,, În văgăuna tristă și urâtă
În care Dumnezeu m-a surghiunit ,
Și unde nicio rază n-a zâmbit
Iar noaptea mi-este gazdă mohorâtă
Par un zugrav de soartă osândit
Perdeaua beznei s-o picteze oarbă,
Un bucătat funebru pus să fiarbă
Și să-și mănânce inima, silit..... ,,
,,O fantomă,, de Charles Baudelaire
După ce focul a fost stins cu desăvârșire,mai rămânând doar ca mai târziu să se încerce a se curăța locul
iar servitorii s-au retras, am rămas singură cu Jack, care mă întrebă îngrijorat unde îmi voi petrece restul nopții, camera mea fiind încă îmbibată de apă și fum.
- Să dorm? Nici să mă omori numai dorm în puținele ceasuri ce au rămas până la răsărit.Când soarele va răsări alungând spiritele rele,după ce voi fi sigură că toate sufletele fără liniște ce cutreieră pământul se duc și ele la culcare, abia atunci mă culc și eu.
- Mda, am impresia că fumul te-a cam afectat , nu vreau să fiu obraznic, dar ai cam luat-o un pic pe arătură, decretă Jack cu un ton atât de serios încât nici să mă enervez nu puteam.
- Eu știu ce vorbesc, l-am văzut și e nebun, crede-mă!
- Asta o știm cu toții, dar nu strigăm în gura mare, la urma urmei e soțul tău., îmi șopti el cu aer complice la ureche.
- Fantoma, adică fantoma lui Eduard, fratele său, el a fost nu Rafael. Sunt sigură că l-am supărat atunci când i-am umblat printre lucrurile sale, dar tot nu înțeleg de ce mă numea iubita lui.
- Tu chiar crezi ce spui? îmi zise Jack dojenindu-mă.
- Nu sunt nebună sau mincinoasă, i-am răspuns eu printre lacrimi.
- Nebună nu, mincinoasă nici așa, aș spune doar naivă, cineva ți-a făcut o farsă sau ai visat doar.
- Există prin casa asta vreun tablou al lui Eduard? Asta ar elucida tot misterul, aș ști măcar dacă a fost o farsă sau sufletul lui rătăcitor.
- Sunt în această casă doar de puține zile și mai sunt și servitor pe deasupra, așa că nu prea am de unde să știu.
- Tablourile din salonul cel mare, am trecut doar pe lângă ele, dar nu am apucat să le privesc îndeaproape.
- Bine, te duc, se oferi Jack vizibil indispus.
Îl așteptai cuminte până reveni cu scaunul ce deja îl uram de moarte și ne îndreptarăm înspre salonul cel mare.Pe peretele opus fereastrelor se afla o sumedenie de portrete reprezentând strămoșii familiei de Cosse. Fețe trufașe sau triste, frumoase sau mai puțin înzestrate puteau fi zărite, am descoperit printre ele inclusiv portretul contesei împreună cu soțul ei, al lui Eduard însă nu îl vedeam încă.
CITEȘTI
Suflete pierdute
Romance,, - Fii mai miloasă, și el este o făptură omenească, uită-te la el cât suferă! Există și oameni mai răi decât el! - El nu este o făptură omenească și nu are dreptul la mila mea. I-am dăruit inima mea, a luat-o și a lovit-o de moarte, apoi mi...
