Suflete pierdute

Capitolul 1 : Hoinară

                    ,,  Chiar dacă ar fi însemnat despărțire, singurătate, tristețe, iubirea își merită fiecare bănuț din prețul ei,,  __Paulo Coelho    

                                                                                                                                               Un vânt năpraznic imi îngreuna mersul și așa anevoios,  făcându-mă să tremur din fiecare mădular, buzele crăpate mă usturau din ce în ce mai tare, stomacul mi se chircea de foame, mâinile mi se crispaseră peste șalul subțire din lână ce îl strângeam neputincioasă peste rochia  plină de praf și noroi.

    Parcursesem de dimineață mai bine de jumătate din drumul ce mi-l propusesem să îl fac, dacă memoria mea era corectă mai aveam două,trei mile și ajungeam la Greenock,  destinația mea finală. Pașii mă purtau spre un sătuc după cum arătau casele răsfirate, un sat de pescari având în vedere că eram atât de aproape de mare.

    Plină de speranță mi-am răscolit fiecare buzunar în căutarea unui bănuț rătăcit care să îmi permită să-mi cumpăr ceva de-ale gurii, dar nici un noroc, erau goale și reci precum inima mea. Tot ce imi mai rămânea de făcut era să apelez la mila cuiva, care să imi ofere un mic lăcaș unde să mă pot odihni peste noapte și să  împartă cu mine  un colț de pâine.

   Speram să găsesc un han_ când în cale îmi ieși un băiețel ce fugea grăbit strângând în brațe un coș destul de greu pentru el plin cu sticle  de vin. L-am strigat cu un glas slab, sperând totuși să mă poată auzi:

-  Băiete, unde găsesc pe aici un han?

   Acesta se opri din drumul său, mă scrută cu privirea sa pătrunzătoare, în contrast cu vârsta  fragedă aș zice eu.

- Urmează-mă, acolo mă îndrept și eu, am adus provizii de băutură. Cauți un loc pentru la noapte? spuse băiețașul aruncându-mi o privire îndoielnică..

- Caut  orice loc unde să mă pot odihni pentru câteva ore, răspund eu cu un glas ce îl doream a fi cât mai sigur pe sine, în ciuda plânsului ce mă podidea, la gândul că era luată drept o cerșetoare, sau și mai rău vreo hoață de drumul mare, în fața căreia eziți să îți deschizi ușa casei.

- Așa mai merge, fiindcă la han nu o să ai prea multe șanse, e plin ochi. Au poposit niște călători de soi, stăpânul e în culmea fericirii, până și camerele mai ieftine au fost ocupate de servitorii acestora. Dar voi încerca eu să îți găsesc un loc, dacă zici că e doar pentru o noapte.

- Dumnezeu mi te-a scos în cale, îi răspund eu plină de recunoștință.

   Băiețelul  luîndu-și o figură serioasă, ce nu se potrivea cu anii lui, grăbi pasul , uitându-se din când în urmă să vadă dacă îl urmez. După vreun sfert de oră de mers se opri în fața unei clădiri destul de impunătoare  cu o firmă uriașă cu pictura ștearsă de trecerea vremii reprezentând o masă îmbelșugată la care se ospătau patru bărbați. Citii cu greu din cauza literelor scorojite de pe firmament ;; Dragonul roșu;;

   Fără să vreau începui a râde la citirea numelui, de unde i-o fi venit ideea cu dragonul, nu știam. Vocea băiețelului mă readuse  curând cu picioarele pe pământ :

- Ce faci? Vino odată! Dăm de necaz dacă te vede stăpânul,  hai să-ți arăt unde să mă aștepți!

   Umilă, l-am urmat până în spatele grajdurilor. Oboseala  își spuse cuvântul, m-am lăsat la  pământ, sprijinită de peretele rece al grajdului de unde răzbăteau nechezaturile cailor  înfometați, și ei probabil și obosiți ca și mine. O căldură ciudată mă cuprinse, nici măcar  fulgii ușori de zăpadă nu o puteau domoli, foamea și frigul dispăruseră, acum nu mai simțeam decât căldură, la început una plăcută, dar cu fiecare minut care trecea se preschimba într-una dogoritoare ce mă ardea asemenea unui rug încins pe dinăuntru. Sete..,aș omorî acum pentru o cană de apă rece, deschid larg gura ca să prind fulgii ușori de nea, primii din acest an, să mă răcorească, dar nu simt nici o îmbunătățire.