare. Își băgă mâna în buzunarul din spate al pantalonilor albaștrii și scoase o brichetă roșie. O aprinse și începu să ardă scrisoarea cu numărul patruzeci și șase sub privirea mea șocată. Lacrimile începură să își facă drum pe obrajii mei după un timp în care le ținusem în frâu, nemaifiind în stare să îmi stăpânesc emoțiile în acel moment.

-Oh nu! Nu plânge! Cel puțin nu incă. Nici nu ai văzut tot spectacolul.

Zack se îndepărtă a treia oară pe ziua aceea, lăsându-mă singură cu băiatul pe care credeam că îl cunosc cât de cât.
Alec mai luă încă două scrisori și le trânti pe jos, ca mai apoi să le calce în picioare. Un țipăt înăbușit îmi ieși din gât și picioarele începură să îmi tremure din ce în ce mai tare, părând că sunt făcute din gelatină.
Băiatul din fața mea râse, disprețul regăsindu-se în râsul său. Mai aruncă o scrisoare în baltă, înca una, ca mai apoi să le arunce pe toate în aer. M-am trântit în genunchi încercând să salvez măcar una, dar scrisul acestora se împrăștie pe hârtie, nemaiînțelegându-se nimic, fiind udate de picăturile mari de ploaie. Lacrimile începură să îmi blureze imaginea și ochelarii îmi cazură de pe nas în încercarea disperată de a mă întinde după o scrisoare.
Alec privi toată scena cu dispreț, așteptând probabil să pună punct acelui moment, să îmi dea lovitura finală. Se aplecă către mine și îmi luă bărbia în mâna lui.

-Of, of, ciudato! Ar fi trebuit să știi că nu e bine să te îndrăgostești de mine.

Mi-am retras bărbia, iar acesta începu să râdă ironic, apoi se ridică în picioare.

-Știi care e lucrul care mă amuză? Că tu chiar aveai o mică speranță că măcar te-aș plăcea și că ai avea o șansă cu mine! Ce stupid și amuzant în același timp, nu-i așa?

Scrisorile mele erau distruse complet și simțeam cum nu mai pot să respir.

-Oricum, se face cam târziu! Probabil că ar trebui să plec! O da și fă-mi un favor: nu mai îmi scrie scrisori! Ești patetică! Nu mai încerca să te convingi singură că nu ești o ciudată pentru că toată lumea o știe, oricum.

După ultima propoziție băiatul cu ochii ca tăciunele porni spre prietenul său, aceștia părăsind incinta liceului, lăsându-mă singură în ploaie, cu inima frântă.

Am început să plâng în hohote și simțeam ca și cum în locul unde aveam inima era un loc gol.

I-am dăruit inima pe tavă băiatului care speram să mă facă fericită, băiatului căruia am stat să îi scriu niște afurisite de scrisori zi și noapte, băiatului care m-a făcut să cred în dragoste la prima vedere.

Sunt sigură de un lucru: niciodată nu o să regret că m-am îndrăgostit de Alec, pentru că el mi-a arătat cum e să fii îndrăgostit pentru prima dată. Mi-a arătat cum este să te trezești de dimineață și să te gândești doar la persoana de care ești îndrăgostit.

Nu totul are un final fericit, nu totul este ca în filme. Fiecare om apare în viața altei persoane cu un motiv. Așa cum și Alec a apărut în viața mea cu un motiv, să mă facă să fiu mai puternică, iar pentru asta o să existe mereu un loc special în inima mea unde el o să fie prezent, pentru că el nu a fost doar o dragoste adolescentină pentru mine, a fost o lecție de viață pe care nu o să o uit niciodată.

Dalai Lama a spus odată „Înţelege faptul că dragostea şi reuşitele măreţe implică uneori şi riscuri măreţe.". Am riscat să am inima frântă și să sufăr, dar a meritat Alec.

Nu am mai auzit de Alec, dar sper că totul e bine și că sufletul lui nu mai e rănit, că cineva îl iubește așa cum o făceam și eu odată. Nu vreau să se simtă vinovat pentru ce a făcut, vreau să își trăiască viața. Indiferent că m-a rănit, dacă el e bine mă bucur. Pentru că eu l-am iertat de o grămadă de timp. Da, l-am iertat, pentru că l-am iubit.

Iartă-te Alec, iartă-te!

Iartă-ți sufletul! Dacă eu te-am iertat sunt sigură că și tu poți. Am încredere în tine.

Ar trebui să spun ,,cu drag Christine"?.

Ce vremuri. Ok, ok, o să o fac!

Cu drag,
Christine, fata cu scrisorile. (mi-a fost dor de asta).

A/N: Nu pot să cred așa ceva! Nu pot să cred că am finalizat cartea!V-aș spune mai multe lucruri în acest capitol, dar o să fac și un capitol cu mulțumiri. Tot ce pot să vă spun pe moment este că vă mulțumesc mult pentru toată susținerea!❤

Am o întrebare pentru voi: Care a fost momentul vostru preferat/scrisoarea voastră preferată din această carte? ❤