,,Șiroaie-au curs pe fața ta slăbită
Și-n lacrimi câtă sare risipită,
Spre a săra iubirea-ți nesărată!
Și-acum chiar cu nouri de suspine
De ale tale zările sunt pline,
Și plânsul tău îmi vâjâie-n urechi,
Pe-obraz porți urma lacrimilor vechi...,, ( Romeo și Julieta_William Shakespeare)
Îi simțeam degetele împresurându-mi gâtul ca într-o îmbrățișare morbidă, răsuflarea sa tăioasă îmi adia prin păr,așteptam încordată momentul în care voi simți strânsoarea ca de menghină ce imi va curma viața, dar spre mirarea mea călăul meu se aplecă asupră-mi și depuse pe fruntea îmbrobodită de picături de sudoare un sărut atât de ușor încât nici nu mai eram sigură dacă mintea mi și-l închipuise sau chiar fusesem sărutată.
Apoi mă forță să mă ridic și să îl privesc în față, dacă e corect să numesc așa chipul acoperit de masca neagră din catifea ce se oglindea în ochii mei măriți de groază.
- De ce încerci mereu să fugi de mine? Noi doi suntem meniți să trăim alături tot restul vieții noastre,dar tu refuzi să înțelegi asta!
- Ce mai vrei de la mine,nu ți-a fost îndeajuns cât m-ai chinuit? am răbufnit eu printre suspine.
- Te vreau înapoi , ești a mea pentru vecie, nimeni și nimic pe această lume nu va reuși vreodată să ne despartă!
Trezită probabil de vocile ce răzbăteau din salon , sau poate simțind că nu am venit încă la culcare, biata mea mătușă înaintă mirată înspre noi.
-Emily, ce se întâmplă aici? Cine este acest bărbat mascat?
- Nu e nimeni, doar ți se pare, suntem doar noi două! încercai eu să mint prostește, căci nu mă așteptam să mă și creadă.
- Cum nu e nime........
Mă apropiai de ea, punându-i palma peste buze ușor și încercai să o fac să mă urmeze înapoi în cameră, însă se dovedi mai îndărătnică decât credeam eu.
- Emily, ce se petrece aici? De ce încerci să ascunzi acest om?
- Prefă-te că nu există, te rog fă asta! insistai eu.
-Clairee, vino repede că ne-au năpădit hoții! continuă ea de data cu o voce ridicată.
- Hârcă idioată, ai de gând să trezești toată casa? strigă el enervat.
- Clairee! continuă ea să strige disperată.
Rafael se apropie de ea și cu o singură mână reuși să o ridice de la pământ.Biata mătușă îl privea în neștire cu ochii mari ce păreau gata să iasă din orbite, încercând să se elibereze din strânsoarea lui.
- Dă-i drumul, o să o omori, te rog las-o în pace! îl implorai eu disperată.
- Și care e problema dacă eliberez lumea asta de o bătrână afurisită? îmi răspunse el flegmatic.
- E unica mea rudă ce mi-a rămas, nu-ți încărca conștiința cu o crimă inutilă.
- Las-o în pace ! se auzi deodată o voce puternică de bărbat.Privirile ni se întoarseră instantaneu înspre cel ce vorbise, era nimeni altul decât Laurence cu Claire în spatele lui tremurând toată ca varga.
Atunci am înțeles de ce îi luase atâta timp să răspundă chemării disperate a stăpânei sale, îl chemase pe Laurence în ajutor.Nici nu știam dacă să mă bucur sau să mă îngrijorez mai tare,totul depinde de alegerea ce o va face Rafael, îl știam capabil să îi ucidă pe toți trei fără cu ușurință, dar speram să nu o facă totuși, să apeleze la fugă, la orice altceva.
În minutul următor îmi priveam mătușa cum este trântită fără milă de perete cu atâta putere încât pentru o secundă aveam impresia că zburase până acolo,iar apoi corpul moale se prelungi în jos într-o poziție nefirească, încă păstra privirea înspăimântată,sângele ce i se prelingea din firele răvășite de păr ajunseră pe gât iar apoi pe piept pătând cămașa de noapte.
După ce reușisem să trec peste primul moment de groază paralizantă am fugit lângă ea încercând să văd dacă mai trăiește,dar mintea mea era atât de rătăcită, încât nu mai știam dacă o aud cu adevărat răsuflând ușor sau îmi ascult propria respirație.
Rafael se îndrepta acum spre Laurence, cu un zâmbet atât de sardonic pe buze ,cu o privire atât de batjocoritoare de atotstăpânitor încât credeam că Scaroschi însuși ne vizitase.Bătrâna Claire leșină în spatele lui Laurence,care nu mai așteptă să vină Rafael la el, ci se îndreptă înspre el cu furie.
Între cei doi se porni o luptă crâncenă, spre mirarea mea mult mai lungă decât credeam eu, nu mă așteptam ca Laurence să fie un adversar atât de puternic.Un scâncet slab al mătușii mă făcu să uit de cei doi și să încerc să îi dau o mână de ajutor. Am încercat să o fac să se stea în șezut și cu o batistă i-am șters dârele urâte de sânge. Un icnet scurt mă făcu să îmi întorc din nou privirea înspre cei doi bărbați.Laurence încerca să își scoată din pântece stiletul pe care i-l înfipsese Rafael.
- Bestie fără suflet, blestemat să fii pe veci! .. strigai eu plină de ură.
Fără nici o vorbă, acesta fu lângă mine dintr-un salt și palma sa grea mă izbi puternic peste obrazul stâng, făcându-mă să imi pierd echilibrul, apoi mă apucă strașnic de păr și mă târî afară in noaptea neagră ca sufletul său.
O trăsură aștepta în fața casei, fu de ajuns să fluiere ușor iar vizitiul adormit să se trezească și să se pregătească de plecare.Fără menajamente, m-a forțat să urc alături de el.
- Mătușa, Laurence! îngânai eu printre lacrimi.
- Laurence! Deci acesta e amantul pentru care m-ai părăsit!
- Dumnezeule, cum poți să mă acuzi de așa ceva? E doctorul care m-a găsit pe jumătate moartă pe marginea drumului și m-a îngrijit.
- Mă dau lacrimile, vai ce frumoasă poveste de dragoste! replică Rafael zeflemitor.
- Blestemată fie ziua când am ales să rămân în loc să fug departe de voi toți,familie de criminali și prefăcuți!
- Taci din gură nemernico! spuse el lovind-mă cu sete peste față.
Durerea și furia m-au făcut să deschid ușa trăsurii și să sar în gol, căci noaptea aceea fără lună cu cerul înnegurat nu mă ajutase defel să-mi dau seama de drumul ce-l parcurgeam. Ghinionul meu a făcut să aleg să sar pe o porțiune de drum îngustă mărginită de o parte de peretele stâncos al muntelui,iar pe cealaltă de o vale împădurită.
În urma săriturii mele neîndemânatice am ajuns să mă prăvălesc printre brazii din vale și să mă aleg cu câteva coaste rupte ca să nu mai pomenesc de vânătăi și tăieturi de la pietrele ascuțite. Pe drum Rafael oprise deja trăsura și pornise în căutarea mea înarmat cu o făclie.Voiam cu disperare să mă ridic și să continiu să fug înainte de a fi zărită, dar când am încercat să mă ridic o durere cruntă mă săgetă în piciorul drept, era rupt și acesta.
Eram la mila norocului acum, iar norocul se pare că în aceea noapte funestă era de partea forțelor răului căci Rafael mă găsi în cele din urmă. Ca prin vis am simțit cum brațele lui puternice mă ridică și mă poartă anevoios până la trăsură.
CITEȘTI
Suflete pierdute
Romance,, - Fii mai miloasă, și el este o făptură omenească, uită-te la el cât suferă! Există și oameni mai răi decât el! - El nu este o făptură omenească și nu are dreptul la mila mea. I-am dăruit inima mea, a luat-o și a lovit-o de moarte, apoi mi...
