Corruption™ (Punk Harry Styles) - Tradusă

Capitolul 2

Au trecut câteva zile, iar eu încă nu mi-am găsit enervantul meu telefon. Ştiu că nu i-a apărut brusc picioare pentru a-şi lua tălpăşiţa. Aşadar, unde a dispărut? Ugh, chestia asta îmi irosește prea mult timp. 

Norocul meu că este vineri. Mulţumesc cerului! Teoretic, sunt mai mult decât fericită că weekend-ul se apropie în sfârşit de viaţa mea plictisitoare de liceu. Da, chiar am spus plictisitoare.

Adică, exceptând cazul în care îţi place calculul şi chimia al dracului de mult, atunci sincer nu văd cine ar considera liceul un loc "distractiv". Te alegi doar cu teste fulgere, examene, teste finale, tot felul de proiecte, şi un camion de teme în fiecare săptămână împreună cu testele săptămânale pentru care trebuie sa înveţi non-stop dacă vrei o notă decentă.

Până acum nu m-am mai întâlnit cu acel grup de băieţi de când cu prima mea zi la Wilmslow. Singura dată când sunt forţată să stau în preajma lui Harry este la prima oră, care durează numai 20 de minute, deci nu e chiar ca o tortură. Singura problemă e faptul că se uită la mine amuzat. Nu sunt foarte sigură cum să descriu asta. E ca şi cum el ştie ceva despre mine ce eu însămi nu ştiu. 

Modul în care se uită chiar prin mine e ca şi cum mi-ar cunoaşte toate secretele, fiecare minciună pe care am spus-o, întregul adevăr din spatele expresiei de pe chipul meu.

Cât de ciudat este asta? Prea înfiorător, nu? Ştiu; ăsta e exact motivul pentru care l-am evitat cu orice preţ. Totuşi, el pare să considere asta mai degrabă amuzant. Doar o chestie de băieţi adolescenţi, presupun. Nu aş ştii oricum, chiar dacă aş fi ghicit.

"Jade, grăbeşte-te înainte să întârzii din nou!" a strigat tata de pe scări.

"Vin!" l-am asigurat cu acelaşi ton ridicat pentru a mă putea auzi clar.

Mi-am re-periat rapid părul pentru a treia oară în acea dimineaţă. M-am parfumat cu apa de colonie "Pink Chiffon". Oh, miroase destul de uimitor. Serios, dacă raiul are vreun miros, sper că e Pink Chiffon.

După ce mi-am îndesat în ultimul minut rechizitele pentru şcoală în geantă, am coborât scările. L-am pupat pe tata grăbită pe obraz, murmurând un salut înainte de a fugi afară pe uşă spre maşina mea care mă aştepta.

Am închis rapid uşa maşinii în timp ce am pus cheia în contact şi am pornit automobilul. Liceule Wilmslow, păzea că vin.

De îndată ce am ajuns, am găsit un loc incredibil de parcare, care nu a fost niciodată liber până în această dimineaţă. Un Volks Wagon decapotabil roz ocupa mereu acel spaţiu. Mi-am parcat Camaro-ul negru şi mi-am apucat geanta de pe scaunul pasagerului în timp ce am ieşit din maşină.

M-am grăbit către intrarea din faţă, neoprindu-mă pentru nimeni, nici măcar pentru noii mei prieteni care au gesticulat să mă alătur lor. E vineri, pentru numele lui Pete, iar eu încă nu am niciun habar unde îmi este afurisitul dulăpior! Astăzi m-am decis să mă grăbesc de dimineaţă, cu ţinuta mea foarte bine pusă la punct, astfel încât să am timp să găsesc acest ţarc din metal făcut pentru a-mi ţine manualele.

După ce m-am întors înainte şi înapoi în jurul a o mulţime de colţuri şi după ce am tranversat numeroase coridoare, am ajuns la secţiunea "S" a dulapurilor. După o întreagă săptămână de purtat toate manualele cu mine, voi putea în sfârşit să le pun undeva şi să nu mai am pe umeri 40 de livre (18 kg) în plus. De îndată ce am găsit dulăpiorul 26, dulapul alocat mie, am fost uşurată. 

Am tras de încuietoare, dar nu s-a clintit. Indiferent de cât de tare am tras de mâner, pur şi simplu nu s-a mişcat. Asta e atât de tipic.

"Ai nevoie de ceva ajutor acolo, domnişoară?" a întrebat o voce familiară. Harry.