Suflete pierdute

-partea a doua

  Nu  mi-amintesc prea multe din timpul călătoriei, știu doar că atunci când m-am trezit eram într-o încăpere cu totul necunoscută, mobilată cu mult bun gust și eleganță.Patul în care mă mă aflam era unul imens, din stejar masiv,  sculptat   la capete cu  multă măiestrie,  o mulțime de perne  umplute cu cel mai fin puf și îmbrăcate în  lengerie albă dantelată întregeau peisajul.

   Am încercat să mă dau jos din pat, dar nu am reușit, atunci apăru ca din senin  contesa Jeanne de Cosse lângă mine, cu o figură plină de compasiune, ce îmi făcea scârbă în acel moment:

- E prea curând să încerci să te ridici  singură, am pregătit pentru tine un scaun special cu care te vom putea transporta pretutindeni,  pentru început  în minunata grădină ce se poate vedea din camera ta.

- Vă mulțumesc pentru grija ce mi-o purtați !  i-am răspuns eu cu greu, încercând  să par cât  mai drăguță, când  de fapt îmi venea să o trimit undeva departe și pe ea și pe ,,magnificul ,, ei fiu.

-Jack! chemă pe ea pe   cineva pe  un ton poruncitor.

- Da, doamnă! se auzi un glas  puternic bărbătesc.

   Priveam uimită la bărbatul ce apăruse lângă ea, statura înaltă, corpul masiv ce denota o putere imensă mă făcu să mă  pitesc sub plapumă.

- Adu scaunul pentru Emily și ajută-o să se dea jos.

  În câteva clipe  mă trezii luată din așternuturi  și purtată ca un fulg pe scaunul de care îmi vorbise contesa mai înainte.

- Stai cu ea cât dorește afară! îi porunci ea în continuare lui Jack și ieși grăbită.

  Jack cel conștincios mă  purtă până în grădina imensă, bine îngrijită și mă lăsă la umbra unui frasin, apoi se postă înaintea mea asemenea unui câine de pază.

- Lucrezi de  multă vreme pentru contesă? încercai eu să sparg  tăcerea stânjenitoare dintre noi.

-  Nu, de câteva zile doar.

- Ai putea să îmi spui și mie cum se numește locul unde ne aflăm?

- Reședința de vară Thrushcross  din Hampshire.

- Dumnezeule, atât de departe! Domnul Rafael este plecat? am întrebat eu plină de speranță.

-  Nu pentru mult timp, probabil în seara asta se va întoarce.

     Cheful de a mai pune întrebări mi-a dispărut subit după  primirea acestei ,,minunate,, vești.L-am rugat să mă conducă în  camera mea.Odată lăsată singură aveam mai mult timp să o analizez: fereastra boltită se deschidea spre priveliștea minunată din grădina ce tocmai o vizitasem, pe masa de lângă geam se afla un mic șevalet și toate materialele necesare pentru înrămararea acuarelelor, plafonul era minunat sculptat și el ,  iar pe podea un covor atât de gros și moale de  mă făceau să simt că am mormane de catifea sub picioare. Un perete al camerei era ocupat de o bibliotecă lungă , încrustată,dintr-un lemn necunoscut mie  de vreo șase picioare înălțime, partea de sus era împodobită cu statuete de marmură. Pe celălalt perete se aflau două scrinuri antice, deasupra lor atârnând o reproducere a unui picturi reprezentând Madona cu  Pruncul, protejată de sticlă și purtând semnătura lui Eduard de la Cosse, fratele mai mare al  lui Rafael.

   Am dedus atunci că  ocupam fostul dormitor al acestuia,sau cel puțin una din camerele sale preferate.Fără să vreau gândul îmi zbură la acesta, oare  dacă ar mai fi trăit, ar fi fost la fel de despotic ca și fratele său, sau ar fi moștenit o fire mai blândă.Plictisită  am aruncat o o  privire pe fereastra largă de unde puteam zări și dealurile îndepărtate întretăiate de văi adânci și întunecoase la aceea oră de seară.